O nouă expoziție deschisă la Londra provoacă o nouă polemică aprinsă și aduce în lumina reflectoarelor un nou derapaj al „culturii suprimării“.
În același moment în care noul film al lui Roman Polanski reaprinde dezbaterea asupra separării artistului de operă în Franța, expoziția Gauguin Portraits deschisă la Londra dă prilej reprezentanților culturii „suprimării“ și „justițiarilor sociali“ de a cere reevaluarea celebrului pictor care, pentru detractorii ideologici actuali, ar trebui să fie cunoscut numai pentru „relațiile sexuale cu adolescentele tahitiene“.
Oare trebuie să nu mai expunem tablourile lui Gauguin? este titlul unui articol scris de o anume Farah Nayeri în paginile publicației „The New York Times“, articol care provoacă noi polemici. „În epoca noastră de sensibilitate crescută la chestiunile de rasă, sex și colonialism, muzeele trebuie să îi reevalueze moștenirea“, clamează autoarea articolului.
Paul Gauguin s-a mutat în 1891 în Tahiti, căutând noi surse de inspirație. Acolo el și-a creat cele mai cunoscute opere, dar a avut relații cu multe dintre modelele sale, adolescente. Este un aspect pe care, organizatorii expoziției, grijulii, s-au străduit să îl sublinieze cu texte alăturate tablourilor expuse: „artistul a avut deseori relații sexuale cu fete foarte tinere, «căsătorindu-se» cu două dintre ele și având copii cu ele. Nimeni nu se îndoiește de faptul că Gauguin a tras foloase din poziția lui de occidental privilegiat pentru a profita de toate libertățile sexuale aflate la dispoziția lui“.
Deja aceeași expoziție a creat anumite probleme în mai, când lucrările lui Gauguin au fost expuse în Canada, la Ottawa. Printre altele, mulți s-au simțit deranjați de faptul că pictorul francez se referea la polinezieni ca fiind „barbari“ sau „sălbatici“. Multe dintre titlurile tablourilor au fost schimbate în expoziție, „pentru a evita folosirea de termeni lipsiți de respect față de diferențele culturale“, scrie „The New York Times“.
Articolul din publicația americană reflectă poziția a numeroși specialiști actuali, pare-se mai sensibili la imperativele ideologiei la modă decât la valoarea artistică a operei.
De exemplu, Ashley Remer, cofondatoare a muzeului online girlmuseum susține: „Ca să fim sinceri, Gauguin a fost un pedofil arogant, supraestimat și condescendent“. Argumentul lui Remer: dacă în loc de tablouri ar fi fost fotografii, acestea n-ar fi fost niciodată acceptate. „The New York Times“ mai spune că specialista daneză Line Clausen Pedersen este de părere că „trebuie adusă la suprafață și partea de umbră a artistului“, în vreme ce directoarea muzeului din Ottawa a recunoscut că ar fi trebuit să „trateze aceste probleme într-un mod mai deschis și mai transparent“. Asta după ce, din cei 2.313 vizitatorii ai expoziției în Canada, doar 50 s-au plâns de faptul că muzeul a expus pânzele lui Gauguin…
Nu toți specialiștii sunt însă de aceeași părere radicală. De exemplu, Vicente Todolí, director al galeriei Tate Modern în perioada când aceasta a găzduit o expoziție Gauguin, apără altă teză. „Opera artistică este operă artistică. Odată opera creată, ea nu mai aparține artistului, aparține lumii întregi“, spune el.
Opiniile publicate de „The New York Times“ sunt contrazise și de reprezentanți ai presei „conservatoare“.
„Se dovedește că, atunci când aplici standardele de astăzi personalităților istorice, mulți oameni se dovedesc a fi fost «răi» în timpul vieții. Așa că, dacă vă place ce i se face lui Gauguin astăzi, atunci trebuie să vă așteptați ca și voi, peste o sută de ani, să fiți judecați la fel“, scrie Ben Shapiro, șeful publicației „Daily Wire“. „Asta nu justifică comportamentul lui Gauguin. Dar încercarea de a «șterge» un artist și a afirma că nu mai putem să îi expunem opera pentru că a fost un om rău nu se va termina cu bine pentru comunitatea artistică.“
Un comentariu
Analiza simplista. Cazul/tema este foarte interesant si merita o interpretare pe masura. Rusine suplimentuldecultura!