Facem atitea lucruri fara sa stim de ce, gesticulam abundent (sau, dimpotriva, foarte discret), si nu banuim ca toate astea au insemnat la vremea lor, de mult de tot, ceva. Enticlopedia militeaza pentru o remitologizare a gesturilor noastre, pentru construirea de povesti care sa ne dea impresia ca ceea ce facem nu e chiar lipsit de sens. De pilda, oamenii mergeau in primele sali de cinema pentru ca proprietarii le promiteau o experienta teribila: le spuneau ca uneori, exact atunci cind nu te-astepti, se poate ca siluetele proiectate pe pinza sa o ia razna si sa coboare drept in mijlocul salii, printre scaune. Si asa, dusi de nas, oamenii au continuat sa mearga la cinema pina cind au uitat exact de ce, si au inceput sa inventeze tot felul de ratiuni de ordin estetic sau psihologic.
Pe de alta parte, nimeni nu s-a intrebat vreodata care sint adevaratele motive pentru care se maninca tinind furculita in stinga si cutitul in dreapta. Asta e simplu de tot – primul mare cutitar pur si simplu a vrut sa nu aiba miinile unsuroase dupa ce minca, asa ca a trecut la folositul tacimurilor. Dar fiindca era foarte constiincios si se incapatina sa exerseze si in timpul mesei, arunca la tinta cutitele cu mina dreapta (intre timp, mai taia o felie de halca, pe care o apuca delicat cu furculita). Damele amorezate ii urmareau fiecare miscare si, cum moda e intotdeauna une affaire de femmes, au dus mai departe ciudatul obicei.
Oricum, e posibil ca fiecare gest de-al nostru sa fi fost la inceput o excentricitate, o nebunie, un act necugetat care, cu timpul, a devenit politete sau rutina. Poate ca si scuipatul cojilor de seminte pe jos isi are propria poveste.