Constat, răsfoind numerele „Suplimentului“ din anul ce se încheie, că numai patru cărți muzicale tipărite în România mi s-au părut de un interes aparte, cerând să fie recenzate. Multe, puține, în stagnanta industrie a cărții românești? Îmi rezerv pronosticul. Prefer să mă gândesc la situația cărții muzicale în lume, care nu mi se pare, nici pe departe, atât de vitregită cum arată cea din România. I-am cerut confirmarea Alexandrei Diaconu, care a creat și conduce în Franța agenția de comunicare Legato, dedicată muzicii și dialogului cultural.
Dacă privești o revistă de specialitate, cum este „Diapason“, unde rubrica de recenzii și prezentări de carte a ajuns să fie ultima, până și după mica publicitate și cuvintele încrucișate, cartea muzicală s-ar părea că este complet pe moarte în Franța. În realitate, situația este mult mai puțin dramatică. Cum o apreciați din perspectiva agenției pe care ați creat-o?
De acum 15 ani, când am început să lucrez în domeniul promovării cărții, paginile consacrate literaturii în presă s-au redus cam la jumătate. Locul acordat cărții muzicale nu face excepție. Mă bucură însă că există o producție editorială constantă, chiar dacă știm că nu toate cărțile pot fi mediatizate la același nivel.
Ce arie de edituri cu producție de carte muzicală acoperiți la ora actuală?
Lucrez pentru colecția de muzică a editurii Buchet Chastel, care combină exigența intelectuală și dorința de a fi accesibilă pentru marele public. Activitatea ei este caracterizată de interesul pentru interpreți, cu o colecție denumită chiar Grands interprètes. Mă ocup și de proiecte punctuale cu alți editori.
Cum apreciați situația producției de carte muzicală la ora actuală în Franța și în lume? Sub aspectul diversității, tirajelor, a capacităților de absorbție a cercetării academice din sfera muzicală etc.?
De doi-trei ani, așa cum ne spune redactoarea Gaëlle Belot, de la Buchet Chastel, situația este mai dificilă, dar nu dramatică, fiindcă există un public fidel și interesat pentru aceste cărți care răspund unei necesități. Primul tiraj este, de obicei, între 2.000 și 4.000 de exemplare. Cărțile nu mai sunt reimprimate sistematic, dar, după cum remarcă ea, există bestselleruri, cărți de fond, monografii, cu o mare valoare informativă. Așa sunt, de exemplu, Le Philharmonique de Vienne de Christian Merlin, Jean-Sebastien Bach. L’œuvre instrumentale de Gilles Cantagrel sau Danseuse étoile, autobiografia lui Agnès Letestu cu Gérard Mannoni.
În peisajul francez, un premiu foarte important, care a fost preluat acum doi ani de Radio France Musique, „Le Prix France Musique des Muses“, a primit candidatura, în 2017 și 2018, a aproape 80 de eseuri (muzică clasică, jazz, muzici tradiționale). Este vorba de eseuri variate și pentru toate gusturile. Mi se pare un număr important de cărți pentru un domeniu considerat specializat. Numărul este revelator pentru un domeniu care se bucură de vitalitate.
Sunteți creatoarea unui original premiu acordat cărții muzicale, ce acoperă două categorii distincte de carte. Ce v-a determinat să îl creați?
Am creat Prix Littéraire des Musiciens ca un omagiu adus artiștilor și pentru a apropia publicul de muzicieni și prin cărți, prin cuvinte. Am dorit să fie distinse un eseu și un roman, pentru a permite publicului să aleagă forma care îi corespunde cel mai bine. În adolescență l-am citit pe Romain Rolland (în traducerea românească din biblioteca părinților mei) ca să înțeleg ultimele sonate pentru pian de Beethoven. Această experiență muzicală a fost fundamentală în viața mea.
Cum au răspuns editurile și criticii la o asemenea inițiativă?
Editorii au fost încântați și am primit multă încurajare din domeniul cărții. Primul criteriu de selecție este accesibilitatea – și cred că le-a plăcut această idee – de a face un pas spre marele public. În privința criticilor, unii mai trebuie convinși, dar majoritatea a fost deschisă față de inițiativă, iar premiul a fost foarte bine primit. Anul viitor vom avea noi parteneriate, cu publicația „La Lettre du Musicien“, de exemplu.
Cum ați ales juriul și care au fost membrii săi?
Am dorit un juriu care să reprezinte peisajul muzical francez și internațional, un juriu variat, iubitor de cărți, și am contactat artiști pe care îi apreciez și pe care îi știam mari cititori. Juriul este compus jumătate din soliști, jumătate din membri ai marilor orchestre franceze, de un scriitor și un muzician dintr-un alt domeniu: pianiștii Dana Ciocârlie și Jean-Claude Pennetier, scriitoarea Véronique Olmi, compozitorul Philippe Hersant, jazzmanul Richard Galliano…
Cum au fost selecționate cărțile care au intrat în competiție?
Primul criteriu a fost accesibilitatea, o scriitură care să te invite să pătrunzi în acest domeniu. Apoi, calitățile pedagogice și aportul subiectului tratat. Selecția este ghidată de întrebări de genul: ce carte ne va ajuta să înțelegem mai bine și să iubim muzica? Ce carte va aduce publicul la concert?
Ce impact estimați că are Premiul Literar al Muzicienilor?
Un premiu dă o a doua viață unei cărți, atunci când promovarea s-a încheiat și când cartea nu mai este pe rafturile librăriilor. Asta îmi doresc pentru aceste cărți și cred că o să putem măsura impactul în decurs de un an. Premiul a avut, însă, și un impact asupra membrilor juriului: ei mi-au spus cât de mult le-a plăcut experiența și că s-au creat legături noi și interdisciplinare.
Spre ce vi se îndreaptă atenția profesională în viitorul apropiat?
Spre o a doua ediție a premiului, care va avea loc în noiembrie 2019. Spre un eseu original al marelui critic muzical francez Jacques Drillon, La Musique comme Paradis, apărut recent (Buchet Chastel) și în care explorează diferențele între muzica ascultată și cea produsă. Apoi, în 2019, Buchet Chastel va publica un eseu inedit în franceză din scrierile lui Rahmaninov, iar în martie în acest an aniversar al nașterii Clarei Schumann va reedita o carte importantă din fondul muzical, Jurnalul intim al lui Robert și Clara Schumann.
Altfel, sunt solicitată din ce în ce mai mult pentru promovarea în Franța a culturilor străine și este o provocare care mă pasionează.
Stabilită în Franța de la vârsta de șase ani, îndrumată de părinți muzicieni, Alexandra Diaconu a creat în 2014 agenția de comunicare Legato Agency, având o experiență de zece ani în serviciul de presă al editurii Albin Michel și o perfecționare în management artistic la San Francisco. Cultura, dialogul cultural, muzica și ideile care schimbă societatea constituie temele de predilecție pe care le promovează prin agenția sa. A fost critic muzical la revista muzicală franceză online „ResMusica“, corespondentă la Paris pentru RRM și a prezentat cronici pe France Musique despre scriitori și muzică. A studiat vioara și a absolvit în anul 2000 Conservatorul Național de Muzică din Lille. Pasionată și de istoria artei, a ales după Conservator și calea academică și a obținut în 2005 diploma de master cu o dizertație despre muzica în pictura barocului italian.
FOTO 1: © Ash Ghafoori
FOTO 2: Juriul Premiului Literar Muzical de la Paris (de jos în sus, de la stânga la dreapta): Jean-Claude Pennetier (pianist), Philippe Hersant (compozitor), Dana Ciocârlie (pianistă), Jérôme Pinget (OPRF), Elodie Guillot (OPRF), Véronique Olmi (scriitoare), Céline Moinet (Staatskapelle de Dresde), Christelle Hammache (ONLille), Alexandra Diaconu, Constantin Șerban (ONPL)