Nu cred ca m-as putea inscrie in UAP pentru ca nu am incredere in aproape nimeni din institutia aia. UAP are un potential fantastic. E insa o institutie plina de artisti ratati, amortiti, paraziti sociali lipsiti de orice tip de onoare si fara nici cea mai mica urma de initiativa si, mai ales, este condusa de un politician de tip PSD, care isi administreaza foarte bine propriile afaceri si, cu toate astea, institutia condusa de el este falimentara. Zamfir Dumitrescu nu este nimic altceva decit un Mitica Dragomir al artelor. La fel ca Mitica Dragomir, care a fost un fotbalist submediocru, Zamfir este un artist foarte slab. Insa amindoi au abilitati de smecher total si se folosesc la maximum de pozitia lor pentru prosperitatea afacerilor personale. Ca orice alt mastodont socialist, UAP a fost falimentata de catre un PSD-ist pentru a putea trage foloase personale.
Ce crezi ca ar trebui schimbat in modul in care functioneaza aceasta institutie in momentul acesta?
Asa cum spuneam, in UAP exista un potential enorm. Uniunea are o putere economica extraordinara data de proprietatile pe care inca le detine. Un bun manager ar putea face minuni. In societatea romaneasca exista deja o oarecare prosperitate si sint destule institutii si oameni de afaceri care ar fi fericiti sa investeasca in zona artelor. Pentru mine, planul ideal la UAP ar fi urmatorul: in strada Pangratti s-ar face o strada a artelor, in care fiecare artist ce detine atelier acolo si-ar face o mica galerie cu expozitie permanenta – in felul acesta, s-ar putea cistiga bani si pentru artisti, si pentru uniune, iar publicul ar putea avea acces la creatia contemporana. In felul asta s-ar evita conflictul cu MNAC in care artistii contemporani „nu sint bine expusi”. In zona Universitatii de Arte exista ateliere de creatie in spatii comerciale. Pentru ca acolo nimeni nu face nimic in momentul de fata, le-as transforma in galerii si as face un program in care ar fi date spre folosire tinerilor curatori si absolventilor de istoria si teoria artei, exclusiv pentru a face expozitii cu tineri artisti. As face o saptamina in care fiecare membru al UAP ce detine un atelier sa fie obligat sa-si deschida atelierul pentru public. Ar fi un eveniment cultural pe de o parte si pe de alta parte opinia publica ar putea vedea ce artisti sint activi si care sint cei care le folosesc pentru depozite sau ca birouri pentru biznisuri ce n-au legatura cu arta etc… Astea sint numai citeva idei, in general se pot face multe lucruri pentru a incuraja creativitatea artistilor tineri, pentru a incuraja vizibilitatea artistilor mai putin tineri si, mai ales, pentru a incuraja firmele prospere si oamenii de afaceri pentru a investi in arta.
Cit ajuta institutia in cauza arta si artistii, atit pe cei tineri, cit si pe ceilalti?
Deocamdata, membrii UAP beau linistiti in ateliere, mai vind o ceramica, o sticla, ceva prin consignatii, iar Zamfir isi administreaza linistit multiplele proprietati pe care le-a dobindit din afaceri cu arta. Mai exista totusi in UAP artisti activi care expun in marile galerii ale lumii. Ei sint insa mult prea adinciti in propria lor creatie si grija pentru cariera personala pentru a incerca sa schimbe ceva in UAP. In plus, cu ce l-ar ajuta pe Dan Perjovschi daca ar intra in conflict cu Uniunea in loc de MNAC?
De ce ti-ai facut galerie in apartament?
„2020 Home Gallery” a venit prin 2002, intr-un moment in care Centrul International de Arta Contemporana falimentase, iar MNAC inca nu se deschisese. Era o perioada in care artistii tineri erau cumva copiii nimanui. Am facut expozitii in apartamentul nostru pentru a putea avea o practica expozitionala si pentru a putea sa comunicam cu artisti, critici si curatori din noua generatie. Am reusit sa dialogam si sa ne cunoastem si chiar si practica a fost una buna. La un moment dat, apartamentul meu si al prietenei mele devenise unul dintre cele mai active spatii de expunere din Bucuresti. Artistii care au expus in apartamentul nostru au expus ulterior in galerii importante din lume, ceea ce este un lucru bun. Din pacate, situatia nu s-a schimbat mult in ceea ce priveste institutiile care sprijina artisti tineri. Desi MNAC s-a deschis intre timp, dupa un an si jumatate inca nu am vazut un show serios cu artisti tineri romani. Exista totusi o diferenta fata de acum citiva ani – sint citiva curatori tineri care lucreaza cu artisti tineri si rezulta colaborari fructuoase, deocamdata mai vizibile in Occident decit la noi. Un alt lucru bun este ca exista totusi citeva galerii „comerciale” care lucreaza cu artisti tineri si le promoveaza creatia.
Am observat ca in ultimul timp desenezi peste tot masinute…
Da, de vreo 3-4 luni desenez masinute pe strada. Sint pasionat de tot ceea ce inseamna creativitate in spatiul public si de citiva ani buni sint atent la tot ceea ce se intimpla. Am, cred, cea mai mare arhiva de fotografii cu graffiti si street art din tara. La un moment dat am facut si eu stencil graffiti in Bucuresti, insa pina de curind nu am fost foarte activ pe strada. De ceva timp desenez contururi de masini Dacia cu markerul, e un fel de terapie personala daca vrei, pentru ca pe strada totul este mai liber. Masina pe care o desenez are forma bruta, care seamana mai mult cu un desen de copil decit cu un design de masina sofisticat. Desenez exact asa cum desenam masini cu creta pe trotuar cind eram mic. Bucurestiul e un oras sufocat de masini si eu nu fac nimic altceva decit sa adaug citeva sute de masini in plus. Oamenii nu stiu cum sa reactioneze cind ma vad desenind. Nici politistii nu se supara prea tare. Un desen cu o masina este mult mai putin violent decit un tag sau orice alta forma de graffiti. Totusi, masinile adevarate sint mult mai daunatoare decit graffiti-ul. Masinutele mele insa nu sint decit o expresie a pasiunii mele pentru Dacia 1300, conturul ei inconfundabil, impactul social al masinii nationale in istoria recenta a Romaniei si, nu in ultimul rind, un comentariu fata de pozitia ocupata de automobilele personale in spatiul public bucurestean.
Se spune ca artistul este egoist. Tu esti unul dintre oamenii care s-a ocupat foarte mult de promovarea celorlalti artisti. Ce te determina sa faci asta?
Si eu sint egoist. Nu cred ca m-am ocupat neaparat de promovarea altor artisti. Am incercat sa fac ceva pentru a dezvolta contextul in care lucrez si eu ca artist. Iar pentru alti artisti am facut ceea ce mi-ar fi placut sa faca si ei pentru mine. Grupul de discutii „Incepem” a pornit din nevoia de comunicare cu alti artisti. Initial au fost o mina de artisti si curatori tineri, insa acum grupul are cam 500 de membri si este mai degraba o platforma pentru informatii din zona artei contemporane decit un grup de discutii. Exista insa in continuare dezbateri intense. Pe grupul „Incepem” au pornit multe proiecte, inclusiv fanzinul cu acelasi nume. „Incepem” a facilitat comunicarea intre oamenii tineri creativi de orice fel si cred ca a fost si este un succes. Odata cu grupul au inceput mai multe proiecte „de grup”, care insa din varii motive au esuat. Personal sint putin dezamagit de felul in care au colaborat artistii tineri de la „Inceputul Incepem” pina acum. Mi-ar fi placut sa existe mai multe proiecte comune si sa se inchege o adevarata comunitate. Insa, ca in toate domeniile, oamenii sint foarte individualisti. Am sa fac o noua paralela cu fotbalul – in arta contemporana, la fel ca in fotbal, nimeni nu vrea sa joace pentru nationala, toti joaca pentru club si de-aia deocamdata nu avem echipa la nivel mondial.
Ai un copil. Cit de mult te ajuta sau te impiedica faptul ca ai o famile?
Nu sint casatorit. Am un copil. Prietena mea mi-a fost partenera in tot ce am facut cu „2020 Home Gallery” etc… Fi-miu este genial. Mica mea familie este lucrul de care sint cel mai mindru. In plus, familia este celula de baza a societatii :).
De ce te vad unii un revolutionar? Ce te face sa te lupti cu toata lumea?
Am un mare defect – sint foarte impulsiv. Nu-mi plac deloc smecherii si detest impostura. Spre deosebire de majoritatea oamenilor, aleg sa nu tac din gura si-mi spun clar si raspicat parerea. Citeodata regret. Nu da bine, de exemplu, sa-l critici pe Perjovschi. Multi aleg sa nu mai lucreze cu mine din cauza asta, desi sint de aceeasi parere cu mine. Mi-ar placea ca lumea sa lucreze cu mine ca artist si cu arta mea, nu cu mine ca persoana care critica pe X sau pe Y.
Pe citeva forumuri esti acuzat ca toata revolta ta vine din frustrare. Care ar fi aceasta?
Nu stiu cine a zis asta, dar asa e. Cea mai mare frustrare a mea este lipsa de solidaritate a oamenilor din orice domeniu. In istoria recenta, romanii nu s-au solidarizat decit din cauza ca le era foarte foame. Pina la urma si-au luat teapa si s-a facut si un monument pentru asta. Insa nimeni nu s-ar solidariza sa dea jos teapa.
Ma bucura solidaritatea oamenilor din initiativa „Salvati Rosia Montana”. Mi-ar placea sa vad acelasi tip de solidaritate si pentru a da jos Tzeapa lui Ghildus, si pentru a face o lege pentru un statut al artistului cu o protectie sociala serioasa, si pentru a-l scoate pe Sisu din puscarie si a decriminaliza consumul de droguri, si pentru a stopa repetarea istoriei cu Casa Republicii deghizata in Casa Domnului. Cea mai mare pacoste a asa-zisului comunism pe care l-am avut in Romania este ca oamenii nu se mai pot solidariza, nu au incredere in altii si nici macar in ei. Sper totusi ca lucrurile se vor schimba. Am mare incredere in cei care au acum intre 18 si 23 de ani, sint sigur ca, incepind cu ei, lucrurile se vor schimba.
Nu ti-e frica sa faci chestii ilegale?
In fiecare zi, fiecare dintre noi face ceva ilegal. Legile sint absolut relative. E ilegal sa desenezi pe un zid, dar e legal sa acoperi un monument de arhitectura cu o reclama la chiloti. E ilegal sa fumezi ganja, dar e legal sa vinzi alcool medicinal ca pe o bautura. Sigur ca mi-e frica de „organ”, dar mai frica imi e de ororile facute de oameni in numele lui Dumnezeu, in fiecare zi.
Cit de mult crezi ca ajuta interventia ta si a celorlalti artisti in spatiul urban?
Cred ca ajuta. Sigur, graffiti-ul si orice alta interventie „ilegala” in spatiul public nu pot echilibra prezenta publicitatii corporative… Cred totusi ca popularitatea stencil graffiti-ului in Romania este o chestie destul de speciala. Daca majoritatea stencilurilor sint caricaturale sau pur si simplu chestii grafice, cred totusi ca raspunsul „muie” la campania Maggi din 2004 a facut putin diferenta in spatiul public. La fel s-a intimplat si cu seria recenta de postere Mindbomb impotriva exploatarii miniere de la Rosia Montana.
La ce te astepti de la oamenii obisnuiti care trec pe strada si zaresc din intimplare lucrarile tale si ale altora?
Nu ma astept la cine stie ce… Stiu ca stencilul cu „Monumentul Erorilor” este apreciat de multa lume, dar sper ca stencilurile mele sau ale oricui altcineva vor face mai mult decit sa amuze trecatorii. Ma bucur ca artistii sint activi in spatiul public si ca in lucrarile lor exista mesaje sociale si sper ca arta lor va depasi nivelul de entertainment si va incuraja oamenii sa se implice mai mult. Pornind de la graffiti sau nu, mi-ar placea sa existe mai multa responsabilizare civica.
In alta ordine de idei, nu cred ca masinutele mele vor salva lumea, dar vor face oamenii sa se intrebe: „Ce-i cu masinile astea?” – si asta deja e bine.
Ce l-ai sfatui pe un adolescent de 16 ani, daca ti-ar spune ca vrea sa se faca artist?
L-as sfatui sa nu se opreasca sa viseze, sa experimenteze cu tot ce are – aparat foto, creion, vopsea, strada, orice. L-as sfatui sa ocoleasca galeriile UAP, sa mearga la MNAC, sa se uite pe albumele de arta contemporana de la Carturesti, sa nu asculte de profesori (mai ales daca e la un liceu de arta) si sa nu ii fie niciodata frica sa arate ce face. L-as mai sfatui sa faca ce face orice adolescent: sa citeasca, sa vada filme, sa asculte muzica, sa aiba prieteni si sa iubeasca.
„In Universitatea de Arte din Bucuresti e ceva putred”
Ai fost beneficiarul unor burse de creatie in alte tari europene. Cit de mult crezi ca au contribuit acestea la, sa spunem, „viziunea ta artistica”?
Bursele pe care le-am avut au contribuit si la decizia mea de a renunta la studii. Uitindu-ma inapoi, imi dau seama ca, de fapt, n-am renuntat la studii, ci am ales sa le continui in alt fel. Nu stiu daca rezidentele artistice in strainatate sint neaparat mai bune decit studiile academice complete, insa, in mod clar, in Universitatea de Arte din Bucuresti e ceva putred si chiar daca alegi sa ai o diploma e mai mult decit sanatos sa calatoresti si sa vizitezi galerii si centre de arta in strainatate.
Repere:
- Nascut pe 16 august 1979, la Bucuresti
- Intre 1999 si 2001 a urmat cursurile Universitatii de Arte Bucuresti, sectia Fotografie
- Este unul dintre cei mai activi artisti romani din generatia tinara
- A initiat conceptul de galerie de arta intr-un apartament in conditiile in care in urma cu citiva ani spatiile de expozitie erau aproape inexistente
- Galeria din apartamentul sau a purtat numele de „2020 Home Gallery”
- Din ianuarie 2003 este moderatorul grupului „Incepem” (groups.yahoo.com/group/incepem)
Expozitii personale:
- Ianuarie 2005, Terrorism, Sex Trade Gallery, Bucuresti
- Noiembrie 2003, Vlad Nanca lives and works in Romania, „2020 Home Gallery”, Bucuresti
- Martie 2003, Down to Earth, CIRKUS Gallery, SKC, Belgrad, Serbia
- Noiembrie 2002, Down to Earth, Slovacia
- Martie 2002, Swing Me, Strausberg, Germania
- Martie 2002, Iconography of the old town, Huesca, Spania
Expozitii de grup:
- Octombrie 2004 October, Romanian artists (and not only) love Ceausescu’s Palace?!, Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti
- Aprilie 2003, ia parte cu trei proiecte individuale la Festivalul „Okuparte”, Huesca, Spania
- Februarie 2003, Preview, Kalinderu Medialab, Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti
- Septembrie 2002, Artphoto Number One, Galeria Noua, Bucuresti
Citeste blog-ul si priveste f-log-ul lui Vlad Nanca.