Despre Leaving Neverland/ Părăsind Neverland, documentarul realizat de britanicul Dan Reed și coprodus de HBO și Channel 4, criticii de film din străinătate spun în general că, deși nu e echilibrat (prezintă un singur punct de vedere), e devastator ca studiu de caz despre ce înseamnă abuzul, în special abuzul sexual asupra unui copil.
Asta a fost și intenția regizorului, care inițial a filmat mărturiile a doi dintre cei care susțin că au fost abuzați sexual de Michael Jackson timp de mai mulți ani – australianul Wade Robson și americanul James Safechuck –, după care a stat de vorbă cu familiile acestora. Rezultatul e un film neobișnuit din punctul de vedere al eticii regizorale, dar greu de digerat emoțional și cu implicații adânci legate de partea de umbră pe care o aduce celebritatea – de la promisiunea unui viitor îmbelșugat pentru copiii lor, ce le întunecă mintea mamelor care-i lasă să doarmă în același pat cu M.J. (fără a se gândi la nimic rău), până la dificultatea fanilor de a accepta ideea că idolul lor n-a fost iubitorul de copii pe care îl știau (nu-mi iese din minte imaginea fragilă a băiatului bolnav de cancer care a fost și el printre victime).
Sigur, trebuie spus că din punct de vedere legal M.J. e încă nevinovat, din moment ce la cele două procese pe care alți doi tineri i le-au intentat în 1993 și 2005 (al doilea fiind deschis de băiatul cu cancer în remisie), acuzațiile de abuz sexual au fost respinse. Dar amândoi protagoniștii filmului recunosc în fața noastră că în 1993 au depus mărturie mincinoasă în favoarea lui M.J. susținând că, deși au dormit în același pat cu el, nu le-a făcut nimic.
Cel mai bulversant lucru pentru spectatorul care n-a cunoscut abuzul de nici un fel (deși e greu de crezut că nimeni n-a fost abuzat azi măcar emoțional) e să înțeleagă la capătul celor patru ore mecanismul psihologic care îl împiedică pe cel abuzat să conștientizeze că i s-a făcut rău. Wade Robson, care a crescut cu posterele lui M.J. în cameră, care a învățat să danseze ca el și care a avut șansa să-l cunoască, devenind jucăria lui sexuală de la 7 până la 14 ani, mărturisește că la 22 de ani încă nu realiza că ceea ce-i făcuse Michael fusese un abuz. „Credeam că e iubire.“ Michael îi devenise cel mai bun prieten, mentor, îi cucerise familia pe care o invita împreună cu el la reședințele lui, îl încuraja și-l făcea să se simtă unic. Orice copil își dorește să se simtă unic, iar când acest feedback vine de la idolul lui…
În 2005, când M.J. i-a cerut din nou să depună mărturie mincinoasă în favoarea lui (în cei șapte ani de abuz i-a tot spus că, dacă se va afla de relația lor, amândoi vor face închisoare pe viață), Robson a refuzat. N-a reușit să mărturisească secretul (în terapie) decât mai târziu, la un an după ce i s-a născut copilul și a început să aibă fantasme în care M.J. îi abuza copilul. Amestecul de furie și dezgust l-a făcut să se întrebe cum poate avea sentimente negative când nu simțea așa ceva despre relația lui cu Michael. În 2015 l-a acuzat postum de abuz sexual, iar instanța a respins acuzația pe motiv că a venit prea târziu. (M.J. a murit în 2009.)
James Safechuck, care a fost abuzat de M.J. de la vârsta de 10 ani, când au jucat împreună într-o reclamă la Pepsi, spune: „Nu cred că timpul vindecă chestia asta, doar o înrăutățește“. El le-a mărturisit soției și mamei că a fost abuzat după ce a aflat de mărturisirea lui Wade Robson. Și în cazul lui, apariția copilului a accentuat depresia și a grăbit momentul mărturisirii care a devastat întreaga familie. „Sentimentele abuzului se intensifică atunci când ai copii și vezi ce inocenți sunt“, spune Safechuck. Și tot el, despre momentele care au premers dezvăluirea abuzului și despre depresia a cărei cauză n-o putea găsi: „Mă uram și nu înțelegeam de ce. Pentru că nu puteam acuza pe altcineva, mă acuzam pe mine. Era parte din manipulare“. Azi spune că încă se simte vinovat pentru ce i-a făcut Michael.
Mai vreau să mă refer la așa-numitul ciclu al abuzului, readus în discuție mai ales după premiera filmului (în ianuarie 2019 la Festivalul Sundance și în 3 martie 2019 la HBO). Chiar dacă se pare că M.J. n-a fost abuzat sexual de tatăl lui în copilărie (doar emoțional, verbal și fizic), chiar dacă studii recente demonstrează că doar într-o mică proporție cei abuzați sexual în copilărie devin la rândul lor abuzatori sexual, există un rău care se transmite într-un fel sau altul în familiile cu probleme. Poate traumele suferite sunt puse în act de către victimă pentru a încerca rezolvarea lor. Oricum, după acest film nu poți să-l vezi pe M.J. altfel decât ca pe un criminal în serie, care cu fiecare victimă și familie a acesteia a repetat același pattern de manipulare și seducție. Dincolo de ceea ce pare a fi boală psihică (dar asta contează prea puțin), nu vezi decât vieți distruse de un căpcăun care a profitat de încrederea și inocența celorlalți.
Ideea că există un ciclu al abuzului, am citit undeva, ne-ar da un fel de siguranță că răul poate fi prevăzut și, poate, controlat. Am spus că e bulversant să înțelegi mecanismul psihologic al celui abuzat, care își iubește abuzatorul până când înțelege cât de mult rău i-a făcut acesta. Poate că, într-o mică măsură, filmul lui Dan Reed extrapolează asta și ne face să ne gândim că o infimă parte din abuz se răsfrânge și asupra fanilor care s-au lăsat și ei seduși de o imagine. Dar ne face să ne gândim și că vina se împarte, că o lume întreagă a hrănit prin iubirea ei un monstru. Iar iluzia nu dispare așa repede. Cei care trăiesc din celebritatea lui M.J., urmașii lui legali, tocmai au dat în judecată HBO și cer 100 milioane de dolari.
Conform unei știri de ultimă oră, Robson și Safechuck îi vor chema în instanță la sfârșitul verii –începutul toamnei 2019 pe angajații lui M.J. pentru că au favorizat abuzurile, ținând legătura între superstar și familiile lor.