În 2019 se împlinește un deceniu de când Festivalul Serile Filmului Românesc este organizat la Iași. Cea de-a zecea ediție îi este dedicată actorului Florin Piersic. În deschiderea festivalului, pe 12 iunie, Iașul va fi centrul sărbătoririi actorului, cu filmele, colegii și prietenii din cinematografie invitați.
Iașul a devenit Cinefilia – Țara Filmului Răsare, așa cum bine a spus Ambasadorul cinematografic al SFR, Irina-Margareta Nistor.
Cinefilia se redeschide în perioada 12-16 iunie, iar pe scena cinematografică ieșeană vor fi prezenți actori și regizori, care au susținut festivalul de-a lungul celor nouă ediții.
„Ideea de a-l sărbători pe Florin Piersic la Iași, la SFR, stă de mai multă vreme pe agenda festivalului. Împreună cu Irina-Margareta Nistor, am decis că acum, la zece ani dedicați în exclusivitate filmului românesc, la zece ani de când dăruim Iașului filme și întâlniri de neuitat, merităm cu toții încă un nume important la Iași: Florin Piersic. Facem, împreună cu ambasadorul nostru filmic, consultându-ne cu invitatul, lista celor mai iubite filme în care a jucat actorul, pe care să le includem în program. Vrem să deschidem și mai mult Cinefilia, să atragem și oameni care încă nu au fost la cinema ca să vadă un film românesc.“ (Andrei Giurgia, director SFR)
„Prințul cinematografiei românești, Florin Piersic, înnobilează prin farmecul și prezența sa fără egal, ediția a zecea Serilor Filmului Românesc, de la Iași, împărtășindu-ne povești despre o lume fascinantă, în care vom putea călători avându-l drept călăuză fabuloasă!“ (Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR)
Florin Piersic s-a născut la Cluj, pe data de 27 ianuarie 1936. Vârful carierei sale este reprezentat de filmul De-aș fi Harap Alb, din anul 1965, însă rolul care în care s-a evidențiat a fost cel al Mărgelatului, personaj îndrăgit de cinefili.
A absolvit IATC, astăzi UNATC, promoția 1957. Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București cu rolul titular în Discipolul diavolului, urmând apoi roluri în Tragedia optimistă, Oameni și șoareci și Orfeu în Infern. A început cariera în cinematografie cu rolul din filmul Ciulinii Bărăganului (1957) și este recunoscut pentru rolurile din Neamul Șoimăreștilor (1965), De-aș fi Harap-Alb (1965) Mihai Viteazul (1970), Parașutiștii (1972), Pintea (1976), Trandafirul galben (1981) ș.a.
Pentru bogata activitate teatrală și cinematografică, Florin Piersic a primit titlul de cetățean de onoare al mai multor orașe precum: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București și Galați.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice, cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2002).
Festivalul SFR este rezultatul pasiunii studenților din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași pentru cinematografia românească. Inițiat în 2010, continuat timp de nouă ani cu retrospective, invitați și parteneri din lumea cinematografiei, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel național de instituțiile reprezentative din mediul cultural.
Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Din 2017, Iașul a devenit Țara Filmului Răsare, cu reședința numită #Cinefilia.
PERSONALITĂȚI CARE AU FOST LA SFR
2010: Tudor Giurgiu, Florin Șerban și Igor Cobileanski;
2011: Victor Rebengiuc, Alexandru Maftei, Dana Voicu, Șerban Marinescu, Mircea Silaghi și Tudorel Filimon;
2012: Sergiu Nicolaescu, Vladimir Găitan, Sergiu Voloc, Vlad Logigan, Dan Chișu, Alexandru Oreste Scarlat Teoderescu, Magda Catone, Paul Ipate și Virgiliu Mărgineanu;
2013: Natașa Raab, Diana Dumitrescu, Cătălin Cucu, Adrian Sitaru și Irina Margareta Nistor;
2014: Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Draga Olteanu-Matei, Olimpia Melinte, Ștefan Bănică Jr., Oana Sîrbu, Valentin Popescu, Cecilia Bârbora, Mihai Constantin și Dionisie Vitcu;
2015: George Mihăiță, Vladimir Găitan, Ileana Popovici, Irina Margareta Nistor, Tudor Giurgiu, Emilian Oprea, Dorian Boguță, Adrian Păduraru, Teodora Mareș, Andrei Duban, Ion Nedelcu, Teodor Corban;
2016: Mircea Diaconu, Irina Margareta Nistor, Ileana Popovici, Șerban Marinescu, Dan Pița, Radu Gabrea, Ion Bârlădeanu, Laurențiu Damian, Toma Cuzin, Cristian Comeagă, Vlad Păunescu, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Adrian Titieni, Alina Grigore, Robi Urs, Dorel Vişan, Medeea Marinescu, Liana Tatos, Dragoş Zămoşteanu, Elisabeta Bostan, Oana Giurgiu, Ana Maria Moldovan, Liviu Pintileasa și alte 36 de nume de referință ale cinematografiei românești;
2017: Cristian Mungiu, Nae Caranfil, Vlad Ivanov, Irina-Margareta Nistor, Dorian Boguță, Tudor Istodor, Izabela Moldovan-Bostan, Elisabeta Bostan, Daniel Sandu, Daniel Busuioc, Dorel Vișan, Diana Cavallioti, Dorian Boguță, Nicolae Mărgineanu, Ileana Popovici, Maria Obretin, Laura Vasiliu, Igor Cobileanski, Ion Sapdaru, Maria Popistașu, Constantin Pușcașu, Ion Bîrlădeanu, Ioana Flora, Emanuel Pârvu, Bianca Brad, Tania Popa, Dionisie Vitcu, Alexandru Giboi, Cristina Flutur, Maria Drăguș, Adrian Titieni, Andrei Dăscălescu, Maria Dinulescu, Mircea Radu Iacoban, Anamaria Marinca, Costel Cașcaval, Ion Dichiseanu, Manuela Hărăbor, Petru Ciubotaru, Miruna Bilei ș.a.
2018: Victor Rebengiuc, Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov, Ileana Popovici, Simona Bondoc, Stere Gulea, Mihai Șora, Luiza Palanciuc Șora, Daniel Sandu, Șerban Pavlu, Emanuel Pârvu, Georgiana Saizescu, Cătălin Saizescu, Magda Catone, Paula Chirilă, Diana Dumitrescu, Gheorghe Visu, Iura Luncașu, Ștefan Iancu, Cristian Bota, Ali Amir, Alec Secăreanu, Ciprian Mega, Dan Hurduc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Ana Maria Moldovan, Valeriu Andriuță, Josif Demian, Andrei Crețulescu, Lorena Oltean, Liviu Tofan, Nicolae Pepene ș.a.