Prima ne este deja familiara, intrucat e centrata pe un tip de discurs cu radacini in anii ’90 si cu justificari din aceeasi perioada. Romania, conform acestui discurs, ar fi oaia neagra a Europei, a lumii, a Istoriei (cu majuscula), un spatiu in care incapacitatea de a construi e cronica si in care netemeinicia pare in firea lucrurilor. Nicaieri nu este mai rau decat in Romania – si in acest enunt, reiterat si valorificat cu jubilatia negativului, regasim o contrarianta – fiindca nedeclarata – preocupare pentru tarisoara si pentru destinul ei. Comunismul „ne-a distrus“, democratia de dupa 1990 e „democratie“, interbelicul este „idealizat“: nimic nu s-a facut cum trebuie ori s-a distrus pentru generatii intregi. Tara nu ne mai apartine; am fost deposedati de ea, fiind furata de ei; de aceea, eu, ca sa nu fiu ca noi, trebuie sa plec unde-oi vedea cu ochii, in directia vestica a civilizatiei, prosperitatii, libertatii si implinirii personale.
Discursul despre o Romanie mereu si definitiv altfel decat tarile civilizate se impleteste, in mod firesc, cu admiratia locutorului pentru termenul unei comparatii devenite, nu rareori, adoratie. Cu cat este mai rau in Romania, cu atat este mai bine in alta parte. Cu cat tara natala cumuleaza mai multe defecte, vicii, neimpliniri, cu atat celelalte isi arata nurii si darurile. In logica de compensatie, decuplarii de romanescul tarat ii succede identificarea totala cu spatiul etnic si societal al tarii de adoptie. Trebuie sa fiu mai putin sau deloc roman pentru a fi mai mult, mai bine si pentru intotdeauna german.
Iata o perspectiva care, conturata dupa 1990 in Romania fostului lagar socialist, s-a vazut corectata, tacit, de realitate dupa aderarea tarii noastre la Uniunea Europeana. Odata cu dreptul de a calatori si a munci in Occident, romanii au capatat si o mai buna cunoastere a realitatilor vestice, iar comparatia s-a putut face intr-un mod valid, nu imaginativ. Nu s-a mai comparat „viata“ in Romania (cunoscuta pe propria piele) cu cea din Occident (reprezentata, mediata, „stiuta“ indirect) si, prin urmare, negativul de confruntare nu a mai fost coplanar cu pozitivul de identificare. Dupa 2005, realitatea romaneasca a inceput sa fie comparabila cu realitatea occidentala (germana, italiana, britanica…), de la nivelul si cu intensitatea experientei directe si nemijlocite. Rezultatele comparatiei variaza, acum, in functie de aceasta experienta individuala. Dar oricum ar fi fost si ar fi aceasta experienta, imaginea Romaniei, dislocata de discursul negativitatii care nu o mai poate cuprinde, se reface. Devine mai nuantata, mai complexa si mai rar turnata in cate o statuie a disperarii de a fi roman. Paradoxal sau poate nu, Romania pare mai frumoasa, mai coerenta, mai stabila si mai cu viitor atunci cand romanul o vede de la o anumita distanta, muncind in Vest pentru a trimite bani… acasa. Priza la realitatea Uniunii Europene a corectat discursul apocaliptic-romanesc si l-a facut mai degraba comic.
El se vede, oricum, puternic concurat in ultimii ani de o abordare cool-identitara si glossy-aspirationala, frecvent intalnita la generatiile de dupa aceea a decreteilor. Dar chiar si la generatia mea, a noastra, discursul negativ e tot mai des substituit printr-unul pozitiv. Filozofia noua este cea a frumusetii – nu fizice, ci launtrice. Romania este frumoasa pentru ca in ea sunt oameni frumosi. Cel care doneaza pentru o cauza umanitara este un om frumos. Cel care protesteaza impotriva unui abuz devine unul. Ei, cei urati, schimonositi de propria meschinarie, se afla in continuare la butoanele statului si ale societatii, furand, mintind, inseland; dar icon-ul omului frumos, cu gesturile sale frumoase si civismele sale de manual, ocupa spatiul simbolic. Nobletea a inceput sa vanda in Romania, iar solidaritatea face rating.
Fireste, exista si derapaje nationaliste, cu confiscarea frumusetii sau alocarea ei etniei noastre. Pentru Dan Puric, bunaoara, romanul nu este frumos ca om (precum se arata tinerilor de azi), ci e frumos ca roman. Pentru cei care merg in directia cealalta, nici nu mai trebuie sa ai vreo legatura cu Romania pentru ca totul sa fie frumos in tine si-n jurul tau. Frumusetea in sapte trepte exclude complet referentul national si face cam totul minunat, daca te concentrezi putin. Bei un pahar cu apa – te simti extraordinar. Alergi – este fantastic. Te opresti din alergat – savurezi Oprirea. Te speli pe dinti – de aici incepe armonia. Nu te speli pe dinti – iti descoperi Sinele.
Totul este cu majuscula si totul e frumos, ceea ce va include romanescul in starea de bine. Romania este acum pozitiva nu prin comparare cu Occidentul descoperit pe cont propriu, ci prin identificarea subiectului cu propriile aspiratii spre frumos. Romania este pozitiva si, pana la urma, frumoasa nu pentru ca ar fi, in mod obiectiv, asa, ci pentru ca noi o vedem din acest unghi. Distantarea critica si fascinatia negativului din anii ’90 au lasat loc si spatiu de reiterare unui discurs el insusi pozitiv si idealizant.
Romania e azi frumoasa pentru ca noua ni se pare asa si vorbim in acest fel despre ea.