Nu am cum sa scap de acest tavalug; si, daca ma gindesc bine, nici nu vreau. Nu sint un mare specialist in computere, dar computerul ma ajuta mult in munca de transformare a unei pagini de manuscris intr-una care sa apara fara nici o eroare intr-o publicatie. Nu sint un navigator febril pe Internet, dar Internetul imi ofera, in momentele cind am nevoie de el, informatiile necesare. La posta nu am mai pus o scrisoare de ani buni, fiindca mi se pare un gest absolut inutil. Un mesaj pe email ajunge instantaneu, in orice colt al lumii. Tinerii care vor citi aceste rinduri se vor amuza de faptul ca a descoperit si DCE America Internetului, la inceputul mileniului al treilea. Dar nu pentru ei scriu acest text, ci pentru cititorii mai virstnici decit mine (majoritari, deocamdata) care nu vor sa auda de calculator si Internet.
De-abia imi gasisem explicatiile si motivatiile crearii unui site propriu, cind, iata, blogul s-a precipitat, cu toata problematica lui, sa ma numere printre victimele consumatoare. Am inceput sa intru pe diferite bloguri, incepind cu cele din „Suplimentul de cultura”, continuind cu prospaturile de pe „Cotidianul”, si incheind cu premiatele la Blogfest 2007. Am constatat ca, dincolo de varietatea fireasca a formulelor, se contureaza citeva categorii in care te poti inscrie. Unele bloguri sint extensii ale articolelor de presa; altele tin de un proiect de scriitor (poet, prozator, diarist) care isi exploreaza posibile teme, subiecte, dezvoltari literare. Multe isi trag substanta din evenimentele si simplele intimplari biografice. Cind, de pilda, Elena Vladareanu ramine inchisa in casa, fiindca i s-a rupt cheia, aceasta noutate apare postata, laolalta cu rugamintile de ajutorare si cu sfaturile depanatoare oferite de comentatorii solidari. Citesc asadar un blog fie pentru informatia pe care autorul mi-o poate furniza, fie pentru farmecul scriitorului autentic.
Nu sint nici jurnalist cu acces la informatii de la „surse”, nici poet ori prozator al carui scris sa conteze in orice context. Biografia intima o tin pentru mine, iar fotografii din strainatate, daca as posta, as stirni invidii omenesti. Subiectele de publicistica mi le rezerv pentru aceasta rubrica, mai ales ca am cultul hirtiei tiparite. Care ar fi, atunci, culoarul pe care sa evoluez in aceasta nebunie polifonica? Un blog cu cronici literare, semnate de mine, la carti importante, semnate de altii. Fata de volumele propriu-zise de critica, va aparea posibilitatea comentariilor „la cald”, cu aprobari si dezaprobari, cu noi argumente pro si contra.
Iar daca nu vor fi comentarii sau vor fi putine, ma voi consola cu o informatie din articolul Rodicai Zafiu, preluata din „Evenimentul zilei”: „la sfirsitul lui 2005, in lume existau 50 de milioane de bloguri, majoritatea fara cititori.”