„Totusi, m-am nascut aici si mi-e cam rusine sa raspund in engleza. In plus, vreau sa am acest exercitiu, sa reinvat cat mai bine romana“, mi-a spus scriitorul maghiar care s-a nascut la Targu Mures si a emigrat in Ungaria, cu familia alungata de comunisti, in 1988. Plecarea din tara l-a traumatizat, „dupa ce parintii au hotarat ca trebuie sa plecam, am inceput sa inregistrez totul cu mintea, am vrut sa tin minte totul“, mi-a dezvaluit prozatorul, cand l-am intalnit la Festivalul International de Literatura de la Timisoara. Iar acele vremuri l-au obsedat mult timp, desi acum nu ar mai vrea sa scrie niciodata cuvantul „tovaras“ in sensul sau comunist.
Meir Shalev a fost impuscat de patru ori de un coleg din armata israeliana. „Am fost lovit in picioare, in spate si in umar“, mi-a aratat cel care este considerat unul dintre cei mai buni povestitori din Israel, dupa interviul pe care mi l-a acordat in a doua zi a FILTM. Incidentul a avut loc in 1967, in timpul unuia dintre conflictele arabo-israeliene din acel an, dar urmarile sale se vad si in prezent. Autorul de succes Meir Shalev merge un pic schiop si poarta o protectie speciala la picior.
Lidija Dimkovska scrie in macedoneana, dar a tinut ca in ultima seara a festivalului din capitala Banatului sa citeasca una dintre poeziile sale direct in limba romana. „Am trait aici sapte ani si pentru mine Romania este a doua tara“, a explicat poeta, care si-a luat in 2000 doctoratul in literatura romana, cu o tema despre poetica lui Nichita Stanescu.
Dupa dezbaterea la care a participat in Sala Baroca a Muzeului de Arta din Timisoara, unde au avut loc, de altfel, toate evenimentele principale din cadrul FILTM, Andrei Plesu a uitat unde si-a lasat haina. Fusese vedeta momentului la care mai participasera Ioana Parvulescu, scriitoarea ceha Radka Denemarková si autorul maghiar György Dalos, primise multe aplauze, dar la final nu mai stia unde ii este paltonul. Dupa multe cautari, a aflat ca e la sotia sa, Catrinel Plesu, care iesise mai repede din sala. „Mi l-a dat chiar el“, a ras ea.
Nu trebuie sa asteptam sa vina publicul la noi
Am relatat cele de mai sus pentru ca, din punctul meu de vedere, cel mai important castig al unui festival de literatura este tocmai umanizarea numelor abstracte pe care le citim pe copertele unor carti pe care le iubim sau pe care, din contra, le uram. Vazandu-i in carne si oase, cu puterile si cu slabiciunile lor, literatura ar putea sa nu i se mai para omului „simplu“ doar un teritoriu al monstrilor sacri, asa cum am fost cu totii educati la scoala, ci si al lui, celui dotat doar cu talent la citit. Robert Serban, presedintele FILTM, pare sa fie de aceeasi parere. „Intalnirile pe care le-am avut de-a lungul vietii cu scriitorii si admiratia pe care multi dintre ei mi-au starnit-o au dat pregnanta, in propria-mi viata, fundamentalei descoperiri din copilarie, care a fost cititul“, a scris acesta in brosura-program a festivalului care a avut loc la Timisoara intre 21 si 23 octombrie.
14 scriitori din Romania, Ungaria, Macedonia, Ucraina, Israel si Bosnia Hertegovina au participat la peste 20 de lecturi publice, dezbateri sau intalniri ale scriitorilor invitati cu elevii de la cele mai importante licee din oras. „Nu trebuie sa asteptam sa vina publicul la noi, sa intre in librarii, sa ne caute, noi trebuie sa venim in intampinarea lor, sa le aratam cat de frumoasa este lumea cartilor, a scriitorilor, lumea imaginatiei, care nu se indeparteaza intotdeauna de realitate“, a explicat Robert Serban. Mai exista interes pentru lumea cartii, a constatat poetul. „Spun asta cu mirare, desi continui sa fiu sceptic, dar e poate un scepticism pe care mi-l induc pentru a avea ulterior satisfactia ca, de fapt, nu e asa. Scepticismul meu a fost infirmat de fiecare data“, a precizat presedintele FILTM.
A fost infirmat chiar din prima seara a festivalului, rezervata dezbaterii, cand sala a fost arhiplina. Tema, „Nevroze, dileme, utopii“, a fost moderata de Mircea Mihaies si acaparata de Andrei Plesu, care a tinut o intreaga prelegere despre dileme. „Sunt domenii in care e bine, e chiar obligatoriu sa ai dileme, si sunt domenii in care nu e bine sa ai dileme“, a explicat filosoful. „E bine sa ai dileme cand dialoghezi. Daca esti de beton cu convingerile tale, daca stii tu mai bine, atunci nu vei ajunge decat la scoaterea ochilor. Aceasta boala este recurenta in Romania de azi. Uitati-va la televizor. Toti interlocutorii au dreptate, toti stiu. Nu exista expresia «Eu cred ca,», «Parerea mea ar fi ca.»“, a explicat Andrei Plesu.
Trebuie sa ai dileme cand imparti dreptatea, a precizat eseistul. „Nu fii intransigent, altfel ajungi ca intr-un frumos vers al lui Petru Cretia, «Nefericiti cei drepti, caci vor taia prunci in doua». Sa nu te grabesti sa judeci. E bine sa ai dileme cand faci politica, politica nu e un domeniu al absolutului, este un angajament in vederea unui scop, de preferat bun. E bine sa ai dileme cand esti foarte tanar si ai mai multe raspunsuri decat intrebari. E bine sa ai dileme cand esti batran si emiti judecati de valoare. Sa nu scoti in fata experienta ta de o viata“, crede Andrei Plesu. Filosoful a aratat ca in Romania exista si un fel de cult al desteptaciunii, care se traduce printr-o declaratie de competenta universala perpetua. „Daca nu intelegi, tu esti considerat un bou. Personajul care stie el mai bine e una dintre insectele recoltei noastre intelectuale.“
Parca as fi nitel indragostit
Inventarul momentelor cand nu e bine sa ai dileme e mult mai scurt: cand e vorba despre politete, „oare sa scuip pe jos sau nu, cum ar fi mai bine?“, cand poti sa faci un bine, oricat de costisitor, cand poti sa eviti sa faci un rau, cand vine vorba de onoare. „Nu cred ca functioneaza spiritul dilematic cand e vorba de iubire. Nu poti sa spui «Parca as fi nitel indragostit»“, a mentionat Andrei Plesu.
Dupa dileme, s-a vorbit si de utopii, iar cea mai apropiata de noi utopie a fost comunismul. Ioana Parvulescu a citit, prin urmare, fragmente dintr-o viitoare carte coordonata de ea, Si eu am trait in comunism. O colectie de povesti ale unor personalitati romanesti care si-au amintit de necazurile prin care au trecut in anii regimului ceausist si care acum starnesc rasul. Intr-unul dintre cele patru texte predate pentru volum, Mircea Cartarescu povesteste, dupa cum a dezvaluit Ioana Parvulescu la Timisoara, cum a petrecut sase ore intr-o sectie de militie chiar inainte de a pleca la Craiova, unde avea loc olimpiada nationala de limba romana. Scriitorul era atunci elev in clasa a XII-a si dupa o saptamana dedicata exclusiv pregatirii pentru concurs, in ultima zi dinaintea plecarii, a decis sa se destinda cu o plimbare in Parcul Circului, aproape de casa. A fost oprit de doi militieni, care i-au cerut sa se legitimeze. Elevul Cartarescu de atunci nu avea la el nici buletinul, nici bani, nici altceva, asa ca a fost dus la sectie, „ca pe un delicvent, de se uitau oamenii la mine ca la urs“, dupa cum povesteste scriitorul. Nu a fost lasat sa dea telefon parintilor, nu i-au crezut explicatiile si a fost sechestrat intr-un birou, sase ore. A fost „salvat“ de tatal sau abia spre seara, care a fost sunat, in cele din urma, de militieni. „A doua zi, in zori, am luat trenul spre Craiova, unde am si castigat, in anul acela, olimpiada“, a destainuit Mircea Cartarescu in textul citit de Ioana Parvulescu.
Nimic nu este garantat, libertatea nu este garantata
„In lutul noroios zace un trup, are cap, maini si picioare. E din tarana, din argila, pe pieptul si crestetul lui se disting urmele talpilor noastre. Bunica se apleaca, ii deseneaza cu unghia degetului mic o gura, cu inelarul si policele, apasand, doua nari deasupra gurii, apoi, cu aratatorul si policele, doi ochi deasupra narilor. Namana, zice. Vad ca in tot acest timp tine bulgarele de jaratic in mana. Se ridica in picioare, paseste peste trupul culcat, trecand de cealalta parte a lui, se lasa din nou pe vine, ii infige jaraticul in partea stanga a pieptului, apasandu-si apoi palma peste el, il aud cum sfaraie. Bunica il acopera cu pamant, namana, zice iar“, a citit György Dragomán, in maghiara, din cea mai recenta carte a sa, Rugul, aparuta anul acesta in traducere si in limba romana. Suntem in a doua seara a FILTM, dedicata lecturilor din cartile lui Meir Shalev, Cristian Teodorescu si Ioan T. Morar.
„Cineva imi spunea acum cateva zile ca se scria bine si pe vremea lui Ceausescu. Evident ca asa era, dar cata vreme exista cenzura, chiar si cand nu se manifesta direct, exista ceva inconstient, in capul scriitorului, care-i influenta modul de a scrie. In ceea ce priveste literatura aceea plina de soparle, de planuri secrete care solicitau complicitatea cititorului, am facut cateva experimente in ultimii ani recitind niste carti din astea, dar nu am mai rezonat. Imi place mai mult cum se spune lucrurilor pe sleau, in literatura asta proasta de azi“, a sustinut Cristian Teodorescu, la finalul lecturii sale din volumul Soseaua Virtutii. Cartea cainelui, ca raspuns la o intrebare din public despre curajul scriitorilor.
„Nimic nu este garantat, libertatea nu este garantata, nici pacea in care aparent traim. Generatia noastra a invatat despre razboi in scoala, dar niciodata nu am crezut ca va fi un razboi. Colegii mei, baietii care erau atunci in armata Iugoslaviei, s-au trezit dintr-odata, intr-o dimineata, intr-o lupta. Zilnic traim intr-un relativism mare si universal. De aceea, daca nu poti sau nu vrei sa scrii radical, poate ca e mai bine sa taci“, a precizat si Lidija Dimkovska, tot ca raspuns la o intrebare si parca in continuarea a ceea ce a afirmat Cristian Teodorescu cu o seara inainte.
Am trecut deja in ultima seara a Festivalului International de Literatura de la Timisoara, dedicata lecturilor de poezie. Alaturi de poeta macedoneanca, au mai citit din operele lor Adisa Bašic, Miruna Vlada, Petru Iliesu si Bogdan-Alexandru Stanescu, intalnire moderata de jurnalistul Matei Martin.
„Vremurile in care traim sunt in aparenta foarte sigure, in sensul ca nu exista cenzura si poti spune orice. Problema este ca fiecare vorbeste tot ce vrea, dar nimeni nu mai asculta pe nimeni, si vorba necontenita, neintrerupta, la nivel global, este doar un nou chip al lipsei de libertate. De aceea, mi se pare ca una dintre formele elementare de libertate este cinstea interioara, sinceritatea cu sine, in sensul sa nu te prostituezi ca scriitor, sa nu cauti sa scrii despre sine sau despre lume doar cum crezi ca s-ar vinde bine oamenilor, ci sa actionezi la modul cel mai sincer, chiar daca ai de pierdut din asta“, a explicat si poeta bosniaca Adisa Basic.
O ultima seara care nu se putea incheia decat cu o discutie despre succes, in acest caz succesul in poezie, si cu cea mai buna concluzie despre succesul unui poet si al unui scriitor in general la urma urmei, exprimata de Bogdan-Alexandru Stanescu: „Succesul in poezie e atunci cand te citesc liceencele. Am primit un SMS de la Cosmin Ciotlos: «Bai, sunt in metrou, citeste o gagica misto cartea ta». Asta e succesul“. Nu prea ai cum sa-l contrazici.