Planul nu izbuteste, intrucit este mutat in alta celula, iar sapaturile sale sint descoperite. Dar, odata mutat, Casanova are ingenioasa idee de a sapa nu podeaua, ci tavanul, devenind, astfel, cirtita in directia opusa; intrucit este supravegheat cu obstinatie de temnicer, Casanova ii propune vecinului sau de celula (calugarul Balbi) sa sape tavanul acestuia, urmind ca, mai apoi, sa faca legatura intre zidurile celor doua celule si sa evadeze impreuna. Casanova izbuteste in cele din urma sa gaureasca acoperisul inchisorii si, alaturi de Balbi (care il invoca pe Dante, respectiv iesirea din infern) se tirasc pe acoperisul Palatului Dogilor, reusind sa plonjeze in cancelaria ducala de unde, din intimplare, sint descuiati de un servitor, izbutind sa fuga pentru totdeauna.
Aceasta este povestea reala. Pe cind ma aflam, insa, in Venetia anului 2004, am auzit de la niste americano-japonezi (care rontaiau chipsuri pe Canale Grande si pictau palazzo-uri la repezeala si de mintuiala) o cu totul alta poveste. Anume: Casanova ar fi evadat din Piombi nu pe acoperis, ci sapind un tunel spre apa Marelui Canal care colcaia sub Palatul Dogilor. Ziceau americano-japonezii ca faimosul seducator oropsit de Inchizitie ar fi avut cu sine chiar un soi de costum de scafandru, confectionat de calugarul Balbi din lut, rumegus, capete de funie si pulbere de gratii (?!). Cum neobisnuitii mei interlocutori vorbeau pe jumatate in americana, pe jumatate in japoneza (eu nefiind cunoscatoare a limbei nipone), era foarte probabil ca voi fi inteles ceva gresit. Dar nicidecum: la sfirsit, turistii aceia voiosi si relativ nepaminteni mi-au spus ca signor Casanova ar fi gasit pe fundul Canalului (imbracat fiind el in costumul de scafandru) un soi de club de sirene venetiene Anti-Inchizitie care l-au ospetit oarecare vreme, pina cind Casanova insusi a cerut ingaduinta sa plece ca sa isi continue destinul ce se anunta spectaculos si fast…