Să tot fie o jumătate de veac de când spectacolul a părăsit zona delimitată strict de scenă și, anulând „al patrulea perete“, a coborât printre noi ca show de toate zilele. Realul devine de multe ori mai tare ca ficțiunea, o depășește în teatralitate, făcându-ne să zâmbim îngăduitor ori să ne crucim de-a dreptul. Nu mă refer la formele de teatru care apelează la histrioni cu potențial evident, dar neșcoliți, ghidați de specialiști în proiecte participative, ci la pura și neaoșa realitate înconjurătoare. Iată o întâmplare aievea.
La mijlocul săptămânii, taman miercuri, ISU s-a desfășurat în acțiune fix în fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași. Nu pentru vreun incident din interiorul așezământului – unde era liniște, în ziua de relache actorii fiind pe la casele lor ori prin biblioteci, la studiu individual –, ci pentru a încerca să-l convingă pe Superman să coboare de pe acoperiș. Dacă vă gândiți că glumesc, o să vedeți imediat că situația e sută la sută autentică.
Un apel telefonic la 112 i-a informat pe cei ce intervin în asemenea contexte că pe clădirea TNI e nimeni altul decât Superman. Acum vă imaginați și singuri că operatoarea care a preluat apelul a crezut că e victima vreunei noi glume proaste. Statisticile arată că anual centrul primește mii de telefoane de acest fel, autorii lor neînțelegând cât de mult rău pot face ținând liniile ocupate sau, și mai grav, punând echipajele pe drumuri degeaba. Apelul pe care îl relatez era pe bune: Superman s-a cocoțat pe Teatrul Național!
Era pe la orele amiezii, iar trecătorii care l-au observat erau năuciți. Se întrebau dacă e vreo repetiție – „scenografia“ îi îndemna să creadă așa ceva – pentru o producție de teatru ambiental? Se filmează cadre pentru un film cu mega-eroul care salvează omenirea? Unii au sperat chiar că situația are legătură directă cu autostrada A8 și că la finalul tărășeniei râvnitul drum european va avea nu numai bugetarea, ci și primii kilometri gata, măcar bucata până la Tg. Neamț, că de-acolo spre Tg. Mureș nu-i decât o zvârlitură de băț peste doi munți, deci aveau dreptate că numai Superman poate face asta!
Putea fi la fel de bine un creator supărat pe inspirația pierdută
Cu atâtea pricini pe agenda publică și personală pe care numai forțe supranaturale și variante oculte le-ar da de capăt, era perfect de așteptat ca ieșenii nimeriți pe-acolo sau atrași ulterior de spectacol să fie în wishfull thinking total. Deși partea cu basmele, cu binele care învinge întotdeauna răul era mai potrivită câteva străzi mai la vale, în celălalt teatru al târgului de pe Bahlui, de-i zice Luceafărul. Însă cum cei de-acolo nu se-astâmpără și tot vorbesc despre publicul tânăr, în Festivalul Internațional pe care se încăpățânează să-l organizeze de 12 ani încoace, îndemnând spectatorii să-și păstreze copilul din ei, uite că acum rezultatele se văd și ei cred în povești indiferent ce număr le scrie în cărțile de identitate.
Dar să nu mă îndepărtez de Superman. Critic aspru ce sunt, când am văzut live-ul pe Facebook, am zis că protagonistul sigur e un spectator nemulțumit care a cerut banii pe bilet și ticketing-ul i-a rambursat, ba, ca bonus, i-a oferit și o invitație cu două locuri la viitoarea premieră, cea la care lucrează Radu Afrim, dar vrea să își exprime părerea în văzul general, în plină agora. Ce expunere! Câtă audiență! Ăsta da rating și încă la o oră de minimă audiență, când lumea e la serviciu, stă la masa de prânz sau dă scroll pe rețelele de „socializare“.
O altă posibilitate era ca Superman al nostru – vedeți cât de repede ni l-am însușit prin fraternizare, proiectând în el toate visurile și idealurile pe care nici minunile Sfintei Parascheva, către care secularizatul personaj de pe Național avea un culoar vizual perfect facilitat de esplanada spre Mitropolie, nu le poate împlini de multe ce sunt – să fie performer într-un happening ad-hoc, care să sensibilizeze opinia publică în privința nevoii de supranatural, fie el religios sau profan.
Așa agățat de lira muzei de deasupra frontonului, putea fi la fel de bine un creator supărat pe inspirația pierdută și care, în disperare, o caută direct la sursă, încercând s-o determine să vină cât mai des în vizită de lucru.
Un amărât supărat pe Lois a lui
După aia, adică după câteva secunde, că-mi treceau ipotezele prin minte ca trenurile prin gări, mi-am dat seama că miercurea e ziua Operei, care împarte clădirea, nu tocmai amiabil, cu protejații bardului de la Mircești. Și s-a mai ivit posibilitatea ca individul să fie un protestatar supărat de vreo decizie severă de-a lui Beatrice Rancea. Căreia a dorit să-i dea o lecție: dacă managerul își trece numele în capul afișului, cu numai câțiva milimetri sub numele instituției, să-i arate el, Superman, că poate ajunge mai sus decât ea, la cea mai înaltă cotă. Na, în ciudă!
Or poate regizoarea însăși i-a sugerat să facă escaladarea gata costumat (tot în roșu, galben și albastru), după ce la București, la Circ, în „primul muzical sută la sută românesc“, București, je t’aime (că de-aia pe Dâmbovița e je t’aime, de românesc ce e), l-a suit pe cal pe directorul Bogdan Stanoevici, i-a dat un steag tricolor în mână și, înconjurând la pas manejul, l-a pus să îndemne publicul să cânte Hora Unirii, că numai la circ nu a mai ajuns sărmana horă! Și-atunci, hop, să facă și la Iași ceva deosebit, și uite, l-a adus pe Superman. Derulând totodată și toate procedurile standard dintr-o operațiune de urgență, cu mașini roșii, sirene, pompieri, negociatori, suprafață gonflabilă și tot restul rutinei.
Biată imaginație! Biet orizont de speranțe! Supermanul suit nestingherit pe scara de incendiu pe ditamai clădirea Teatrului Național din Iași e un amărât supărat pe Lois a lui și pe soartă. Păi asta e viață de supererou? Până și Alecsandri se minunează și râde șăgalnic de atâta realitate gata teatralizată.
FOTO: Adrian Cuba