La inceputul anului, o surpriza: romanul Varstele jocului. Strada Cetatii de Claudiu M. Florian a castigat Premiul Uniunii Europene pentru literatura. Apoi, alte vesti bune: in iunie, Mircea Cartarescu este recompensat cu Premiul „Gregor von Rezzori“ la Florenta. Octombrie a adus Premiul Literar al Europei Centrale „Angelus“ lui Varujan Vosganian, pentru Cartea soaptelor. In noiembrie, lui Norman Manea i-a fost decernat premiul FIL pentru Literatura in Limbi Romanice. Asadar, un an bogat in recunoasteri internationale. Ne-au vizitat si multi scriitori prestigiosi: Ludmila Ulitkaia, Zeruya Shalev, Alessandro Baricco, Carole Zalberg, Andrei Codrescu, Ian Buruma, Jaques Le Rider si altii, prezenti la festivalurile literare mai vechi si mai noi. Orice ar spune pesimistii, ne gasim pe harta literara a Europei, chiar si-asa, cu putinul nostru. Din pacate, ne-a parasit Romulus Rusan, un campion al conservarii memoriei anticomuniste. Plecasera ceva mai devreme Mihnea Berindei, Dario Fo, nobelizatul din urma cu zece ani, Péter Esterházy… Dar sa ne reamintim cateva titluri. Anul s-a deschis cu Radu Niciporuc, care a debutat cu Pascal deseneaza corabii, o colecte de povestiri despre evitarea monotoniei si feeria noua a unui om al marilor. Alaturi de el, Catalin Mihuleac si fotoprozele sale de epoca din Ultima tigara a lui Fondane. Matei Visniec a revenit la roman cu un titlu derutant, Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrela…, insa rezultatul e o parabola apocaliptica avand in centru un personaj-lume: teatrul. Nicolae Strambeanu a publicat un roman ambitios, Vineri seara intr-o vale cu lupi, o carte despre izbanda convertirii primitivismului la civilizatie si pericolele alternative. Altfel, despre lumi alternative pana dincolo de multivers, scrie Flavius Ardelean in Miasma, o fabula a deghizarii grotescului in sublim si invers. Excelent dirijeaza naratiunea in picajele ei fantastice si debutantul Tudor Ganea, in Cazemata. La mijlocul anului, George Balaita a publicat Invoiala, un roman spectaculos pe o tema de Creanga. Confirmarea faptului ca Ioan T. Morar s-a stabilit in prima linie a canonului actual e Sarbatoarea Corturilor, biografia spirituala a unor tineri obsedati de evitarea comoditatii din credinta. Bogdan Teodorescu a literaturizat in Libertate experienta dobandita in zona marketingului politic, iar Nicolae Avram experienta traumatica a orfelinatului in Mamé. Veronica D. Niculescu continua si in roman descrierea vietii ca basm, de asta data ciocnind contrapunctic lumile. Tot din interiorul singuratatii caleidoscopice scrie si Matei Florian in Cexina Catapuxina. Despre complicatiile noi si vechi ale cuplurilor marturisesc Lavinia Braniste (Interior zero), Vlad Roman (Cat mai aproape de tine) si Mircea Pricajan (Calitatea luminii). Lor li se adauga aparitiile recente, inca neparcurse, semnate de Radu Pavel Gheo, Adrian G. Romila, Ioana Parvulescu, Vlad Zografi, Octavian Soviany, Varujan Vosganian si multe altele, care n-au mai incaput in spatiul cerut al rubricii. Semn ca anul a fost peste asteptari.