Actualitate  -  Iulia Blaga  -  

A 71-a ediție a Festi­valului de la Cannes (8-19 mai) mi se pare cea mai interesantă din câte am văzut până acum la fața locului (adică vreo 15). Echipa condusă de președintele Pierre Lescure și delegatul general Thierry Frémaux se pare că a făcut ce ar fi trebuit să facă anul trecut, la ediția aniversară – o înnoire care-i va aduce probabil multe antipatii.

Nu e vorba de interzicerea selfie-urilor pe covorul roșu, deși mulți vor suferi că nu se vor putea lăuda cu o poză la nu contează care film. E vorba în primul rând despre faptul că abonații, obișnuiții Cannesului sau cum erau numiți ci­neaștii consacrați selecționați constant în Competiție, chiar și cu filme mai slabe, au făcut în acest an loc unor nume noi. Asta poate însemna că festivalul dorește să fie într-adevăr prima vitrină a cinematografiei mondiale, lansând nume noi și scoțând în față ce i se pare mai valoros din recolta unui an, sau poate fi doar un experiment. E de văzut cum va continua pe termen lung revoluția.

Ce se poate spune acum e că zece cineaști intră pentru prima dată în cursa pentru la Palme d’or, o premieră absolută: iranianul Jafar Panahi, care luat Caméra d’or cu primul său film, The White Balloon, în 1995, câștigând de atunci Berlinul (cu Taxi în 2015), Veneția (cu The Circle în 2000) și Locarno (cu The Mirror în 1997); polonezul Pawel Pawlikowski (Oscar pentru Ida în 2015); franțuzoaica Eva Husson care e pentru prima dată la Cannes (filmul ei de debut, Bang Gang, a avut premiera în 2015 la Toronto); libaneza Nadine Labaki (al cărei precedent Where Do We Go Now? a fost în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes în 2011); rusul Kirill Serebrennikov, al cărui precedent (M)ucenicul a luat Premiul „François Chalais“ în Un Certain Regard 2016; americanul David Robert Mitchell (care a mai făcut un singur film, horrorul independent It Follows); japonezul Ryûsuke Hamaguchi (al cărui prim lungmetraj de ficțiune, Ha­ppy Hour, a fost premiat pentru interpretele lui neprofesioniste la Locarno); rusul Serghei Dvorțevoi (Premiul Un Certain Regard pentru Tulpan în 2008); francezul Yann Gonzalez (și el la al doilea lungmetraj) și, în fine, debutantul egipteano-austriac Abu Bakr Shawki. Presa internațională a fost luată prin surprindere – nu tu Terrence Malick, nu tu Alfonso Cuarón, Olivier Assayas ori László Nemes!

Previziunile au fost confirmate doar pentru nouă cineaști care au mai fost premiați până acum în Competiție: elvețianul Jean-Luc Godard (a opta oară în Competiție), chinezul Jia Zhang-ke, turcul Nuri Bilge Ceylan și japonezul Hirokazu Kore-eda (a cincea selecție), italianul Matteo Garrone (a patra), coreeanul Lee Chang-Dong, americanul Spike Lee și iranianul Asghar Farhadi (a treia, iranianul deschide festivalul cu Todos lo saben, coproducție hispano-franco-italiană), precum și italianca Alice Rohrwacher și francezii Stéphane Brizé și Christophe Honoré (a doua selecție în Competiție). De precizat că Spike Lee n-a mai fost în Competiția canneză de 27 de ani.

Lars Von Trier, declarat persona non grata la Cannes acum șapte ani după glumele proaste legate de așa-zisele lui simpatii naziste, revine în Selecția Oficială, dar în afara Competiției, cu The House that Jack Built, în care Matt Dillon e un serial killer. Despre film se vehiculează că ar fi la fel de sângeros ca Antichrist. La fel de așteptat e îndelungatul proiect al lui Terry Gilliam The Man Who Killed Don Quixote, care-i are pe generic pe Adam Driver, Jonathan Pryce și Olga Kurylenko.

Cannesul a supărat și Netflix

Selecția Oficială include ca în fiecare an Competiția, secțiunea Un certain regard, Competiția de scurtmetraje, secțiunea Cinéfondation (destinată filmelor de școală), Séances speciales, Séances de minuit și proiecțiile Hors competition.

România are două prezențe în Selecția Oficială – scurtmetrajul Albastru și roșu în proporții egale, de Georgiana Moldoveanu, și Donbass, de Serghei Loznița. Dacă mai multe lucruri despre Albastru și roșu în proporții egale citiți pe pagina următoare, aflați că noul film de ficțiune al lui Loznița după A Gentle Creature (prezent anul trecut în Com­petiție) îi are din nou pe Oleg Mutu ca director de imagine și pe Valeriu Andriuță în distribuție. Filmul deschide Un certain regard și e o coproducție germano-franco-ucraineano-olandezo-română filmată la Krivoi Rog, în regiunea ucraineană Donbass, postpro­ducția (inclusiv efectele speciale) realizându-se în Bucu­rești la Digital Cube (care e coproducător). Am scris „realizându-se“ pentru că filmul nu va fi arătat la Cannes în varianta finală, post­producția continuând și după festival.

Digital Cube va acorda la Cannes și un premiu de post­producție în cadrul platformei Frontières, a cărei a doua ediție are loc în Marché du Film. Premiul constă în servicii de postproducție în valoare de 150,000 USD.

O altă coproducție minoritar românească, Seule à mon mariage, lungmetraj de ficțiune semnat de cineasta născută în Ro­mânia Marta Bergman, va fi prezentat în selecția ACID Cannes, realizată de Association pour la Distribution du Cinéma Independant. Această coproducție Belgia/ România/ Franța o are ca protagonistă pe Alina Șerban în rolul unei tinere de etnie romă care pleacă din România în Belgia împreună cu fetița ei, în căutarea unui trai mai bun. Filmul e coprodus de Ada Solomon prin HiFilm Productions.

Cristian Mungiu va gira a zecea ediție a evenimentului La Fabrique Cinéma, organizat de Institut français împreună cu Festivalul de la Cannes și care e destinat identificării și promovării cineaștilor și producătorilor din state emergente, oferindu-le sprijin financiar pentru primul sau al doilea film.

Festivalul de la Cannes și-a urcat în acest an jurnaliștii în cap, schimbând (sub presiunea agen­ților de vânzări și a distribuitorilor) programul proiecțiilor de presă. Ideea e ca cei 4.000 de jurnaliști care vedeau filmele înaintea premierei oficiale să nu mai apuce să scrie pe Facebook și înaintea premierei că filmul X e prost și să nu mai publice recenzii online înaintea premierei. S-a considerat că altfel șansele filmelor de a fi vândute scădeau. Deci în acest an vom vedea filmele din Competiție în același timp cu spectacolele de gală (dar în altă sală), iar proiecțiile de presă ale filmelor cu premiera de gala de la ora 22 vor avea loc în dimineața următoare.

Va fi o ediție cu multe noutăți, dar cu puține celebrități. Glamour-ul e mai mult în juriul prezidat de actrița australiană Cate Blanchett și compus din: actorul chinez Chang Chen, cineasta americană Ava DuVernay, cineastul francez Robert Guédiguian, cântăreața din Burundi stabilită în Belgia Khadja Nin, actrița franceză Léa Seydoux, actrița americană Kristen Stewart, cineastul canadian Denis Villeneuve și cineastul rus Andrei Zviaghințev. Deși sunt cinci femei în juriu și patru bărbați, presa americană deplânge faptul că în Competiție sunt doar trei filme semnate de femei. (Și anul trecut au fost trei, dar erau mai multe filme în Competiție.) Sunt de partea lui Thierry Frémaux, care a spus la anunțarea Selecției Oficiale: „nu va exista niciodată la Cannes o discriminare pozitivă în favoarea femeilor“. Sper.

Cannesul a supărat și Netflix, anunțând că nu va mai lua în Competiție filme care nu pot fi distribuite în sălile din Franța, dar că le poate lua în afara com­petiției. Jignit, Netflix s-a retras cu totul, considerând decizia festivalului ca nerespectuoasă, retrogradă și în contradicție cu arta filmului. În 2017 Netflix a avut în premieră două filme în Compe­tiție – Okja de Bong Joon-ho și The Meyerowitz Stories de Noah Baumbach, dar exploatanții și distribuitorii francezi s-au supărat. În Franța, legea cere ca un film să intre pe home platforms la trei ani după lansarea în săli, or Netflix își lansează filmele day-and-date (concomitent în săli și pe platformele lui obișnuite). Soluția ar putea fi ca francezii să schimbe legea.

Deocamdată atât, revin cu corespondențe de la fața locului.