Sora Scholastika poarta uniforma ordinului, sobra, dar plina de distinctie, din stofa autentic englezeasca de cea mai buna calitate, poarta pantofi Ed Meier (confectionati, desigur, manual) si ochelari Giorgio Armani, scrie cu un stilou Montblanc Limited Edition si foloseste numai produse cosmetice Estée Lauder (cu exceptia parfumului, unde are o slabiciune aparte pentru venerabila marca Guerlain). Laudat fie Domnul nostru Jesus Christus, o intampina ea pe Martha si adauga imediat, fara a-i mai da timp sa chibzuiasca la un raspuns, comisarul Milchhuber are a-ti pune unele intrebari privindu-l pe Max Ypsilon 37. Si apoi, din aceeasi suflare, catre comisar – doamna doctor Lehmann era de garda cand a fost internat pacientul, ea va poate da toate lamuririle, toate detaliile de care aveti probabil nevoie. Bucuroasa ca a scapat totusi atat de usor din capcana salutului monastic la care nu stie niciodata ce replica sa dea, Martha face doi pasi cu mana intinsa spre comisar, iar acesta se ridica si, de scoala veche, schiteaza cu capul plecat gestul de a i-o saruta, facand sa-i salte pe chelie alcatuirea savanta din suvite de par si fixativ, apoi asteapta ca ea sa ia loc (la semnul directoarei), dupa care se asaza si el. Sed fata in fata la masuta plasata in fata biroului somptuos si timp de cateva clipe se privesc in tacere, ea intrebandu-se cum de sora Scholastika a si aflat de internarea Rastignitului (stia ca directoarea are surse proprii de informare, nu si cat de prompt actioneaza acel sistem), el intrebandu-se ce cauta asa o mandrete de femeie intr-un spital patronat de maici. Asadar, zice el de parca ar incheia un dialog intrerupt, a fost biciuit, tinut in soare, ranit la ambele glezne si la torace – asa este, confirma ea, a pierdut mult sange, mult lichid prin deshidratare, are o insolatie grava, plagi infectate, o decompensare acuta cardio-respiratorie, cu pierderea cunostintei si stare de soc. Zace in coma de cand a fost adus la spital.
Nu s-ar fi putut biciui singur? Martha il examineaza pe comisar cu un amestec de surprindere si neincredere, de parca s-ar simti pusa la incercare: cum sa se biciuiasca singur pana la pierderea cunostintei? Si gleznele strapunse, cu asa glezne nici nu te poti tine pe picioare, nu, exclus (ce idee!). Si rana din piept! Ii sta pe limba sa vina cu propria-i ipoteza, crucificarea, dar se stapaneste, nu vrea sa influenteze in niciun fel ancheta, sa-i anticipeze rezultatul. Inca din Evul Mediu timpuriu, intervine sora Scholastika, autoflagelarea era tinuta la mare pret, o cale privilegiata de ispasire a pacatelor – slavit fie numele Domnului! Aici ea isi face discret semnul crucii si continua: se afirma ca unii dintre sfintii canonizati de Biserica Catolica ar fi recurs, in cadru privat, si la asemenea acte de desavarsita credinta: Dominic de Guzmán, intemeietorul Ordinului Fratilor Predicatori, numiti si Dominicani; Ignatiu de Loyola, fondator al Societatii lui Iisus, viitorul Ordin al Iezuitilor; Francisco de Xavier, cofondator al aceluiasi ordin; Ecaterina de Siena, mistica dominicana, doctor ecclesiae ; Teresa de Ávila, si ea doctor sau invatator al Bisericii, fondatoare a Ordinului Carmelitanilor Desculti. In veacul al XIII-lea s-a ajuns chiar la autoflagelarea publica si la procesiuni ale unor penitenti care, biciuindu-se, se deplasau in convoi de la o localitate la alta. Astfel de manifestari extreme au fost insa interzise de Scaunul Papal; incat in vremea noastra autoflagelarea in public mai poate fi intalnita doar la siitii fanatici. Si de ce n-am presupune ca avem de-a face cu un siit? replica triumfator comisarul. Exista dovezi ca n-ar fi musulman? E… circumcis? Este. Atunci e posibil. – Orice e posibil! Pot sa-l vad si eu? Martha schimba o privire cu directoarea, care inclina fruntea in semn de incuviintare. Sa mergem!
Obisnuit cu mersul domol, Achilles se tine cu oarecare efort in urma sprintenei doctorite pana la sectia de terapie intensiva, unde se supune fara a protesta procedurii de dezinfectare a mainilor, precum si echiparii cu halat si boneta. Ajuns la capataiul ipoteticului flagelant, ii contempla indelung chipul, cu sentimentul ca l-a mai vazut undeva, si incearca fara succes sa-si aminteasca unde si cand anume sau macar sa-si explice de unde-i vine aceasta stranie impresie. Martha ii face semn unei sore sa-l dezveleasca pe pacient, ca sa-i poata fi cercetate leziunile; chiar zacand pe spate, urmele de harapnic sunt vizibile indeajuns. Isi aminteste apoi de panza preluata de la infirmierii de pe ambulanta si vrea sa i-o incredinteze comisarului. Va veni cineva pentru amprentele digitale, replica acesta, puteti s-o predati atunci – bine, am sa las vorba, daca nu voi fi eu aici… Sa-i spuna, sa nu-i spuna, sa-i spuna… Nu stiu daca ati remarcat, se decide ea pentru un compromis, aceste echimoze – si-i arata dungile vinetii de pe brate. Par urme de franghii, de parca ar fi fost atarnat de-o grinda, de-o traversa… Intr-adevar, exclama el, intr-adevar! Si asteapta lamuriri suplimentare, dar ea se opreste ezitand, desi nu-i deloc sigura ca si comisarul va ajunge la aceeasi concluzie. Dar tomografia pare si ea sa sugereze… Nu mai poate sa taca, nu are acest drept: ar insemna sa ascunda o informatie esentiala, sa impiedice cu buna stiinta mersul anchetei, asadar sa se faca vinovata in fata justitiei, in fata unei justitii mai inalte. Dupa parerea mea, domnule comisar, in caz ca vreti sa-mi cunoasteti parerea, pacientul nostru a fost mai intai biciuit, iar apoi crucificat.
AUTORUL
Gheorghe Sasarman, nascut la 9 aprilie 1941 la Bucuresti. Redactor la ziarul „Scinteia“ (1965-1974) si la revista „Contemporanul“ (1974-1982). Se stabileste in 1983 la München. Dupa 1989 publica in prestigioase ziare si reviste din tara si din strainatate, texte reunite in volumul Intre oglinzi paralele (2009). Debuteaza editorial in 1969 cu volumul Oracolul. A mai publicat: Cuadratura cercului (1975, editie cenzurata; 2001, editie integrala; 2013), Himera (1979), 2000 (1982), Cupa de cucuta (1994; 2002), Sud contra Nord (2001), Deus ex machina (teatru, 2005; in repertoriu la Teatrul „C.I. Nottara“, 2006-2009), Vedenii (2007), Nemaipomenitele aventuri ale lui Anton Retegan si ale dosarului sau (2011), Varianta balcanica imbunatatita (2014), Cunoastere si credinta. Lecturi paralele (2014). Volumul sau de proza cel mai apreciat, Cuadratura cercului, este tradus in franceza, spaniola, engleza si germana. Multe dintre povestirile si nuvelele sale sunt publicate in reviste literare, antologii si volume colective din Romania, Germania, Franta, Italia, Spania, Polonia, Ungaria, Japonia. A primit numeroase premii pentru cartile publicate. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, al Uniunii Ziaristilor Profesionisti, al Asociatiei Scriitorilor Romani si Germani din Bavaria si al Asociatiei Culturale Romano-Germane „Apozitia“.
CARTEA
O descoperire aparent banala facuta de doi politisti din München ia treptat proportiile unui eveniment crucial pentru intreaga omenire. In Marienplatz, in zorii unei zile ca oricare alta, agentii de ordine publica gasesc la baza monumentului Mariensäule un individ ranit, inconstient, infasurat intr-o panza patata de singe. Lucrurile se complica, fiindca pinza se dovedeste a fi impletita cu o tehnica si din materiale disparute de aproape doua milenii, iar personajul, dupa toate aparentele biciuit si apoi rastignit, are un genom diferit de al occidentalilor din timpurile noastre si, mai mult, vorbeste o limba necunoscuta. De aici porneste o cursa intre serviciile statului, Biserica si mass-media, fiecare dorind sa traga foloase de pe urma lui.