Serile FILIT s-au încheiat cum nu se putea mai bine, duminică, 8 octombrie, cu scriitorul american Jeff Lindsay, creatorul celebrului personaj Dexter. A fost un spectacol de la început până la sfârșit, a amuzat și a emoționat publicul, iar gazda serii, Vlad Tăușance, a fost la înălțime. Categoric, ultima seară FILIT a fost un adevărat performance, care a electrizat Teatrul Național ieșean.
Un eveniment care începe cu autorul venind în pași de dans pe Satisfaction de la Rolling Stones nu poate fi, din start, plictisitor. Dacă e urmat de un moderator care îi lasă loc să se desfășoare și încurajează publicul să reacționeze, întâlnirea are toate premisele să fie reușită. Și așa a și fost. Nu degeaba s-a încheiat, în buclă, cu una dintre cele mai autentice mărturisiri: „E, probabil, cel mai bun festival la care am fost – și am fost la multe –, cel mai bine organizat și mai cald. A fost o experiență minunată pentru mine“, spune Jeff Lindsay. Și continuă: „Înțeleg de ce am fost ultimul invitat care a vorbit. După ce am spus, mulți nu vor mai vrea să-mi mai vorbească o vreme“. A încheiat emoționat, făcând reverențe publicului, aplaudându-l și mulțumindu-i: „Fără public, n-ar exista nici un spectacol“.
Să derulez totuși și să vă povestesc ce s-a întâmplat, pentru a înțelege cum s-a ajuns aici.
După intrare, Lindsay și-a luat publicul în primire și a remarcat numărul celor prezenți: „Câtă lume, nu e nimic la televizor în seara asta?“. Fiți pe pace, nimeni nu a fost jignit, iar scriitorul nu a uitat să revină, ca un adevărat showman, și să-și complimenteze audiența – spre final, întrebat dacă s-a gândit să se mute în altă țară, a zis că Iași ar putea fi o variantă, căci a găsit multe lucruri unice, cum ar fi că toată lumea este pasionată de cultură, preocupată de idei (rar lucru), plus vinurile, pe care le consideră grozave.
Întrebările și răspunsurile au fost adevărate seturi. Dacă vă întrebați, a câștigat cine trebuia. Iată câteva exemple:
Vlad Tăușance: Când v-ați dat seama că ar trebui să deveniți scriitor cu normă întreagă?
Jeff Lindsay: După ce m-am însurat. Dacă ești burlac, mai bine cânți la chitară.
***
V.T.: Cum scrieți?
J.L.: Foarte bine, mulțumesc.
V.T.: Nu, aveți nevoie de ceva special, cafea, sânge de fecioară?
J.L.: Stau în Florida, acolo nu mai sunt fecioare de nici un fel. Pe termen lung, trebuie să tratezi scrisul ca pe o slujbă cu normă întreagă: te duci zilnic, te așezi la birou și lucrezi.
***
V.T.: V-a fost greu să scrieți, având copii?
J.L.: Există un echilibru: sunt un scriitor mai bun atunci când sunt un tată bun și viceversa. Dacă ar fi să aleg una din două, ar fi copiii. Pentru ei scriu, ei sunt motivația – doar două dintre fete au trecut prin facultate.
În meciul acesta a intervenit treptat și interpreta Sorana Lupu, care a mărturisit public că misiunea ei este dificilă, nevoită fiind să traducă glumele și acrobațiile lingvistice ale lui Jeff Lindsay, care își pierdeau din haz, după ea. Apropo de traducere, autorul s-a declarat încântat că se râde de două ori la o singură glumă, o dată în engleză, apoi în română – moderatorul a intervenit, sugerând să mai existe o traducere, poate în germană; replica a fost: „N-ar fi o idee prea bună, în germană nimic nu e amuzant“.
Au fost atinse numeroase subiecte la întâlnirea de pe scena Naționalului, de la experiențele personale strecurate de Lindsay în scrierile sale – plăcerea de a naviga, copiii, iubirea de Florida, rețetele Ritei din seria Dexter, care sunt ale autorului, pasionat de gastronomie –, până la relația cu teatrul pe care îl iubește încă de la primul rol, la 5-6 ani, unde a avut doar o replică („Vine uriașul, vine uriașul!“), pe care a și interpretat-o, spre deliciul publicului, de la legătura sa cu România – Radu Penciulescu i-a fost profesor și mentor, l-a învățat multe, printre care și tehnica „râsului ilicit“ („Atunci când faci publicul să râdă, iar apoi îl faci să se simtă prost că a râs.“) – și până la peripeții a avut cu fani obsedați – cineva i-a intrat în casă, altcineva i-a scris o scrisoare cu o singură frază („Știu unde locuiești“), dar cea mai rea experiență a fost, de departe, când un psihotic l-a acuzat că i-a furat ideea cu Dexter, scriind apoi mii de mesaje similare pe internet și promițând că se va răzbuna pe el și pe soția lui.
Scriitorul nu s-a ferit să atingă onest și cu umor și subiecte mai delicate, cum ar fi dacă este o vedetă – răspunsul scurt ar fi nu –, dacă este bogat – din nou, nu: „Ce am câștigat din serial m-a ajutat să plătesc facultatea unei fete și a mai rămas ceva pe lângă. Cărțile m-au ajutat să trăiesc. Și cam atât“ –, cum a fost primul său agent, cel care nu a deschis vreme de un an manuscrisul cu Dexter, cum a fost respins de toate editurile, uneori și de două ori, și cum a ajuns la agentul său, căruia îi este fidel și recunoscător că nu a renunțat nici când o făcuse chiar el, cum din motive de marketing a schimbat titlul primului volum din Left Hand of God în Darkly Dreaming Dexter, despre cât de greu le-a fost copiilor cu doi părinți scriitori (soția lui este Hilary Hemingway, nepoata lui Ernest Hemingway), despre inevitabilele „dezacorduri violente“ cu soția sa ori de câte ori au scris ceva împreună – „Ea se pricepe mai bine la partea de intrigă, pe când eu la dialoguri și la glume, desigur“ –, despre cât de greu e să iasă din bucla cu Dexter – are 4-5.000 de pagini fantasy scrise, dar nimeni nu le vrea: „Editorii îmi zic că nu e ceea ce așteaptă fanii de la mine, toți vor Dexter, dar nu chiar Dexter“ etc.
Cei din sală au vrut să știe mai mult despre Dexter, ca personaj și construcție narativă, dar și ce crede creatorul lui despre versiunea TV, dacă a fost mulțumit de episodul final, ba chiar cineva l-a întrebat, plătind umorul cu umor, de ce a furat, totuși, ideea pentru a scrie Dexter.
Iar în ultima parte a dialogului, moderatorul i-a propus lui Lindsay să răspundă la întrebări prin melodii. A fost savuros. O ocazie unică în viață. Și așa am ajuns la începutul acestui material.
Ultima seară FILIT s-a încheiat cu decernarea Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, care i-a fost acordat scriitoarei Ioana Pârvulescu, pentru romanul Inocenții.
A urmat un concert de muzică românească veche din colecția lui Anton Pann. A interpretat formația vocal-instrumentală Floralia a Universității Naționale de Arte „George Enescu“ din Iași, iar dirijor a fost conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă.