După mai bine de trei decenii ca ieșean, deja de doi ani și jumătate m-am trezit locuitor al Bucureștiului. Spun că m-am trezit pentru că mutarea „la capitală“ n-a făcut niciodată în mod real din planurile mele de viață, dar între timp am învățat că cel mai bine e să nu îți faci niciodată planuri pe termen foarte lung, pentru că s-ar putea doar să-ți consumi timpul de pomană. Dar divaghez deja.
Acești doi ani și jumătate m-au făcut, în cele din urmă, după o viață de presă cotidiană, să văd orașul Iași cu alți ochi. Ceva mai detașat, să spunem. Mi-a dispărut obsesia locală, preluată și de mine prin emisiunile de la radio atunci când intervievam locuitori ai Bucureștiului: „cum se vede Iașul din Capitală“. Într-un stat centralizat ca cel în care locuim, în realitate nu se vede nimic în București altceva decât haosul din București. Nu-și face nimeni gânduri despre ce-o mai fi pe la Cluj, pe la Iași sau pe la Timișoara în vreme ce te calci în picioare cu alți oameni dacă vrei să ajungi pe undeva la oră de maximă audiență.
E păcat că a trebuit să mă mut din Iași ca să descopăr că avem un oraș chiar frumos. Când eram zilnic acolo, nu mi se prea părea. Cu toate defectele lui, are un farmec anume, pe care nu îl mai găsești nicăieri în România. În plus, dacă merg cu avionul, de cum pun piciorul afară din aeroport încep să-mi țiuie urechile. 90% din decibelii pe care îi suporți ca bucureștean dispar ca prin minune! Imposibil să te gândești la un asemenea avantaj, ca ieșean, dacă trăiești acolo.
Lumea politică locală, care mi se părea totuși palpitantă în zilele mele de ziarist ieșean, azi îmi pare tare anostă. Dintr-un anume punct de vedere, citind încă zilnic „Ziarul de Iași“, am senzația că în orașul meu natal timpul încă mai are răbdare, parcă zile și săptămâni în șir mai stă în loc. Noroc de primarele Chirica, care mai face niște știri în presa națională și mai dezmorțește atmosfera cu proprietățile fabuloase ale lui Bebe sau declarațiile lui colorate (colorat-deplasate). Imaginea de bad boy pesedist și apărător al statului de drept i s-a cam ciobit de când Dragnea nu mai e la putere și, în general, și-a cam pierdut tribuna națională.
Există mai multă fericire acum la fiecare reîntoarcere acasă, pentru că timpul se dilată. La primele reveniri ajungeam la întâlniri cu 40 de minute mai devreme, pentru că „la capitală“ ziua are cam 12 ore în timp ieșean din cauza distanțelor mari și a micului amănunt că metropola de pe Dâmbovița nu mai este de mult funcțională. Nu strică să te muți la București dacă vrei să descoperi că se poate mult, mult mai rău decât la tine acasă.
De fapt, nu atât Bucureștiul te schimbă, cât faptul că te obișnuiești cu alte deprinderi, constrâns fiind de situație. Înțelegi de ce când veneai tu în capitală și dădeai o strigare ca să te vezi cu niște amici realizai că ei s-au văzut ultima oară când i-ai chemat tot tu. Există și un mare avantaj: te poți îmbrăca mai lejer fără să te temi c-o să te vadă cineva cunoscut și-o să te judece. În București nu te întâlnești cu absolut nimeni întâmplător din viața de zi cu zi.
Mă bucur dacă ați rămas cu mine până la final, la capătul unui text banal, fără nici un fel de concluzie și nici un fel de învățătură, compus din câteva paragrafe despre un fapt banal – încă un provincial a luat calea Capitalei. Dar era singura soluție pe care am găsit-o pentru a nu scrie nimic despre turul al II-lea al alegerilor prezidențiale. Căci impeachment-ul lui Trump nu l-am mai urmărit, convins fiind că actualul președinte al SUA are tot la fel de multe șanse să câștige un al doilea mandat precum actualul președinte al României. Iar dacă vă imaginați că pierde Trump, atunci înseamnă chiar că aveți o fantezie cu Dăncilă președinte, ceea ce chiar nu vă doresc!