Este vorba despre Concepte si metode in cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma, volum coordonat de Corin Braga.
De fapt, avem de-a face cu zece eseuri cu teme dintre cele mai diferite si cu un grup coagulat care le discuta, le completeaza, le desfiinteaza. Desfasurarea este specifica unui cerc de teoria literaturii, cu un text distribuit membrilor in timp util, pentru ca apoi dialogul hermeneutic sa aiba un sens. Nu se fac interpretari la prima auzire. Argumentele sint elaborate, membrii grupului se cunosc bine sau foarte bine, atit de bine incit isi permit mici sicanari, fara avarierea canalelor de comunicare.
Mi-am permis sa citesc o carte de teorie in cheie aproape romanesca. Am vazut-o ca pe o insiruire de puneri in scena ale unui mic cimp de forta culturala, centrata in jurul numelor unor „grei”, impanata cu deja-initiati si cu challengeri nelinistiti, mereu pusi pe… „epatat”. Mi s-a parut intotdeauna fascinanta lumea cenaclului literar, mai ales asa cum era povestita de altii. Am respins-o la fel de categoric, dupa citeva vizite, pe la Literele bucurestene, tocmai pentru ca literatura se transforma in prilej de ambitie si competitie care isi uita scopul si care devenea rapid nonliterara.
Pericolul unor astfel de intilniri este mereu tocmai acela de a se abate frecvent de la scopul initial in vederea clasicelor lupte pentru teritoriu sau a unor si mai clasice ritualuri de initiere si de perpetua autolegitimare ca exponenti ai unei elite. Cum spuneam, relatarile din volumul de fata au avantajul de a nu fi cele ale unui cenaclu clasic, ci dialogurile unui grup intitulat Phantasma – Centrul de Cercetare a Imaginarului (infiintat la Cluj, in 2002). Fascinatia dialogurilor redate in volum vine cumva tocmai din regulile mult mai stricte la care se supun membrii micii societati. Apoi, formatia de teoreticieni, critici, filosofi sau istorici – si nu aceea de simpli aspiranti sau veleitari de-a dreptul intr-ale culturii – ofera privilegiul surprizei; in orice moment, un participant poate surprinde sau se poate impune in rindul celorlalti.
As face o scurta descriere a grupului, exclusiv dupa cum l-am inteles citindu-i dialogurile. Mentionez ca nu ii cunosc pe protagonisti decit din carti (doar cu doamna Ruxandra Cesereanu am stat putin de vorba la ultimul tirg de carte) si nu le cunosc, cu atit mai putin, adevarata dispunere simbolic-ierarhica in interiorul grupului. Avem pe de-o parte nucleul dur reprezentat de Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Stefan Borbely (cu unii invitati din aceeasi categorie, aceea reprezentind „teoreticianul recunoscut”, Mircea Muthu, de exemplu).
Cei deja acceptati in grup, aflati intr-un soi de relaxare creativa – nu mai au de lucru cu impunerea, acum se afla in stadiul constructiei, al „pozitivarii” redutelor ierarhice cucerite. Ar fi vorba despre insiderii Sanda Cordos, Doru Pop sau Marius Jucan. Si apoi, regasim doritorii de aprobare si de legitimare prin texte sclipicioase si nu neaparat substantiale, prin morga filosofica trecuta putin peste pragul impus de autoironie sau pur si simplu prin aprobare si prezenta discreta si cuminte in dialog. I-as numi in cadrul acestei ultime categorii pe Cornel Valcu, Horea Poenar sau Mihaela Ursa. E doar un joc. Sint eu insumi penibil incercind sa fantasmez pe marginea unei posibile repartizari a puterii intr-un minicimp intelectual. Dar e un joc prin care doresc sa reconstitui o atmosfera pornind de la text inspre realitate si nu invers. Un joc pe care chiar personajele amintite il incep de nenumarate ori. Mentionez ca nu am inclus in clasificare participanti care nu au fost decit sporadic la aceste sedinte.
Maxima „politete” a discutiilor se constituie in blocaj
Corin Braga propune un concept (de altfel, posibila soarta de „concept” a unor sintagme mai mult sau mai putin fericite il anima tot timpul) in textul de deschidere, acela de anarhetip care ar trebui sa faca fata mai ales productiilor culturale atipice ce urmeaza cu totul alta cale decit cele clasic narative. Discutiile in jurul acestui concept variaza intre ridicolul emfazei academice si seriozitatea unor propuneri de aplicare concreta a unui „concept” care se autopropune din start anarhic, o hermeneutica alternativa, in care cuvintul „alternativ” trebuie inteles asa cum e inteles in vecinatatea „medicina alternativa”.
Sint riscuri pe care Braga le constientizeaza, la fel si majoritatea partenerilor de dialog. Maxima „politete” a discutiilor se constituie in blocaj; foarte rar este taxat un derapaj. Totul este privit extrem de pozitiv. Agresiunea este directionata catre exteriorul grupului – Orbitorul lui Cartarescu, de exemplu, care ar suferi de prolixitate (aflam chiar ca romanul lui Braga e „mai bun”). Inca din acest prim dialog se distinge vocea ratiunii, Stefan Borbely, intelectualul cu o deosebita grija pentru proprietatea termenilor si pentru importanta tranzitivitatii limbajului teoretic: „trebuie iesit din carti. Prea ne-am obisnuit sa abordam viata livresc”. Iar Mircea Muthu intervine cu o interesanta observatie asupra diferentei propuse de Lukacs intre anthropos si dezantropomorfizare care pare sa dea o perspectiva multrivnitului concept propus de Braga.
Unele fragmente de discutie provoaca, prind, indeamna la speculatie. Nu m-am hotarit inca, si va rog sa-mi scuzati aroganta (e un privilegiu al lectorului, si nu o ofensa), daca nu cumva am suferit eu insumi o pierdere a simtului masurii citind o carte de divagatie fara limite. Textul Mihaelei Ursa, despre fictionalizare, este si un prilej de observatii incitante din partea lui Borbely, Cordos sau Marius Jucan. Expunerile lui Cornel Valcu si Horea Poenar sint ostentativ dificile, prilej de exclamatie semi-intrigata pentru auditoriu.
Insertii literare peste text filosofic, salturi peste salturi in istoria filosofiei, meditatii eminesciene asupra conditiei cuplului si chiar pasaje demne de falocratia filosofic-blazata marca „Floare albastra”: „Unde i-e capul? Din ce-s facute femeile? Cine le-a dat drumul in lume, si de ce le lasa, domnule, libere printre noi?”, scrie Valcu glumet, intorcindu-se apoi la meditatiile grele, masculine. Nu pot analiza aici fiecare expunere in parte. Voi aminti doar un text fertil pentru divagatie al lui Ovidiu Pecican, intitulat Locurile memoriei.
Mai gasim o contributie modesta semnata de Marius Jucan (care incearca o descriere a societatii civile de dupa ’90 fara sa aduca macar un exemplu concret – aceeasi hipnoza pentru concept si filosofare), un eseu al Sandei Cordos despre rezistenta prin literatura care e o mostra (am inteles din text) si care nu apare convingator in forma prezentata.
O carte care da pofta de dezbatere
Ultimul text propus grupului Phantasma in acest volum ii apartine lui Stefan Borbely, preocupat de „generatia fara memorie”. Avem aici una dintre cele mai cristaline expuneri ale conditiei generatiei ’80. Teoreticianul iese din sfera literara – nu fara riscuri – pentru a afirma ca generatia ‘80 este eliminata in Romania, aproape in intregime, din cercurile de putere.
Argumentele sint devastatoare sau doar foarte bine formulate, e o tema de dezbatut. Borbely crede ca generatia ‘80 s-a pierdut intre puterea oportunist intempestiva a grupurilor din ’60 sau ’70 si tupeul „fara memorie” al generatiilor de dupa ’90. Vina generatiei ’80 de a se inchide ermetic intr-o traditie culturala fara ambitii transnationale, vina generatiei ’70 de a avea o prea buna priza la functiile de putere au contribuit la destinul nefericit al absolventilor din ’80 exilati minimum trei ani prin repartitie, marginalizati prin cit mai multe filtre de cenzura si printr-o metodica tracasare cotidiana – lipsita de glorie, dar plina de eficienta.
Dupa ’89, exponentii generatiei amintite s-au aruncat mai ales in aventura universitara, dar au trait si compromisurile pe care le presupunea un sistem dominat de alte generatii. Doru Pop intervine in dezbaterea pe marginea textului cu o observatie excelenta asupra tipului de memorie al generatiei ’90: „Generatiile care nu au experienta directa a comunismului sint produsul unei memorii culturale de alta factura, una care nu are nici un fel de aderenta la valorile si dilemele trecutului”.
Borbely renunta la multe din chestiunile de nuanta pe care le implica o simpla ipoteza de generatie postnouazecista. L-as completa pe Doru Pop cu observatia ca au fost insusite mai multe memorii culturale „transnationale”. Ca insasi ideea de coagulare a unei generatii estetico-ideatico-biologice pare acum imposibila, nu doar din cauza netrairii comunismului, ci „datorita” insusirii lectiei atomizarii. Centrul era o fantoma care inca bintuia visele optzecistilor, iar ei au fost ultimii gardieni involuntari ai unei viziuni centralizatoare asupra spiritului epocii. „Memoriile” venite la pachet cu noile extazuri ideologice sau artistice au insemnat si dizolvarea completa a feeling-ului de misiune generationista.
Un soi de piesa dramaturgica avind personaje-intelectuali, asta am citit, asta va recomand. Niste tipi generosi care au expus laboratorul de idei odata cu toate riscurile pe care o astfel de bucatarie le presupune: ticuri discursive, emfaza, mici lupte de impunere. Dar o carte care da in acelasi timp pofta de dezbatere, de reluare a unor teme uitate sau retrase complet in interiorul bastioanelor universitare.
Uneori iti vine sa le pui mustati sau sa le ridiculizezi morga cu o mica bataie cu pistoale pline cu apa. Alteori, scoti carnetelul si notezi ipoteze fertile, idei sclipitoare, formulari memorabile.
Concepte si metode in cercetarea
imaginarului. Dezbaterile Phantasma,
volum coordonat de Corin Braga,
colectia „Plural”, Editura Polirom, 2007