Mă gândeam să intitulez acest articolaș „ ghid despre cum să postezi fotografia cu cozonacul astfel încât nici o altă coțohârlă să nu te bată“. Dar am zis că e mai bine să mă rezum la un titlu scurt.
Bun, ne-am obișnuit cu faptul că, în ajun de sărbători, gospodinele cu cont de socializare, adică toate gospodinele, se laudă onlain cu bunătățile preparate. Nu e nimic mai agasant decât să vezi douăzeci și patru de fotografii ale aceleiași pisici care zice că e iarăși luni. Dar e mai stresant și necesită o strategie bine pusă la punct, mai ales când vine vorba de cozonac. Fiindcă, dragii mei, coptura asta reprezintă chintesența stării de femelă alfa în grupul de prieteni virtuali. Salata boeuf este pentru aspirantele la maximum locul patru, cele cu bluza fără decolteu și veșnic de acord.
Problema o reprezintă concurența. Indiferent cum arată pufoșenia ta, se va găsi o tipă care să posteze una mai rumenă sau mai mare sau mai bine fotografiată. De aceea primul pas strategic este să faci un cozonac cu rol de nadă, iar cel adevărat, supercozonacul care va rupe gura târgului, să îl pregătești în cel mai mare secret. Ăsta cu rol de nadă trebuie să fie simplu, mai mult alb decât galben și cu umplutură sărăcăcioasă. Ai grijă chiar să se vadă o coajă de nucă cum iese din el. De ce? Fiindcă astfel concurența se va relaxa, crezând că te poate bate ușor. Ah, cât de amarnic se înșală!
Vor începe postările de tip replică, cu cozonaci evident mai frumoși și mai complecși decât pârjoala ta. Cu explicații de tipul „cozonăcel cu multă nucă, rahat cu aroma de trandafir, fulgi de cocos și esență de migdale, un deliciu!“. Tu nu te dezamăgi, dă-le laic, să te creadă distrusă și consolată cu ideea. Asta le va induce senzația de suficiență și le va face pe viitoarele adevărate perdante să lase garda jos după ce au dat un croșeu rahitic.
Tu cumperi din timp cinci kilograme de făină, macini cinci kilograme de miez de nucă și, cel mai important, spargi parbrizul mașinii și aduni bucățelele de sticlă securizată. Îl chemi, contra cost, pe cel mai bun fotograf dintre cei pe care i-ai văzut la cele mai recente nunți la care ai fost. Frămânți cu Rivanol, ca să fie galbenul absolut, apoi încorporezi spărtura de sticlă. Vei obține un fel de pui de hipopotam aburind, cu reflexii de diamante. Atenție! La ora 23:58, nu mai devreme, nici mai târziu, cu un aer din ăla de parcă ai fi total dezinteresată, vei posta fotografia cu namila făinoasă, alături de descrierea „cozonăcel cu cristale Swarovski“.