Daca mai tineti minte, am scris chiar aici, in rubrica, de doua ori despre tatal lui Pinocchio, timplarul Geppetto. Si-n ambele dati semnalizam cita imaginatie si cultura dau in clocot prin urbea timiseana, daca pina si o firma de dulgherit a ajuns sa-si faca reclama la sicrie cu vestitul nume. Nu m-am putut abtine sa nu cred ca Atelierul lui Geppetto se leaga si de ce-am scris eu in „Supliment”. Ca, adica, imbolditi de rubricuta, mesterii s-au reprofilat in magazin de jocuri, jucarii si bricolaj, cu atit mai mult cu cit adresele erau invecinate. Asa am banuit ca-i unul si acelasi lucru. Nici vorba! Pur si simplu, o coincidenta a facut ca un grup de tineri, majoritatea cu copii, sa aiba ideea unui magazin de jucarii, dar „altfel”, unde kitschul plasticos, ieftin sau scump, sa fie pururi uitat si unde bunici sau strabunici sa-si poata regasi nou-noute si viu colorate, cuburile de facut palate, basmele in bucatele, trenurile, camioanele sau caii de lemn. Sefa peste aceasta vesela imparatie a lui Geppetto de pe Bega e familia Lazau, alcatuita din tata Radu, specialist in ceramica si asistent la chimie, mama Diana, designer, si fetita Aida (7 luni, declansatorul ideii cu Atelierul). Iar curatorul expozitiei care a dat unda verde pentru magazin e o studenta la filosofie, Adriana Patrascu.
Ce am putut vedea in subsolul din Plevnei a depasit orice asteptare. In toiul fojgaielii a cam 50 de copii, printre chiote, gingureli, plinsete, vreo 70 de adulti au biruit un scurt vernisaj. Expuneau cot la cot si participau la sarbatoare parinti, bunici si nepoti. Constantin Flondor, de pe vremea cind avea noua ani jumate, dar si nepoata Ana-Maria Palade, plus copiii unor tineri plasticieni (Alexandru-Matei Neamtu, Eduard Dusnoki, Toma Rosetti), plus artistii-artisti, Ana Adam, Andrei Rosetti, Dan Gherman, Sorin Scurtulescu, Horia Preja, care, nestiind prea bine cum sa se prezinte pe afis – adulti sau copii –, si-au pus intre paranteze un semnul mirarii. Asa: (?). Ce sa mai adaug? Ca atita bun gust, imaginatie, dorinta de a face ceva de calitate, aici, in Romania, m-au umplut de speranta. Am vazut puzderia de copii mici, frumosi, sanatosi, i-am vazut pe parintii lor si pe parintii parintilor lor, intr-o bucurie devalmasita, am vazut zecile de picturi, acuarele, fotografii minunate, am vazut puzderia de jucarii ca-n vis, am vazut cum invirt un carusel si cum imi prind nasul intr-o clama de lemn cu buburuza, am vazut parcul si cladirile vechi, ingrijite, din jur. Cu alte cuvinte, aproape 1000 de m2 de rai pe pamint. Asta am vazut.