Cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), desfășurată la Iași în perioada 4-11 octombrie, și-a dorit să ilustreze altfelul în teatru. Pentru a-și îndeplini acest obiectiv, organizatorii au gândit un program cât mai variat, care să acopere atât zona artistică independentă, cât și pe cea a teatrelor de stat.
E greu să faci un top al celor mai bune spectacole venite anul acesta la FITPTI, dar o privire retrospectivă îți permite să-ți pui puțină ordine în gânduri și stări și să te detașezi pentru a înțelege mai bine, pentru a asimila și a reduce la esență. Personal, nu cred în spectatorul de teatru, fie el și specialist în domeniu, care merge la spectacole doar pentru a analiza rece, fără a se implica și emoțional, fie că este vorba de bucurie sau de dezamăgire. Tocmai de aceea emoțiile mă vor însoți și în aceste rânduri.
Au fost la FITPTI 2018 spectacole care m-au făcut să râd, să mă întristez, să meditez pe marginea unor teme importante pentru societatea în care trăiesc, atât la nivel micro, cât și la nivel macro, dar și spectacole care m-au impresionat prin maniera de lucru cu actorii, cu textul, cu decorurile.
Copertele festivalului, așa cum au anunțat organizatorii, au fost două spectacole cu actori deja iubiți de public, cu multe măști puse pe scenă de-a lungul anilor. Este vorba despre Stage dogs, cu Marcel Iureș și Florin Piersic Jr., și Svejk, cu o distribuție generoasă, compusă din actori ai Teatrului Odeon din București. Aleg să le trec primele pe lista spectacolelor care m-au surprins în festival.
Produs de Teatrul Act, care funcționează în zona teatrului independent și a fundațiilor culturale, Stage dogs aduce în discuție relația dintre doi actori din generații diferite care se întâlnesc în culise pentru a-și recupera adevăratele vieți și a încerca să comunice între ei, atât ca profesioniști, cât și ca oameni care petrec timp împreună. Jocul de lumini, oglinzile care deformează de aproape, forța pe care actorii o imprimă personajelor, dezbrăcarea de mister a culiselor unui teatru fac din Stage dogs un spectacol complex, un metaspectacol, întrucât semnificațiile care îi pot fi atribuite ating mai multe straturi.
Tocmai de aceea, în funcție de ceea ce îți dorești ca spectator, te poți delecta la suprafața lucrurilor cu bucuria de a vedea doi actori talentați împreună pe scenă sau poți săpa după înțelesuri și teme care țin de filosofie, psihologie, critică de teatru.
Teme actuale ale societății remixate în limbaj teatral
Din zona independentă și a asociațiilor culturale din România au mai fost patru spectacole care mi-au atras atenția la FITPTI, atât prin tematica abordată, cât și prin maniera de redare a poveștii pe scenă. Este vorba despre Corp urban, jucat de trupa romă de teatru, Giuvlipen, Foreplay, propus de Centrul Replika București, 9 piese de teatru remixate, un one man show cu actorul Alex Ștefănescu, produs de Unteatru București, și Miracolul de la Cluj, jucat de actorii de la Reactor de creație și experiment.
Punerile în scenă ale independenților au provocat publicul să coboare în ei și chiar să își exprime live opinia pe marginea unor subiecte ca relația cu propriul corp, sexualitate, discriminare, supraviețuire, identitate, în România secolului XXI, nașteri premature, mirajul jocurilor de noroc piramidale, remixarea textelor din teatru pentru un public modern și mereu pe fugă. Astfel, interacțiunea actori-spectatori a fost o componentă importantă a acestor spectacole și un punct comun.
Când am citit informațiile despre spectacolul Corp urban, ca spectator interesat de zona independentă de la noi, mi-am spus că nu trebuie să îl ratez. Giuvlipen, trupa care îl joacă, nu numai că se desfășoară pe teritoriul independenților, dar este o trupă de teatru rom, un lucru atât de rar în artele spectacolului din România. Și nu am fost dezamăgită. Am văzut pe scenă două actrițe talentate, Mihaela Drăgan și Zita Moldovan, ambele sufletul trupei Giuvlipen, și care își asumă cu demnitate, inteligență și creativitate condiția de femei rome și de actrițe nevoite zi de zi să se lupte cu stereotipuri.
Pe acorduri de chitară „stârnite“ de Ardeja Fraga, cele două protagoniste ale producției teatrale se folosesc de cuvinte, de muzică și de mișcare pentru a comunica cu sufletele și mințile libere, după un text și o regie semnate de Catinca Drăgănescu. Corp urban ficționalizează cu duioșie și umor poveștile a patru femei de etnie romă și investighează relația dintre acestea și propriul corp. Totul este pe scenă extrem de personal și, în același timp, general valabil. Ni se vorbește despre corpul acela care emană sexualitate, dar și căldura de cuib pentru prunci, forța de a munci și de a se apăra în fața nedreptății, a agresiunii fizice și psihice.
Miracolul interacțiunii cu publicul
Un alt spectacol care ne ajută să nu uităm și să ne vedem exact în contextul social în care trăim a venit în festival de la Cluj, Miracolul de la Cluj, jucat de actorii de la Reactor de creație și experiment. Spectatorilor li se propune un text despre jocul piramidal Caritas, care în anii ’90 a dat multor români iluzia îmbogățirii peste noapte. Personaj central al poveștii inspirată de haosul care stăpânea țara în primii ani după Revoluție este chiar inițiatorul jocului, contabilul Ioan Stoica. Regizorul David Schwartz reușește să îmbine ficțiunea cu realul, prin exemplificarea live, cu ajutorul publicului, a felului în care funcționa jocul și prin accentul pus pe miraculos, prin dinamica decorurilor, prin amestecarea prim-planurilor din trecut cu cele din prezent.
Însă nu numai spectacolele independenților și-au propus să îi atragă pe cei din public într-un dialog live scenă-sală, la FITPTI. A reușit acest lucru și montarea Să ne cunoaștem mai bine, realizată de Cristian Ban cu actori ai Teatrul „Ioan Slavici“ din Arad. Principiul care a stat la baza spectacolului nu a fost unul complicat, a mers pe o rețetă sigură pentru a-i stârni pe spectatori: noi vă dăm o telecomandă și vă psihanalizăm cu întrebări care oricum ne macină zi de zi și voi apăsați pe tasta 1 pentru „da“ și pe 2 pentru „nu“. Un sondaj de opinie live, cu anonimatul asigurat și cu scopul declarat de a scoate la suprafață cele mai ascunse adevăruri.
În concluzie, anul acesta Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, organizat de Teatrul Luceafărul din Iași, și-a dorit să interacționeze mai mult cu publicul și în spectacolele de interior, nu numai în cele din exterior. Una dintre principalele provocări căreia iubitorii teatrului au trebuit să-i facă față s-a dovedit a fi verbalizarea unor întrebări extrem de actuale: cine sunt?, cum mă raportez la mine și la ceilalți?, ce relație am cu propriul corp? ce își mai dorește publicul să vadă și cât de iubiți mai sunt clasicii dramaturgiei?, cum trăiești cu un copil adolescent în casă?, ce relație am cu banii?, sunt un naiv al societății în care trăiesc sau un cinic?, cât mai sunt dispus să visez?, râd pentru a uita sau mă uit pe mine și îmi pierd umorul?