Acum l-au facut motorul unei povesti plasate in Hollywood-ul anului 1951, unde omul care stinge cele mai complicate scandaluri ale fictionalului studio Capitol, Eddie Mannix (personaj real, de altfel, a lucrat pentru MGM) e confruntat cu rapirea vedetei Baird Whitlock (George Clooney), inaintea turnarii ultimei scene a unui film cu Iisus. Desi (aflam dintr-o intalnire cu capii cultelor) epicul e cu Iisus, acesta nu ar trebui sa apara decat in ultima scena, filmat din spate, si sa fie interpretat de un figurant. Personajul central al acestui epic este romanul interpretat de Whitlock/Clooney, care, la final, trebuie sa-l priveasca pe Iisus cu ardoare si sa livreze un monolog al carui ultim cuvant, pasiune, tocmai a fost inlocuit de regizor cu credinta.
Narat de Michael Gambon, Ave, Cezar! e cel mai autoreferential film al Coenilor de pana acum. In Barton Fink, actiunea se petrecea in 1941, cand un scenarist newyorkez e chemat la Los Angeles sa scrie un film de serie B, pe cand aici suntem intr-un studio system intrat in declin (dupa legile antitrust din 1948, care au zdruncinat major-urile, silindu-le sa desparta productia de distributie si exploatare). Menajeria e plina cu toate fantasmele pe care le avem despre uzina de vise a acelei epoci, dar reinterpretate in maniera comica. O starleta acvatica in genul lui Esther Williams (Scarlett Johansson), pe cat de suava in piscina, pe atat de vulgara pe uscat, si care ramane insarcinata nu se stie cu cine, Mannix trebuind sa gaseasca o solutie ca adevarul sa nu transpire in presa. O vedeta de western (Alden Ehrenreich) pusa sa joace intr-un film de epoca numai pentru ca e cunoscuta, Eddie trebuind sa-l impace pe regizorul (Ralph Fiennes) isterizat de lipsa de talent a acesteia. Cand ti-e lumea mai draga, doua jurnaliste gemene care scriu pentru presa de scandal, Thora si Thessaly Thacker (ambele interpretate de Tilda Swinton), apar de unde nu te-astepti, amusinand dupa subiecte.
Desi isi pastreaza calmul si e de buna-credinta, Mannix e macinat de senzatia ca nu e suficient de bun si merge in fiecare zi la preot sa se confeseze. Rapirea lui Baird Whitlock e bomboana de pe coliva si, pentru o clipa, acesta evalueaza posibilitatea de a se indrepta spre o slujba mai linistita, mai banoasa si mai de viitor (i se spune), care i s-a oferit la Lockheed. Deci trece printr-o criza de constiinta (pasiune sau credinta?). Tonul filmului e unul constant lejer, chiar si cand rapitul descopera ca a fost luat pe sus de comunisti, mare parte dintre ei fiind scenaristi prost platiti. Desi filmul are o poveste cap-coada, Coenii strecoara intre capitole rame care se resorb, imaginand reenactement-uri ale unor coregrafii acvatice, ale unei secvente de dans marinaresc (parodie la filmele cu Gene Kelly) sau scene din westernuri care toate par reale si pun in abis reflectiile lui Mannix despre adevar. Tot filmul e imbibat de trimiteri cinematografice, un motiv in plus ca sa fie prizat la maximum de cinefili, dar in spatele lejeritatii de multe ori comice si chiar si in spatele declaratiei de amor pentru a saptea arta si fictiunea care e de preferat realitatii sta, probabil, si o paralela la situatia de azi. Dupa sfarsitul epocii sale de aur, Hollywood-ul s-a trezit intr-o perioada de tranzitie pe care studiourile au considerat ca trebuie s-o trateze propunand evadari din cotidian prin westernuri, filme cu coregrafii acvatice sau ample filme epice – in vreme ce televiziunea ameninta sa devina un concurent serios. Intr-un interviu pe care l-au dat recent revistei „Variety“, Coenii spuneau ca nu ar invinui studiourile de azi pentru ca nu-si asuma riscuri si ca, pe undeva, gusturile publicului modifica felul acestora de a face filme. Ethan Coen l-a citat pe Barney Frank, un politician american, care spunea: „Oamenii vorbesc despre cat de groaznici sunt politicienii, dar, uneori, nici electoratul nu e mai breaz“. Altfel spus, cinemaul se poate autoregenera, nu e pierdut, cat exista niste minti care mai cred in magia (lumina) lui, cu pasiune sau credinta.
Ave, Cezar!/ Hail, Caesar!, de Joel & Ethan Coen. Cu: Josh Brolin, George Clooney, Alden Ehrenreich, Ralph Fiennes, Scarlett Johansson, Frances McDormand, Tilda Swinton, Channing Tatum, Christophe Lambert, Jonah Hill