Marian Crisan, mandru ca e nascut in Salonta, si-a plasat filmele de pana acum (Megatron – Palme d’Or pentru scurtmetraj –, lungmetrajele Morgen si Rocker) mai ales in Ardeal, straduindu-se sa delimiteze un spatiu cinematografic original. Nu e vorba doar de geografie ori de accent (desi, la Orizont, Crisan a fost un bun coach pentru Rodica Lazar, Emilian Oprea sau Valeriu Andriuta, care nu sunt ardeleni, dimpotriva!), ci mai mult de un stil regizoral asezat si de o anumita liniste care umple povestea, fie ea tragi-comica (Morgen) ori doar tragica (Orizont).
Despre Orizont, Crisan spune ca e un thriller ardelenesc. Peste granite acest subgen (sic!) nu are, fireste, nici o insemnatate, dar la noi suna ca o gluma care poate trezi interesul spectatorilor. Poate ca asta e si scopul. Ce trebuie spus de la inceput e ca lui Crisan ii iese foarte bine „modernizarea“ lui Slavici. Adaptand liber materialul literar, el pastreaza ceea ce doreste, asa ca modifica finalul, dar retine detalii semnificative, de genul bancnotei rupte pe care Andra/Ana o primeste ca plata de la femeia cu copil, inainte ca aceasta sa fie ucisa de oamenii lui Zoli/Lica (Bogdan Zsolt). Or, in contextul unui thriller psihologic, acest amanunt e covarsitor. (Daca nu mai tii minte nuvela, chiar gandesti ca e o rezolvare dramaturgica inteligenta.)
Scenariul foarte bine scris de Marian Crisan aduce nuvela la zi. Lucian/Ghita (András Hatházi) si Andra/Ana (Rodica Lazar) sunt doi soti care, inainte de a prelua in administrare pensiunea-restaurant Orizont (proprietate a unui olandez), au lucrat pe vas. Lucian e bucatar, iar András Hatházi face din personaj un urs greoi si taciturn, dar foarte decis in spatele aparentei moliciuni, in vreme ce Rodica Lazar construieste o Andra chelnerita prompta, practica si putin bovarica dupa ce Zoli o danseaza o data. Nici unul dintre cele doua personaje nu mai comunica bine unul cu altul odata ce Zoli isi vara coada intre ei, dar acest triunghi conjugal e extrem de elegant schitat, e facut aproape numai din sugestii. Si Bogdan Zsolt e foarte bun, dar in scenele de dans alaturi de Rodica Lazar parca joaca prea mult demonismul din ochi. Mi s-a parut mai eficient ca aparitie, fara sa joace aparent nimic – un mafiot care se ocupa de defrisari ilegale (Lica Samadaul era seful porcarilor), un tip scund dar vanos, care iese din multime printr-o postura foarte decisa. Ii simti vointa si cand sta cu spatele.
Orizont e facut „pe liniste“, cred ca la asta s-a gandit Crisan cand l-a numit thriller ardelenesc. Exista o tensiune care creste cu fiecare aparitie a lui Zoli si a oamenilor lui, dar aceasta tensiune nu e asimilata decat in pauzele de joc, cand Lucian merge cu masina prin peisajul minunat al Apusenilor sau cand aparatul de filmat fixeaza panoramic acest peisaj solitar. Muzica excelenta, compusa de Cristian Lolea, duce filmul in zona Psycho sau The Lobster, delimitand genul si marind tensiunea la borne.
Crisan se joaca perfect cu timpii. Povestea rarefiata inainteaza calm si fara sa treneze, iar personajele se integreaza natural in ea, tradandu-si impulsurile prin variatii foarte fine ale dinamicii lor. Cand mamaliga explodeaza, o face la momentul potrivit, iar gestul lui Lucian pare intru totul justificat. Mi s-a parut, insa, prea evident finalul si prea ingrosat pe linia religiei, pacatului etc. fata de economia de mijloace de pana atunci. Dar chiar si asa, Orizont e un film care se urmareste cu mare placere.
Orizont, de Marian Crisan. Cu: András Hatházi, Rodica Lazar, Bogdan Zsolt, Emilian Oprea, Maria Seles, Ioan Paraschiv, Valeriu Andriuta, Elena Purea