Cartea Femeia minimarket (traducere din limba japoneză de Iolanda Prodan) a fost publicată la Editura Polirom în anul 2018.
Dragă Sayaka Murata, abia acum v-am citit o carte. Știți, durează ceva până ajunge literatura tocmai din Japonia la noi, în Europa de Est.
Știu că toate cărțile pe care le scrieți obțin premii foarte importante. Mărturisesc, însă, că amănuntul nu mă impresionează absolut deloc, știind cât de subiective și de greșite sunt îndeobște ierarhiile, așa că dimpotrivă – mă feresc, cât pot, de premianți (și prea rar greșesc). Femeia minimarket, însă, am citit-o și am citit-o fără pauză. Am surâs și am râs, chiar și când, poate, nu se cuvenea.
Deși tristă, povestea lui Keiko Furukura este foarte frumoasă. Este frumoasă, mai ales că este adevărată. Sigur, sigur undeva în Japonia trăiește această femeie de treizeci și șase de ani, neintegrată social, care muncește cu jumătate de normă la un minimarket de lângă o stație de metrou, nemăritată, ba chiar și virgină. Sigur că societatea, stupidă cum sunt toate societățile, caută să o vindece și să o facă normală, adică să o bage în turmă.
Sigur că domnișoara Furukura este nu doar feciorelnică, ci și foarte obosită, trecându-și zilele fără mari speranțe în suburbia ei, supraviețuind prin gesturi mecanice, visând noaptea că a uitat să pună prețul pe pungile cu produse alimentare.
Sayaka Murata, am surâs și am râs citindu-vă, pentru că în cultura în care m-am întâmplat toate problemele domnișoarei Furukura n-ar putea să existe. Aici, la noi, nu găsești oameni care să se ostenească la serviciu până la epuizare. Aici, la noi, ne-am cam pierdut până și fecioarele.
Sayaka Murata, cartea dumneavoastră este o splendidă critică adusă îngustimii minții oamenilor care trăiesc astăzi în Japonia, ceea ce aici, la noi, sună un pic fantastic, pentru că noi admirăm societatea japoneză, care are tot ce nouă ne lipsește: disciplină, rigoare, ordine, seriozitate. Sigur, toate acestea pot da și efecte adverse – cum ar fi nefericirea omenească.
Dar aici, la noi, suntem învățați cu nefericirea omenească din celelalte motive (călcarea regulilor, apetit pentru fărădelege, lipsa de onestitate, harababura, treacă-meargă, merge-și-așa, expresie probabil intraductibilă în japoneză). Și nici compasiunea nu e punctul nostru forte. V-o spun deschis: nu cred că o să găsiți empatie pentru Keiko Furukura la noi în țară (cu atât mai puțin pentru Shiraha, fostul ei coleg de muncă, un misogin și un porc, în care biata fată își lasă toată nădejdea pentru întemeierea unui cuplu obligatoriu).
Acestea sunt datele lumilor în care ne învârtim. Dar dincolo de ele este literatura, dincolo de ele este ficțiunea care ne ajută să îmblânzim realitatea și să o facem îndurabilă.
Iar în literatură, Sayaka Murata, ajungeți foarte departe. Nimic nu vă lipsește: aveți povestea, aveți stilul, aveți imaginile pe care nu le mai uiți niciodată.
Și dacă sunteți curioasă cu ce am rămas din Femeia minimarket, ce iau cu mine pentru totdeauna, o să vă răspund că iau mica pasăre pe care Keiko Furukura, copilă fiind, a găsit-o într-o zi în parc fără viață.
Iau clipa aceea când toți copiii boceau și se dădeau de ceasul morții, iar mamele lor îi învățau că se cuvine să sufere și singură Keiko Furukura voia să ia pasărea acasă și să facă din ea o friptură pentru tatăl său, mare iubitor de carne de pui. Singură Keiko Furukura vedea impostura oamenilor, fie ei și copii, care plângeau moartea păsării și îi acopereau mormântul proaspăt săpat cu cadavrele florilor smulse din rădăcină.
Și de aceea v-am scris, Sayaka Murata, să vă mulțumesc pentru această literatură în care căutați, atât de brutal și atât de cinstit, adevărul.