În noua sa carte, Aurora Liiceanu explorează una dintre cele mai enigmatice relații de cuplu din biografiile literare, aceea dintre Vladimir Nabokov și cea care i-a fost parteneră constantă și sprijin neabătut în carieră, soția sa, Vera. Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov, volum recent publicat la Editura Polirom, a fost pretextul pentru a discuta despre fluxul creativității în cuplu, despre privilegii, ambiții personale și despre dinamica relațiilor de gen, mai veche sau mai aproape de noi.
Tânăra cu părul alb nu este prima carte dedicată vieții unei femei care și-a sprijinit soțul, un mare scriitor, cu devotament. Ați mai scris o carte despre profilurile foarte diferite ale partenerelor de viață ale lui Ernest Hemingway, Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității. Ce anume vă atrage către biografiile unor femei care și-au împărțit viața cu scriitori importanți?
Un volum coordonat de Whitney Chadwick și Isabelle De Courtivron, tradus cu titlul Cealaltă jumătate. Creativitate și relații intime, apărut la Editura Vellant în anul 2013, s-a referit tocmai la problemele de cuplu creativ, adică cupluri de scriitori și artiști care au făcut carieră fiecare pe cont propriu, dar într-o relație de mare reciprocitate legată de actul și producția creativă. Ca scriitori, în acest volum, apar Anaïs Nin și Henry Miller, Virginia Wolf și Vita Sackville-West, Lillian Hellman și Dashiell Hammett. În toate aceste cupluri, dorința de a se exprima, de a crea a fiecăruia dintre cei doi era puternică și constantă de-a cursul vieții.
Dacă mă refer la Hemingway și la iubitele lui, mai bine zis la unele dintre soțiile lui, lucrurile sunt mai complicate, într-un fel. Prima și chiar a doua soție a lui Hemingway nu și-au dorit o carieră literară. Prima soție, despre care scriu în cartea mea despre cele două versiuni ale feminității, nu și-a dorit decât să fie soția lui, mama copilului lui, ea optând pentru o căsătorie tradițională. Să-l iubească, să-l ajute, să-l înțeleagă, dar nicidecum să devină scriitoare. Într-un fel, ea seamănă cu Vera Nabokov, dar, spre deosebire de aceasta, prima soție a lui Hemingway, Hadley, nu participa la actul de creație al soțului ei așa cum a făcut-o Vera Nabokov. Orice tipologie are un grad de artificialitate, simplifică realitatea. Putem spune că evită nuanțele, situațiile ambigue, coexistența unor incongruențe. Femeile supuse au și nuanțe de rebeliune, iar cele rebele au și ele nuanțe de supunere.
De când ați început să vă interesați de personalitatea Verei Nabokov și ce anume a transformat-o, pentru dumneavoastră, într-un potențial subiect de carte?
Am citit cărțile lui Nabokov și știam câte ceva și despre biografia și exilul lui, dar nu am fost deloc interesată de Vera Nabokov. Am citit, însă, un articol interesant, cu un titlu care mi-a îndreptat atenția către ea; titlul spunea că orice scriitor are nevoie de o Vera. Atunci m-am întrebat ce nevoie avea Vladimir Nabokov de Vera, el fiind un mare scriitor. Apoi, mulți critici scriau despre enigma Vera, despre faptul că se știe cât de mult l-a ajutat pe Vladimir în viața cotidiană, domestică, dar și în ceea ce scria, la cursurile lui pentru studenți. Mi-am dat seama că se știa mult despre activitatea ei, dar nimic despre ea ca femeie, ca parteneră intimă a lui Vladimir Nabokov, despre dorințele ei. Faptul că nu a lăsat nici o urmă, că și-a distrus scrisorile către el, este ceea ce a suscitat atenția multor critici, biografi și comentatori.
Care ar fi aspectele noi, neașteptate, pe care le-ați descoperit despre dinamica dintre cei doi soți, parcurgând ceea ce s-a scris până acum despre ei?
Mi s-a părut că indignarea, supărarea Verei, chiar destul de devreme în relația lor, privind faptul că Vladimir a înșelat-o cu o rusoaică din Paris, Irina Guadagnini, faptul că și-a încălcat jurămintele făcute când s-au căsătorit, jurăminte de credință absolută, de încredere în fidelitatea emoțională și carnală reciprocă, a semănat cu izbucnirea lui Hadley Hemingway când a constatat că soțul ei este îndrăgostit de o altă femeie, care era și prietenă a cuplului. Hadley nu bănuia nimic. Expresia ei interogativă, dar și mânioasă și plină de surpriză, „cum îndrăznești să te îndrăgostești?“, a fost o reacție a ambelor femei. Diferența între ele a fost că Hadley habar n-avea de intențiile prietenei ei Pauline de a-i cuceri bărbatul, pe când Vera auzise deja zvonuri despre infidelitatea lui Vladimir. Se spune că femeile sunt controlatoare, suspicioase și cu tendință de a se culpabiliza. Ceva adevărat este, pentru că și în folclorul cotidian găsim expresii ca „i-a spart casa“, „i-a luat bărbatul“ (ca și când el ar fi un obiect) etc., care arată cu degetul către femei ca amenințând relațiile, nu către bărbați.
Ce anume v-a impresionat cel mai mult la profilul Verei și ce credeți că a fost greșit înțeles în legătură cu ea, dar și în legătură cu relația dintre ea și Nabokov?
Constat mereu că se vorbește despre iubire, despre o mare iubire atunci când durata relației este mare, când cei doi au petrecut toată viața împreună, nu s-au despărțit. Or, citind mult despre Nabokovi, citindu-i și cărțile și interviurile lui, deși discrete privind-o pe Vera, am constatat că nu prea știu dacă ea, Vera, l-a iubit. Sigur a fost îndrăgostită de el, era fermecător, frumos, animat, dar parcă așa cum el fixa fluturii în insectar, parcă așa și ea l-a fixat făcând din el propriul proiect de viață. Îl va face celebru, pentru că are un potențial de genialitate pe care „eu îl voi administra“ – poate își zicea ea –, pentru a se exprima și uimi lumea cu talentul lui. De aceea, când i-a devenit soție și ținea căsătoria/ casa în mod practic, renunțând la ideea de a face ea însăși carieră de poetă, având și un copil mic, îndrăgostirea lui părea că-i spulberă proiectul și acest lucru a făcut-o să fie mânioasă și să reacționeze dur: ori/ ori. Îmi pare plauzibil că s-au schimbat vorbe între ei, pentru a pune căruța maritală pe șinele ei dintru început.
Există, în opinia dumneavoastră, o parte de umbră în dinamica dintre Vera și Nabokov?
Cred că în relația Vladimir-Vera Nabokov există și umbre, nu se poate altfel, dar ele sunt doar bănuieli sau păreri, adesea în lipsa unor date clare. Vera era o persoană cu dorințe, dar și cu o evidentă raționalitate. Ea trăia gândind. Când a pus ochii pe Vladimir, sigur și-a dat seama că ea, ca femeie, era mai puțin atractivă în comparație cu felul în care era el atractiv, cu masculinitatea lui plină de farmec. Știa că-l plac mult femeile, că are charismă sexuală, își dădea seama că și lui îi plac femeile. Ea era distinsă, demnă, avea alura unei doamne, dar nu avea acea feminitate după care bărbații cădeau în extaz și dorințe. Poate era prea deșteaptă ca să mai încapă și farmecul personal. Erau acorduri între ei, iar ea a controlat relația și îmi vine să cred că în comportamentul ei se afla și puțină maternitate, ceva responsabil pentru soarta de răsfățat a lui Vladimir. Cred că știa câtă libertate să-i dea și chiar și umblatul după fluturi, pasiunea lui Vladimir, a aprobat-o și a susținut-o, a încurajat-o, însoțindu-l în excursii, tocmai pentru că fluturii nu erau „dame atractive“.
Au creatorii, în general, tendința de a considera că energia celor din jur li se cuvine, doar pentru că propria operă capătă o importanță colosală, sau este mai degrabă vorba despre o percepție cultivată de societate, de-a lungul istoriei, una care spune că unui bărbat de geniu trebuie să i se îngăduie și să i se ofere totul?
Da, uneori creatorii sunt răsfățați și înțeleși de femei protectoare, răbdătoare. Dar nu numai creatorii. E o bună cale de a ține alături un bărbat. Există, însă, și femei care-și iau singure porția de independență, care au și ele proiecte personale de viață, de carieră. De pildă, Sonia și Robert Delaunay, și ei menționați în cartea citată de mine mai sus, au pus capăt ideii că într-un cuplu nu există decât o singură carieră publică. Ea a ținut morțiș ca ambele lor nume să apară împreună, iar în 1964 a fost prima femeie care a avut expoziție personală la Luvru.
Din ceea ce descrieți, Vera pare o persoană foarte discretă, dar foarte tenace, al cărei proiect major pare să fi fost legat de celebritatea soțului ei. Puținătatea informațiilor care s-au păstrat despre ea și refuzul ei de a vorbi despre propria persoană fac dificil de estimat în ce măsură și-a sacrificat propriile ambiții pentru a i se dedica lui Vladimir. Cum priviți dumneavoastră această latură a vieții ei?
Este dificil de estimat cât de mare a fost sacrificiul Verei, al ambiției ei literare, din cauza lipsei de informații și lipsei de confidențe privind propria-i persoană. Totuși, când l-a cunoscut pe Vladimir, în primii ani de exil la Berlin, ea scria poezii, se ocupa cu scrisul și poate că și-ar fi dorit să devină cunoscută. În același timp, Vladimir deja încerca să-și facă o carieră de scriitor și deja publica. Căsătoria lor, la acea vreme, cerea și promova anumite talente gospodărești, domestice, din partea femeilor. Erau parte din îndatoririle lor de soți, așa că ea probabil a renunțat în favoarea lui Vladimir, făcând o comparație lucidă între talentul ei și cel al lui. Dacă ar fi fost bogați, poate că nu ar fi făcut aceste sacrificii, ar fi avut servitori, așa cum părinții lui, dar și ai ei, aveau 50 de servitori și o lejeritate financiară impresionantă.
Care ar fi, după părerea dumneavoastră, ingredientele necesare pentru ca doi creatori să poată trăi împreună, fără ca unul dintre ei să renunțe la propriile planuri pentru a-i netezi celuilalt drumul?
Cel mai bun ingredient ar fi banii. Dacă nu poți trăi din ceea ce ai, trebuie să faci ceva ca să trăiești. Să nu uităm că și Scott Fitzgerald și Hemingway, când erau tineri și necelebri, erau săraci și fetele se măritau cu bărbați care aveau avere, mai ales cele deja obișnuite cu traiul ușor. Hadley nu, pentru că ea era dintr-o familie modestă. Nu se spunea că băieții săraci nu trebuie să se căsătorească cu fete bogate? Era și expresia „băiat de viitor“, adică care se va îmbogăți, va face bani, dar care nu este dintr-o familie cu stare.
Astăzi, vremurile sunt repezite și mai adevărată este expresia „băiat de prezent“. Nimeni nu așteaptă, viața e scurtă.
Ce cupluri de scriitori vă intrigă, ce povești de viață v-ați mai dori să explorați într-o nouă carte?
Nu am nici o idee acum, încerc să scriu ceva despre așteptări.