Vara a început spectaculos la Iași, nu numai cu Ziua Copilului, ci și cu vreme instabilă. Însă în acea primă zi de vară, 1 iunie, timpul mohorât și ploios a încetat, printr-o coincidență, odată cu aterizarea papei. Aflat într-un turneu apostolic (ceea ce vrea să spună că a fost prezent în calitate de conducător al creștinilor catolici, iar nu în calitate de șef de stat), Francisc, primul papă iezuit, primul din afara Europei și primul cu acest nume, a vrut să salute și la Iași comunitatea catolică din zona Moldovei, dar și pe cei de alte confesiuni. Prin prezența Sfântului Părinte, Iașii s-au aflat în fața celui mai important moment din ultima sută de ani, din clipele în care orașul a fost capitală de război, în timpul primei conflagrații mondiale. Au existat o serie de temeri privind afluxul mare de participanți sau vremea capricioasă, cu atât mai mult cu cât Iașii nu au experiența Bucureștilor în asemenea manifestări. Ei bine, în ciuda temerilor, lucrurile au mers într-adevăr bine.
Dar ce a căutat papa în România? Dincolo de partea ecumenică, absolut firească într-o societate normală, a existat o motivație subiacentă pentru această vizită. Evident, trebuia să ajungă la București, ocazie cu care s-a putut observa diferența dintre Logan și Mercedes. Dar, pe lângă capitală, a insistat să viziteze poli ai catolicismului românesc, anume Șumuleu Ciuc, Iași și Blaj. De cel din urmă loc se leagă și motivația de care aminteam mai sus. Prezența sa la Blaj, duminică, pe 2 iunie, a avut ca scop beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri în regimul comunist, anume: Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu. Aceștia sunt cei care, în ciuda presiunilor comuniste, nu au abjurat de la confesiunea greco-catolică și au preferat închisoarea și chinurile comuniste.
Și aceasta este o parte foarte importantă a mesajului transmis de papă: comunismul înseamnă ură și violență, reprezintă o formă criminală de a conduce o societate și trebuie să nu îi uităm pe cei care, în numele credinței lor, și-au sacrificat viețile.
Un alt moment unic a fost întâlnirea de la Blaj cu comunitatea romă, prima oficială din istoria catolicismului. Cu această ocazie, Francisc și-a cerut scuze în numele Bisericii Catolice de la comunitatea romă: „Cer iertare în numele Bisericii Domnului și vouă, pentru momentele în care, de-a lungul istoriei, v-am discriminat, maltratat, sau v-am privit într-o manieră greșită“. Și ce poate fi mai onest decât acțiunea unui om în slujba profesiunii de credință pe care a făcut-o, de a își iubi aproapele? Fără discriminare, fără încrâncenare, ci uman. Sau, cum a spus Francisc, „să mergem împreună“.
Programul papei la Iași
Aici papa a avut două întâlniri: una cu bolnavi și bătrâni, adunați în număr de peste 800 în catedrala catolică. Ajuns cu jumătate de oră mai devreme, Francisc și-a petrecut timpul în plus cu aceștia, între ei, cei care se uitau cu uimire și aproape cu neîncredere cum se apropie de ei și îi îmbrățișează.
Al doilea moment a fost cel al marii întâlniri din fața Palatului Culturii.
Ca să înțelegem mai bine ce înseamnă o mare întâlnire în acest context, să ne gândim la nivelul statisticii: dacă în România erau, la nivelul anului 2017, 1.445.000 de catolici, la Iași, conform estimărilor oferite de SPP, s-au adunat circa 140.000 de oameni. Cu alte cuvinte, 10% din numărul catolicilor din țară a fost egalat de poporimea adunată la Iași, care de această dată a căpătat o titulatură în plus: cea de capitală a iubirii.
Este cu siguranță cea mare manifestare pe care a cunoscut-o orașul, cu ocazia acestei întâlniri marianice (desfășurată sub semnul Fecioarei Maria, celebrată și prin aducerea icoanei sale de la Cacica, una dintre cele mai cunoscute icoane catolice din spațiul românesc). De asemenea, și la această mare întâlnire Francisc a petrecut mai mult timp decât se anunțase inițial, cu circa jumătate de oră.
Este de amintit și episodul mai puțin fericit al întâmpinării papei la aeroport de mai-marii locului: primarul Mihai Chirica, prefectul Marian Șerbescu și președintele Consiliului Județean Maricel Popa. Trei, Doamne, și toți trei au confundat regulile de protocol cu prezența la Starea Civilă și și-au dat măsura prin dăruirea de buchete de flori papei. Frumoase buchete, greșit gest. Dar să trecem peste acest episod provincial.
Mesajul papei
Înaintea mulțimii, de pe scena amplasată în fața Palatului Culturii, papa a ținut un discurs de circa 25 de minute. „Este dificil să mergem împreună, nu-i așa?“ – aceasta poate că a fost cea mai dificilă întrebare a papei.
Și cu toate acestea, deși știm că este într-adevăr dificil, că este nevoie de timp și de bunăvoință din partea tuturor celor implicați, de dialog și comunicare, iată că sâmbătă, 1 iunie, a fost o zi în care inocența a triumfat; nu numai cea a copiilor, ci și cea a adulților. Într-o Românie divizată și în care mesajele aruncate între diversele tabere (politice, sociale etc.) conțin o doză incredibilă, inacceptabilă de violență, în care atacurile la persoană sunt la ordinea zilei, în această Românie a ranchiunii și dezbinării s-a putut ca o minoritate, cea catolică, alături de confrații ortodocși, protestanți sau atei să ne dea nouă, tuturor, ca români, o lecție a unirii, o dovadă a puterii rațiunii cuplată cu cea a emoției.
Este vorba cu siguranță (și din păcate) despre un moment, nu mai mult, dar am asistat cu toții la dovada că se poate. Că există în noi o umanitate care depășește granițele pe care ni le impunem și taberele cărora ne raliem. Să ofer un exemplu: câți dintre cei prezenți au remarcat faptul că a fost de față și premierul Viorica Dăncilă? Puțini, foarte puțini. Și, având în vedere ruperile politice și diferendele tot mai grave din sânul societății românești, discreția sa a fost de apreciat. La fel cum, în mijlocul a 140.000 de oameni, nu a fost nici o voce care să strice momentul, care să deturneze clipa dinspre emoție și unitate spre protest politic și diferențiere, spre dezbinare.
Din acest punct de vedere, repet, prezența papei Francisc la Iași a fost o lecție pentru noi toți și pentru fiecare, de rumegat în sine, de conștientizat că da, unitatea ne este posibilă, este la distanță de o aruncătură de vorbă, la un zâmbet, la o înțelegere a celuilalt. „Drumuri pentru a merge împreună“, sublinia pontiful roman. Un ecumenism care depășește granițele religiei și care se îndreaptă spre societate. O vocație a oricărei Biserici creștine, îndepărtată de dihotomiile pe care prea mulți insistă să le vadă, în conservatorism sau progresism. Un mesaj în spiritul iubirii cristice, pentru secolul XXI.
Să construim împreună, pe acest drum început pe 1 iunie din care „pot să apară alte noi drumuri ale viitorului către Europa“. Adică exact semnul sub care a avut loc această vizită istorică: să mergem împreună.