Svetlana Carstean: O institutie care vrea sa-si exercite puterea intr-un mod fantomatic
Nu am fost niciodata membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, chiar daca la un moment dat am avut posibilitatea de a deveni, dupa ce am primit Premiul pentru Debut in Poezie, in 2009. Mi-as dori sa fac parte dintr-o organizatie a breslei care sa apere cu adevarat drepturile scriitorilor, care sa creeze un cadru pentru activitatea acestora, pentru stabilirea onorariilor scriitorilor, dar si ale traducatorilor, mai precis a unor plafoane minime, care sa faca posibila dezvoltarea unei retele de rezidente literare, atat pentru scriitorii si traducatorii romani, cat si pentru cei din afara, interesati de cultura noastra. Construirea si consolidarea statutului public al autorului roman e o poveste de durata – iar Uniunea ar trebui sa fie parte a acestui proces, care a inceput greu acum cativa ani si continua intr-un ritm destul de lent. Editurile au inceput sa lupte pentru acesti autori, desi unele continua sa nu-i crediteze, dar cartile romanesti conteaza in mod tot mai evident in mediul nostru editorial. In acest moment, Uniunea e o institutie care vrea sa-si exercite puterea intr-un mod fantomatic, o putere aproape caraghioasa, care nu serveste decat membrilor acesteia, cei mai multi fiind si ei niste scriitori fantomatici, inactivi pe piata reala a literaturii vii, actuale. Uniunea Scriitorilor din Romania e intr-un decalaj absolut fata de ceea ce se petrece in literatura noastra contemporana, de aceea poate nu e intamplator ca cea mai mare parte a scriitorilor romani activi nu sunt membri, iar cei care au apucat sa fie membri sunt dati afara sau isi dau demisia in valuri. Uniunea nu construieste acum nimic, se lupta doar pentru a conserva un soi de no man’s land alimentat din bani publici. In interiorul acestui no man’s land se consuma inclusiv cantecele finale lamentabile ale unor oameni pe care i-am admirat, poate chiar iubit. Nu ascund faptul ca nu am incredere in aceasta institutie nici in alta varianta de leadership. Nu cred ca generatiile imediat urmatoare nu sunt contaminate de un anumit fel de a privi lupta pentru putere in literatura noastra. Singura solutie este crearea unui alt tip de organizatie – una de sprijin, nu perpetuarea institutiei existente.
Teodora Coman: De ce sa privesti inapoi cu manie, in loc sa o iei inainte?
Cred ca subiectul USR a ajuns sa concureze cu brio mediul politic: a devenit la fel de toxic si dezamagitor. In calitate de nemembru, nu poate sa nu ma mire caracterul de exceptie al demisiei, in conditiile in care ar trebui sa fie un gest de normalitate. Putini isi asuma revolta pana la ultimele consecinte, majoritatea inca se complace in starea de lucruri deplansa pe toate canalele. Cum de doar o mana de oameni alege delimitarea de practicile denuntate? Nu e ca si cum ai renunta la o slujba cate te lasa fara mijloace de supravietuire, la ceva indispensabil vietii si scrisului tau, ci e vorba de un fundamental principiu de moralitate. Vorba unui prieten: a devenit un privilegiu sa faci parte dintre persoanele insultate sau excluse din Uniune. Demisiile se vad in lumina unui sacrificiu, ceea ce mi se pare putin cam mult. Si totusi, in ciuda aurei eroizante a grupului celor exclusi si a demisionarilor, solidaritatea se lasa asteptata. Lumea acuza abuzuri, eliminari, ingradirea libertatii la libera exprimare, practici monopoliste si discretionare. In loc sa plece cat mai multi dintr-o institutie care nu ii mai reprezinta, care a atentat la demnitatea si statutul lor, se fac petitii de… reintegrare. De ce sa vrei sa reintri in liga care te-a dat afara? De ce sa privesti inapoi cu manie, in loc sa o iei inainte? Nu ti-e mai bine liber, necompromis? Sau USR este o slabiciune? Nu cunosc beneficiile de a fi membru, stiu doar ca se primeste o indemnizatie de pensie sau alte ajutoare banesti nerambursabile, de care unii tin cu dintii pentru ca nu au alt venit. Sa zicem ca statutul material al scriitorului, de o precaritate rusinoasa, justifica pasivitatea, dar nici cel moral nu exceleaza daca majoritatea, submisiva deciziilor atat de contestate ale conducerii, tace. Ar trebui sa se spuna public care sunt motivele de intrare in USR, ca sa intelegem mai bine de ce membrilor cuminti le este atat de greu sa iasa sau nu mai ies deloc. Pe de alta parte, si daca ramai in jocurile facute de presedinte, tot erou esti, suporti stoic presiunile. Astepti sa fii dat afara fara motiv, pentru ca institutia sa fie partea culpabila. Si perceptia publica e luata de valul unei compatimiri exagerate. Nu ar trebui sa li se planga de mila numelor sonore care, culmea, isi permit sa traiasca in afara oricarei institutii, pentru ca ele insele sunt o institutie. Consecventa, da, alt capitol care ma bulverseaza: ba se refuza, ba se accepta premii, desi se afirma sus si tare ca nu, ele nu conteaza. Disidenta nu se lasa dusa pana la capat. Dar probabil ca insasi intelegerea acestei notiuni este, de fapt, o problema, daca nu cumva cea mai importanta.
Bogdan Cosa: Despre o utopie
Problema ar fi rezolvata daca am inlocui Uniunea Scriitorilor cu zece agentii de impresariat literar, care sa-si dispute autorii intre ele. E greu sa-i pui altfel la un loc, ba chiar utopic.
(Si totusi, cand ma gandesc la alternativa asta, ma simt deopotriva inundat de compasiune fata de sutele de batrani care ar ramane pe dinafara si care ar trebui ajutati. Dar oare nu s-ar gasi o solutie? Eu as renunta timp de zece ani la jumatate din drepturile de autor – si sunt sigur ca ar fi destui colegi gata sa faca asta, poate si mai mult.)
Florin Halalau: Nu voi fi membrul unei asociatii unde sa nu ma pot manifesta ca un om liber
Prestigiul Uniunii Scriitorilor a fost grav afectat de tot ce s-a intamplat in ultima vreme. Vazuta din afara, institutia pare a fi incremenita in anii dinaintea Revolutiei. Sa existe astazi o Comisie de Monitorizare, Suspendare si Excludere mi se pare scandalos. Scriitorii nu pot fi decat oameni liberi. Nu le poti pune pumnul in gura. Cred ca primul scriitor pe care Nicolae Manolescu l-a exclus din USR inca din 2005 (anul cand a devenit presedinte) este Paul Goma, un incomod pentru toate regimurile. Astazi, dupa 12 ani (un record, nici un presedinte nu a stat atata timp in functie), conduce discretionar Uniunea Scriitorilor, s-a inconjurat numai de yesmen, ii discrediteaza si ii marginalizeaza pe toti cei care nu ii impartasesc parerile. Mai mult, alcatuieste liste negre asa cum facea Corneliu Vadim Tudor imediat dupa Revolutie. Iar limbajul mafiot folosit intr-un dialog cu Daniel Cristea-Enache l-ar face invidios chiar si pe Giovanni Becali: „E nevoie, sunt convins, doar de putin timp pana cand nu vom mai auzi de un ins certat cu logica si cu buna-cuviinta ca Ianus. Nu atat de usor de neutralizat este Cernat“. Nicolae Manolescu, criticul liberal din anii celui mai negru ceausism, vorbeste despre neutralizarea unui adversar literar! In decurs de un an a exclus din USR pentru delict de opinie scriitori importanti ai literaturii romane contemporane. Dintr-un mare si respectat critic literar, Nicolae Manolescu a ajuns un om foarte mic. Este revoltator ca mai exista astfel de oameni, aflati in functii efemere, care pun la indoiala libertatea de exprimare. Demisiile din ultima vreme, in semn de protest fata de tot mai desele derapaje autoritariste ale conducerii USR, vor grabi schimbarea de la varful acesteia. Nu mi-am propus sa intru in USR. Scopul meu in literatura tine de atingerea unui anumit nivel de performanta. Daca se va intampla sa devin la un moment dat membru al USR, bine, daca nu, nu. Cert este insa ca nu voi putea fi niciodata membru al unei asociatii, oricat de prestigioasa ar fi aceasta, unde sa nu ma pot manifesta ca un om liber.
Livia Lucan-Arjoca (Livia Rosca): USR nu isi doreste sa fie simpatica, si-a ingrosat obrazul
Imi aduc aminte cu nostalgie de modul in care ma raportam la USR acum vreo 15 ani. Eram cititor de literatura, iar cei care faceau parte din USR erau scriitori pe care ii apreciam. Mai mult, existau si evenimente relevante organizate de USR, la care imi doream sa merg. Va dau un singur exemplu, Festivalul de la Neptun, care a avut invitati precum Antonio Lobo Antunes, Mario Vargas Llosa, Orhan Pamuk, Ismail Kadare. Cum sa nu apreciezi astfel de initiative? Din pacate, in acest moment percep USR ca pe orice alta institutie romaneasca, fara semnificatie in interior pentru marea majoritate a membrilor si putin infricosatoare din exterior. Un loc in care nu ma regasesc.
Pe de alta parte, cred ca de foarte multa vreme, USR nu isi doreste sa fie simpatica. Ba chiar cred ca ii convine de minune situatia aceasta pentru ca si-a ingrosat obrazul. Noi nu ne regasim in aceasta institutie, iar ei spun „mersi“ ca nu suntem interesati si astfel isi pot vedea linistiti „de treaba“.
Cum ar trebui sa fie USR ca sa-mi doresc sa fiu membra? O institutie prietenoasa, transparenta, care militeaza pentru scriitori, fara ifose, fara superioritate, fara elitisme inutile. O institutie care sustine public scriitorii, care incurajeaza diversitatea de opinii si atitudini, o institutie libera si relevanta, pentru toti membri ei.
Mircea Pricajan: Incepem sa avem mai multi scriitori adevarati in afara USR
Acum multi ani, pe cand eram eu redactor incepator la „Familia“, venea periodic in redactie un domn care strangea mana tuturor, suradea larg si lasa in urma cateva zeci de aforisme si o fotografie de autor. A sa. Locuia undeva in judet, traia din munca pamantului. Scria cu norma, avea in palmares cateva mii de aforisme, majoritatea culese in volume. Niciodata nu descindea in oras fara carnetul de membru USR. Nu ma indoiesc ca la el in sat i se spunea „scriitorul“ si era salutat cu respect. I-am citit si eu prima data randurile cu reverenta, boboc ce eram. Am pufnit in ras discret, sa nu ma vada cineva. Panseurile domnului scriitor membru USR erau de-o monumentala prostie. Curios insa, i le publicam intotdeauna. I le publicau si alte reviste de tinuta. M-a mirat totusi cerinta cu care isi insotea fiecare noua submission: sa apara neaparat si fotografia! Ei bine, intr-un rand, dintr-o omeneasca eroare, aforismele lui au fost publicate in varianta… neilustrata. Asa ceva e inadmisibil! s-a ratoit autorul la toata lumea, incepand cu secretara si terminand cu redactorul-sef. Cum sa mai dau eu ochii cu lumea acum? zicea. Cine ma mai crede ca eu am compus versurile?! Si, cu lacrimi in ochi: Nevasta-mea m-a acuzat c-o mint!…
Ma gandesc la domnul acesta de fiecare data cand aud vorbindu-se – tot mai des in ultimii ani – despre USR si razboiul conducerii actuale cu acei scriitori care si-ar dori ca organizatia breslei lor sa tina pasul cu timpul. Imi vine-n gand figura lui si ma cuprinde o mila fara margini pentru el si toti colegii lui (cateva mii, inteleg) care ar suferi lovitura vietii lor daca USR ar fi sa se reformeze pe bazele unei corecte evaluari valorice. Suntem intr-o situatie caraghioasa. Incepem sa avem mai multi scriitori adevarati in afara USR decat inauntrul sau. {i pana cand exercitiul transparentei nu va fi asumat, ca prim pas spre o foarte necesara regandire a functiei si menirii Uniunii Scriitorilor, nu-mi imaginez ca tinerii se vor grabi sa ia locul scriitorasilor pe care nici propriii parteneri de viata nu-i recunosc ca autori in absenta pozei.
Andra Rotaru: E ca o tara straina, cu oameni straini
Am devenit tot mai reticenta la orice formatiune legal constituita care presupune mai mult de un membru. In general, lucrurile incep cu entuziasm si incredere, apoi vezi cum acele multe drepturi sau idei care statusera la baza sunt doar pe hartie. Cred ca e firesc ca natura umana sa fie lacoma, unilateral interesata, nerecunoscatoare, limitata. Doar ca m-am nascut cu un simt aproape medieval al respectului fata de o alta persoana, fata de niste principii. La cate semne de intrebare a iscat USR, apoi conflicte, apoi procese, apoi alte balbaieli, pot sa recunosc ca doar un simt al umorului ar mai salva ceva.
Nu cred ca de-a lungul timpului a existat transparenta sau promovare a acestei institutii, nu una care sa ma faca sa tanjesc sau sa-mi doresc sa devin membru. Din generatia mea nici nu imi dau seama cine este membru si cine nu, ce i-a determinat sa isi doreasca sa devina sau nu.
Nici nu m-a pasionat sa intru in prea multe polologhii despre acest subiect, nici sa aflu mai multe despre USR, pentru ca e ca o tara straina, cu oameni straini. Mai toti scriitorii pe care ii cunosc si respect si-au dat demisia. Atunci cand o astfel de uniune ajunge sa fie identificata cu tot felul de alte lucruri, si nu cu articolele din propriul statut, cred ca se asterne o pata de rusine peste cei mai bine de o suta de ani de la infiintarea Societatii Scriitorilor Romani. Iar articolul 1 din Statut incepe chiar asa: „Asociatie profesionala de creatori literari, nonguvernamentala si nonprofit, constituita in scopul de a apara interesele de breasla, economice, sociale si morale ale membrilor ei si de a-i reprezenta in raporturile cu autoritatile, cu alte asociatii de creatori, cu persoane juridice si fizice din tara si din strainatate“.
Am retinut din acest paragraf „interesele de breasla“. Este aceasta breasla formata din scriitorii care formeaza USR, este ea mult mai restransa?
Radu Vancu: Violent, antidemocratic, vindicativ
Vad Uniunea Scriitorilor exact la fel cum am vazut-o de cand a preluat-o Nicolae Manolescu – recte o organizatie antidemocratica, refuzand orice dialog, atat de profund personalizata, incat practic s-a transformat dintr-o Uniune a Scriitorilor intr-un club de genul „Prietenii si valetii lui Nicolae Manolescu“. De la instrumentarea scandalului Goma in 2005 la scandalul premiului Eminescu in 2015 si la scandalul excluderilor abuzive din 2016 si 2017, regimul Manolescu s-a comportat exact in maniera pe care am descris-o mai sus: violent, antidemocratic, vindicativ, indiferent la valoarea literara pe care se presupune ca s-ar cuvenit sa o apere – fiindca, atunci cand excluzi scriitori exemplari ca Florin Iaru, Octavian Soviany sau Radu Aldulescu, nu mai poti pretinde ca esti o uniune a scriitorilor, interesata de ei si de scrisul lor, protectoare a valorii literare intr-o lume oricum ostila literaturii si artelor.
Nu as accepta in ruptul capului sa devin membru al unei asemenea organizatii violente si anti-literare, care nu are nimic in comun cu numele pe care il poarta. Daca justitia va da dreptate gruparii reformiste, iar Uniunea Scriitorilor se va reconstrui in spiritul dialogului si al interesului real pentru literatura, atunci poate ca imi voi depune dosarul de candidatura ca sa devin membru. Insa atata vreme cat Uniunea Scriitorilor e condusa de un domn care uraste scriitorii, e exclus.
Elena Vladareanu: Inchide, interzice, da afara
Nu sunt membru USR si nu mi-am dorit niciodata sa fiu, poate doar prin ultimul an de liceu, cand ma visam scriitoare si auzisem ca exista ceva ce se cheama Uniunea Scriitorilor din Romania, o vedeam ca pe o legitimare. Mi-a trecut surprinzator de repede, desi parca visam la un premiu USR pentru debut. Dar asta se intampla acum aproape 15 ani. }in minte insa momentul in care Nicolae Manolescu a castigat alegerile pentru coducerea USR, era in 2005 si inca exista presa (culturala), acesta putea fi un subiect si, cel putin cei care se invarteau, cu treaba sau fara, in lumea literara puteau urmari cu sufletul la gura desfasurarea actiunii. I-am scris si o scrisoare atunci lui Manolescu, in „Observator cultural“, cred ca printre altele ii „scriam“ ca misiunea lui va fi sa atraga tinerii spre aceasta institutie, daca vrea totusi ca ea sa mai insemne ceva peste cativa ani. Prostii. In anul urmator, mi-a refuzat acreditarea la Festivalul de la Neptun pe motiv ca indraznisem sa-i critic editia precedenta. Sigur, e irelevant, dar privit acum, prin prisma trasnailor facute in ultimii ani de Manolescu,… parca se leaga, nu? Cand nu-i convine ceva, misca din nas precum Samantha si inchide, interzice, da afara si alte actiuni punitive. Eu am asa, o nostalgie a lui Manolescu, autorul unora dintre cele mai misto carti de critica si istorie literara de la noi, parca nu-mi vine sa cred ca e acelasi personaj. Sunt curioasa ce e in sufletul optzecistilor, pentru care Manolescu a insemnat mai mult, foarte mult. In fine, cica batranetea aduce si multa prostie, sa ne consolam ca toti ajungem acolo. Trebuia sa scriu insa despre USR, nu despre Manolescu. Din pacate, institutia se confunda acum cu omul. E decrepita, e o fantoma. Nu stiu ce ar trebui si cum ar trebui sa fie ca sa ma gandesc ca as vrea sa devin membru USR.