Daca privim in ansamblu societatea romaneasca contemporana, putem spune ca ea tradeaza prin mai multe manifestari faptul ca este in cautare de modele, de repere demne de urmat. Din punctul nostru de vedere, institutia monarhica poate fi un astfel de reper, dar pentru a atinge un asemenea „nivel“ este nevoie sa avem o imagine reala asupra a ceea ce a insemnat Casa Regala pentru istoria noastra. Dincolo de aceasta prima observatie, trebuie sa spunem ca atat instaurarea monarhiei constitutionale in Romania (1866), cat si proclamarea regatului in Romania (1881) sunt doua momente cu o semnificatie aparte in istoria noastra, din perspectiva consecintelor pe care le-a generat fiecare dintre ele pentru istoria moderna si contemporana a Romaniei; de aici decurge si obligatia noastra, a istoricilor, de a reveni macar periodic asupra lor.
Numarul participantilor a fost impresionant, fiind sustinute 33 de comunicari in doua zile, din segmente ce depasesc uneori istoria, atingand zona juridicului si a legislatiei, pe cea a artelor plastice sau memorialistica. Diversitatea tematica trece din biografie la relatii internationale si pana la spectacol public. Cum ati ajuns la aceasta formula de aglutinare a directiilor de cercetare ce ating regalitatea romaneasca?
Ne-am dorit inca de la inceputul pregatirii acestui simpozion sa nu existe doar o abordare istoriografica in sensul clasic al cuvantului, si aceasta pentru ca noi credem ca evolutia unui fenomen complex, precum a fost cel monarhic, poate fi inteleasa daca diversificam abordarile din care este el privit. Analizele asupra vietii private sau publice a lui Carol I, primul rege al romanilor, insotite de priviri atente asupra relatiilor internationale la care participa statul roman dupa 1866 si incursiunile in culisele unor spectacole publice desfasurate in anii 1866-1947 au contribuit, ne place sa credem, la succesul acestui simpozion.
Cele trei directii pe care s-a axat simpozionul sunt: istorie, cultura, patrimoniu. Prin aceasta, se stabileste o conexiune intre cele doua momente, instituirea monarhiei constitutionale si proclamarea Regatului, si ziua de astazi. Printre comunicari au fost unele care au realizat in mod direct aceasta legatura, prin privirea aruncata asupra perceptiei regalitatii in Romania post-comunista sau prin discutarea reinstitutionalizarii Casei Regale. De aici deriva intrebarea: in ce masura mai este Romania de azi legata de cea de ieri, in aceasta dimensiune?
Daca facem o comparatie cu perioada anilor 1990, putem observa in mod indiscutabil o evolutie a modului in care priveste societatea romaneasca Casa Regala a Romaniei astazi. Din punctul meu de vedere, numarul mare de lucrari de istorie aparute in ultimii ani au avut si ele o contributie la aceasta modificare de perceptie, pentru ca in felul acesta s-a ajuns la indepartarea – macar intr-o mica masura – a unora dintre cliseele vehiculate de propaganda comunista la adresa monarhiei romanesti.
S-a produs apoi o implicare foarte serioasa a reprezentantilor Casei Regale in diferite actiuni politico-diplomatice si, nu in ultimul rand, unele dintre actiunile Casei Regale au avut un puternic caracter social, fapt care nu poate fi decat salutat. Avem, iata, legaturi cu trecutul Casei Regale, dar nu stiu in ce masura si mai ales cui va ajuta aceasta institutionalizare, ca urmare a unei legi date de guvern, oricare ar fi el.
Colaborarea cu cercetatori din diferite centre – de la Iasi, Bucuresti, Suceava, Constanta, Craiova, Oradea si sa nu uitam de Chisinau – asigura simpozionului o unitate geografica cuprinzatoare. De asemenea, comunicantii au reprezentat toate nivelurile academice – cercetatori, cadre didactice universitare, doctoranzi, arhivisti, muzeografi. Considerati ca aceasta deschidere spre intregul corp de profesionisti, dintr-o multitudine de arealuri, poate determina cresterea interesului noilor generatii inspre acest segment istoriografic?
In ultimii ani numarul specialistilor interesati de istoria monarhiei romanesti a crescut simtitor, iar acest lucru a fost posibil si datorita unor astfel de evenimente stiintifice precum cel organizat de noi. Evident, prezenta tinerilor cercetatori este pentru noi, ca organizatori, o mare bucurie. Cred ca subiectul transformat in tematica a simpozionului poate provoca in continuare noi cercetari si abordari, iar unele dintre textele sustinute ne arata din plin acest lucru.
Cum vedeti viitorul acestui subiect in istoriografia romana?
Daca imi doresc un lucru legat de acest subiect, acela este ca abordarile asupra trecutului monarhiei romanesti sa nu mai fie impregnate de accente politice, asa cum se intampla din pacate in anii 1990, ci sa se bazeze pe adevaruri istorice. Ma astept, in mod clar, la aparitia unui numar mai mare de cercetari asupra acestui subiect, care sa ia forma unor lucrari de sinteza, dar si a unor biografii ale regilor Romaniei, iar aici imi permit sa semnalez deja, cu permisiunea dumneavoastra, recenta lucrare a profesorului Sorin Damean de la Craiova, dar si cele realizate de profesorul Adrian Cioroianu, alaturi de cativa colaboratori de la Universitatea din Bucuresti.
Exista intentia ca aceste contributii sa fie adunate in volum?
Cu siguranta. Noi am stabilit cu toti cei care au participat la simpozionul nostru un termen de predare a textelor sustinute, pana la sfarsitul lunii noiembrie, pentru ca apoi sa putem trece la tehnoredactarea lor si in final, evident, la publicarea intr-un volum colectiv editat de o editura importanta din tara.
In final, care este in ziua de fata importanta recuperarii la nivel larg in constiinta publica a rolului monarhiei in crearea identitatii romanesti, o identitate pe care astazi incercam sa o redescoperim si sa o consolidam?
Eu sper ca noi toti sa depasim astazi, asa cum am mai spus, sabloanele din anii 1990 si sa intelegem ca monarhia romaneasca a reprezentat pentru evolutia societatii o sansa pe care am stiut s-o valorificam. Identitatea noastra romaneasca tine de amprenta pusa de regii Romaniei; daca ne intereseaza trecutul nostru, daca vrem sa fim priviti cumva altfel de restul lumii civilizate, trebuie sa intelegem ca avem in continuare o sansa, iar aceasta este Casa Regala.
De aici decurge, cred, si obligatia noastra de a intelege cu totii ca, indiferent de optiunile fiecaruia dintre noi privind un regim politic sau altul, monarhia romaneasca face parte din istoria noastra.
Liviu Bratescu (n. 1974) este istoric modernist, doctor in Istorie, cu preocupari privind istoria culturii si relatiile internationale, in prezent cercetator stiintific III la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol“, Academia Romana, Filiala Iasi. In perioada 2011-2016 a fost si director al Ateneului Tatarasi din Iasi. A editat mai multe volume si este autor a numeroase studii si articole de specialitate. Ultima carte semnata de el este Romania la rascruce. Anul 1866 (Iasi, 2014).