Aproape uitat astăzi, compozitorul și criticul muzical Stan Golestan, născut în 1875 la Vaslui, a studiat și s-a format la Paris, la Schola Cantorum, devenind în primele decenii ale secolului XX una dintre cele mai stimate personalități de origine română ale vieții muzicale pariziene. O atestă, între altele, distincția primită în 1925 – Cavaler al Legiunii de Onoare –, ca și, zece ani mai târziu, acordarea gradului superior, de Ofițer. Dar evoluția spre consacrarea sa în calitate de compozitor avea să treacă printr-o criză existențială, la încheierea studiilor, în 1903. O atestă două scrisori adresate unuia din colegii de Conservator și apropiații lui George Enescu, violonistul, compozitorul și filantropul Fernand Halphen. Cele două scrisori inedite, păstrate în arhiva Institutului European de Muzici Evreiești, de la Paris, mi-au fost puse la dispoziție cu amabilitate de muzicologul Hervé Roten, directorul institutului.
[Pe plic:] Monsieur
Fernand Halphen
Ville d’Avray (Seine et Oise)
Le Monastere
[Ștampila Poștei:] Paris 103 Filles du Calvaire; 17.30 3.7.03
Hârtie cu antetul: Librairie du Roman Moderne
41, Rue de Fleurus, Paris (6e)
Paris 3 iulie 1903
Dragă Domnule Halphen,
Permiteți-mi să vă mulțumesc sincer pentru amabila Dumneavoastră scrisoare și pentru tot ceea ce faceți pentru mine. În cazul în care în cursul acestei vieți plină de angoase și amărăciune ne vine un cuvânt bun din partea unei inimi sincere, el face uitat tot răul de care suferim.
Mă grăbesc să accept ofertele sfaturilor Dumneavoastră și nu mă îndoiesc că elevul va deveni demn de maestrul său.
Știu foarte bine ce-mi lipsește încă la educația muzicală și, cu Dumneavoastră, am convingerea că voi ajunge la bun sfârșit. De altfel, am urmat sfaturile Dumneavoastră pentru Cântecele și dansurile valahe și sper să vă fi înțeles puțin concepția. Nu mă chinuie decât munca și, uneori, îndoiala de a nu fi în stare să realizez ceva interesant. Dacă această luptă pentru viață, frământată, penibilă, nu îmi va lua tot timpul, atât de scump, voi fi trup și suflet numai pentru arta mea, pe care o iubesc într-atât.
Încă o dată mulțumesc și vă rog să mă considerați, dragă Domnule Halphen, un admirator și pe de-a întregul devotat Dumneavoastră.
Stan Golestan
5 R. St. Claude
Stan Golestan îi trimitea următoarea scrisoare lui Fernand Halphen (pe hârtie cu același antet) două săptămâni mai târziu, comentând fără îndoială observațiile primite între timp de la compozitor.
Paris, 16 iulie 1903
Dragă Domnule Halphen,
Îndrăznesc să vă scriu cu sufletul cu totul întristat și să vă spun că vorbele Dumneavoastră, pronunțate cu atâta înțelepciune în ce mă privește, vin să se confirme și să-mi dovedească în ce măsură ați putut să dați o judecată atât de justă asupra persoanei mele.
Este un cutremur teribil, care m-a făcut să deschid ochii și să văd cu claritate că știința mea în ale muzicii este încă slabă.
Am terminat Cântecele și dansurile valahe, din care nu ați văzut decât o schiță, și i le-am dus maestrului C[ortot (?); V.E.] dar, după analiza făcută, el mi-a declarat că nu valorează nimic. Înțelegeți bine cât de mare mi-a fost dezolarea. Eu, care credeam să fi realizat ceva valoros și interesant. Faptul m-a făcut să sufăr atât de mult încât trebuie să părăsesc muzica căreia m-am dedicat în întregime.
Dacă această luptă amară pentru existență nu mi-ar fi luat tot timpul și nu ar fi contribuit într-atât la răul care mă roade, m-aș dedica în întregime artei muzicale. Îndrăznesc să vă vorbesc de toate acestea cu speranța că, poate, veți voi să vă interesați de soarta mea.
Aș vrea să urmez un curs anume în care arta muzicală, partea tehnică, este predată repede și bine. Mă grăbesc să ajung să pot spune corect în muzică tot ceea ce resimt. Nu știu dacă cunoașteți predarea armoniei și compoziției prin metoda Rihemann, care se pare că aduce progrese incredibile. Ceea ce aș vrea să urmez este un curs asemănător.
La Paris am avut ocazia să cunosc un Domn Ergo, profesor de compoziție, domiciliat la Anvers și care mi-a dat asigurări că într-un timp scurt aș putea realiza multe cu sistemul său. Vă cer sfatul și să-mi spuneți ce gândiți despre aceasta. Dacă sunteți favorabil și cunoașteți această metodă, mi-aș permite să vă supun proiectul meu.
Deoarece chiar Dumneavoastră recunoașteți că aș putea ajunge la ceva și că arta muzicală mi-ar putea aduce din ce trăi, îmi permit să vă cer, pe această bază, un împrumut pentru a putea trăi minimal, să merg la Anvers să-mi refac complet educația muzicală, sau chiar să rămân aici, în conformitate cu ideea Dumneavoastră. M-aș angaja în scris să vă rambursez suma împrumutată imediat ce muzica va începe să-mi aducă un venit.
Mă aflu într-o stare de descurajare atât de mare, încât nu știu în ce direcție să mă îndrept mai repede pentru a face să triumfe idealul care arde în mine. Am nevoie de sfaturi și cuvinte sincere ca ale Dumneavoastră pentru a ști ceea ce voi putea deveni. Încrezător în Dumneavoastră, îmi abandonez întregul viitor și viața în mâinile Dumneavoastră. Dumneavoastră vă rămâne să-mi spuneți ce trebuie să fac și, indiferent care va fi calea pe care mi-o indicați, o voi urma fără nici un gând ascuns.
Scuzați-mă, dragă Domnule Halphen, pentru această scrisoare și vă rog să mă credeți admiratorul Dumneavoastră și sincer devotatul,
Stan Golestan
5 R. St. Claude
Într-un interviu din 1933, în presa franceză, Stan Golestan răspundea unei întrebări, dacă a întâmpinat vreo dificultate să pătrundă în lumea muzicală franceză: „Nici una. Am depus la Chevillard în 1908 sau 1909 o simfonie. Nu și-a dat seama de existența ei decât în 1913 și mi-a cântat-o în 1914!“. Or, realitatea este evident diferită.
L-a ajutat, așa cum a cerut-o, Fernand Halphen? Răspunsul este de căutat în arhive, iar fondul Halphen de la IEMJ din Paris atestă cel puțin cinci partituri, publicate înainte de 1914, care poartă dedicații manuscrise binefăcătorului său. În ce fel l-a ajutat? Stan Golestan a afirmat toată viața – și așa figurează în toate dicționarele muzicale – că l-a avut profesor la compoziție pe Paul Dukas. Acesta fusese profesor la Conservator și, cum o atestă un curriculum vitae inserat în 1924 în dosarul pentru acordarea Legiunii de Onoare în grad de Cavaler, profesorul său de compoziție la Schola Cantorum fusese în fapt mai puțin cunoscutul Auguste Sérieyx (vezi V. Eskenasy, De la Vaslui la Paris: Stan Golestan, un cavaler al Legiunii de Onoare, www.europalibera.org). Este însă foarte probabil ca Fernand Halphen, dacă nu George Enescu, să-l fi îndreptat, după criza sa existențială din 1903, spre Paul Dukas. Încă o istorie de rescris…