PSD, partidul pentru care doar cuvintele „salarii“ și „pensii“ sunt mai sfinte decât „președinte“ și „baron“, a dat atacul tocmai acolo unde nu ne-am fi așteptat.
Într-un exercițiu demn de Orwell, realitatea obiectivă devine iluzie, istoria se schimbă, pentru ca românii să înțeleagă că nu mai pot insista în prostia lor de a pune semnul egal între venit și salariu. „Salariile cresc, veniturile pot scădea“ reprezintă cheia de boltă a înțelegerii situației prezente (trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, aplicarea Legii Salarizării Unitare și a altor nenumărate ordonanțe, precum cea privind contribuțiile sociale pentru normele parțiale de muncă).
De aproape jumătate de an, mediul privat, alături de sindicate (e o premieră notabilă!) încearcă să deslușească nedeslușitul: ce stă în spatele revoluției fiscale? Ce urmăresc guvernanții noștri să obțină, în cele din urmă, după ce vor fi întors întreaga țară cu fundul în sus? De ce pentru PSD-ALDE, alături de Legile Justiției, fiscalitatea muncii a trebuit modificată în timp record și, mai ales, fără a veni în spațiul public cu o explicație cât de cât coerentă? Traversăm prima lună în care salariile se iau după Legea Nouă a Pământului și răspunsurile tot n-au venit.
» Reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%, în urma trecerii contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, ar putea ascunde reintroducerea în viitorul apropiat a cotelor progresive. Impozitarea muncii rămâne una dintre puținele surse sigure la bugetul de stat, câtă vreme guvernanții nu vor porni pe urmele marii evaziuni fiscale. Nevoia de bani este uriașă, iar acest fapt îl constatăm aproape zilnic, când Ministerul de Finanțe se mai împrumută de pe piața liberă cu câte un purcoi de bani – când nu împrumută miliarde de euro, mai rar, împrumută în ritm cotidian niște sute de milioane de lei de la băncile comerciale din România, fapt aproape nebăgat în seamă de media. Singurul motiv pentru care guvernul încă se mai încadrează, la limită, în ținta de deficit de 3%, stă în tăierea oricăror cheltuieli cu investițiile. Tot ce împrumută statul român, în fiecare zi, finanțează salariile bugetarilor și pensiile. Dacă un proprietar de afacere ar constata că firma nu produce suficient nici cât să plătească salariile angajaților, ba, mai mult, trebuie să se mai și împrumute de la lună la lună, cu siguranță ar închide-o. Statul, știm bine, nu se poate închide.
» Olguța Vasilescu și Eugen Teodorovici sunt fericiți că au echilibrat bugetele asigurărilor de sănătate și sociale. Banii provin din trecerea contribuțiilor la angajat. Costurile ar trebui suportate, fără a crâcni, integral din veniturile companiilor private! La asta se referă doamna Olguța când acuză patronii că „vă fură“, PSD vrea să asmută astfel angajații împotriva patronilor „hoți“. Să presupunem că mediul economic „s-ar executa“ și ar pune banii în plus la brutul angajatului pentru a plăti mai mult statului, în așa fel încât nici venitul net să nu scadă. Pentru cât timp rezolvă „din pix“ situația bugetului de asigurări de sănătate și fondul de pensii, câtă vreme numărul celor asigurați sau aflați în plată continuă să fie mai mic decât al celor care contribuie? Cât și cu ce costuri va mai putea fi întreținută această ficțiune?
Circulă printre antreprenori o glumă care descrie două situații diferite: o firmă are angajați puțini și obține profit maxim, o alta are angajați mulți și se zbate la limita supraviețuirii. „Nu te poți pune cu pasiunile oamenilor. Unora le place să țină angajați“! Morala: economia reală nu se susține cu visători care-și fac un scop din a le da semenilor salarii. În schimb, pare că statul român s-a născut pentru a plăti bugetarii din profiturile firmelor, împărțind țara în mai multe tipuri de cetățeni, cu drepturi și obligații diferite. Mai știm despre aceștia că și votează diferit, însă numai un bazin electoral poate fi controlat. Dacă ați fi partid, cui v-ați adresa: celor mai mulți și mai disciplinați în opțiunea de vot sau celor mai puțini și cu idei proprii?