La aproape șase decenii de la moartea sa, o nouă carte susține că accidentul în care și-a pierdut viața Albert Camus a fost provocat de serviciile secrete sovietice.
Camus a murit pe 4 ianuarie 1960 într-un accident de mașină, la numai trei ani de la primirea premiului Nobel pentru literatură. Explozia unui pneu a făcut ca mașina, condusă de editorul scriitorului, Michel Gallimard, să se izbească de un copac. Camus a murit pe loc, Gallimard câteva zile mai târziu. La vremea respectivă, experții s-au mirat că accidentul a avut loc pe o șosea fără probleme și într-un moment în care traficul era foarte redus, dar nimeni nu a bănuit vreodată că accidentul ar fi fost o crimă.
Teoria asasinării lui Camus de către KGB nu este chiar nouă. Ea îi aparține unui cercetător italian, Giovanni Catelli, care a expus-o prima dată în 2011, în cotidianul „Corriere della Sera“. El și-a bazat afirmația pe o descoperire în jurnalul unui reputat poet și traducător ceh, Jan Zábrana (1931-1984), care scria că moartea lui Camus nu a fost un accident. Astăzi, Catelli a scris o carte în care apără această teorie, carte ce a apărut în această toamnă și în Franța, în Argentina și se pregătește și de o traducere în limba engleză.
În epocă, atenția lui Catelli a fost atrasă de un pasaj care fusese omis în mod inexplicabil din traducerea în italiană a jurnalului lui Jan Zábrana. În pasajul lipsă, Zábrana scria: „Am auzit ceva foarte straniu din gura unui bărbat care știe multe lucruri și are acces la surse foarte informate. El spune că accidentul care l-a costat viața pe Albert Camus în 1960 a fost pus la cale de către spioni sovietici. Ei au folosit un aparat sofisticat care să facă o gaură în cauciuc când mașina ar fi rulat cu mare viteză“.
Dar de ce ar fi vrut sovieticii să îl asasineze pe un scriitor francez recompensat cu un Nobel? Fiindcă Albert Camus critica Uniunea Sovietică, răspunde Catelli.
Ordinul, spune cercetătorul italian, ar fi fost dat personal de către Dmitri Trofimovici Șepilov, ministrul de Externe sovietic, ca reacție la un articol publicat în revista franceză „Franc-tireur“ în 1957, în care Camus îl ataca direct pe acesta, acuzându-l de evenimentele din timpul revoltei din Ungaria, cu un an mai devreme. Un an mai târziu, Camus iar a enervat autoritățile sovietice, susținându-l public pe Boris Pasternak. Catelli mai spune că scriitorul, denunțând public Uniunea Sovietică, deranja chiar relațiile franco-sovietice. „Ambele guverne ar fi beneficiat de reducerea lui la tăcere“, scrie Catelli.
„Se pare că serviciilor secrete le-a luat trei ani pentru a duce ordinul la îndeplinire“, scrie Zábrana în jurnalul său. „Au reușit în cele din urmă și încă atât de bine încât nimeni, până acum, nu s-a îndoit că Albert Camus a murit într-un accident. Cel care mi-a povestit nu a vrut să îmi dezvăluie sursa, dar susține că este una de încredere.“
Catelli povestește în cartea sa că a cercetat ani de zile această afirmație a lui Zábrana. A intervievat-o pe soția acestuia, a studiat infiltrarea din epocă a KGB în Franța, a obținut o confirmare la mâna a doua, provenind de la un controversat avocat francez, Jacques Vergès.
„Camus“, spune Giovanni Catelli într-un interviu acordat unei publicații franceze, „avea mulți dușmani feroce: revoluționari algerieni, Uniunea Sovietică, comuniștii francezi, reacționarii și OAS. Imediat după accident, așa cum subliniază Henri Bonnier (scriitor și critic literar francez – n.r.), care era un apropiat al lui Camus, mulți s-au gândit la un atentat. Pe urmă, monopolul pe care Sartre îl exercita asupra lumii culturale a redus la tăcere aceste bănuieli“.
O astfel de teorie șocantă nu convinge însă multă lume, începând cu fiica lui Camus, Catherine. Printre cei care nu cred povestea asasinării de către KGB a celebrului scriitor este și Alison Finch, profesor de literatură franceză la Cambridge. Ea pune la îndoială nu numai martorii invocați de cercetătorul italian, dar și contextul presupusului asasinat.
„Ar însemna că asasinatul a fost aprobat de la cel mai înalt nivel și din statul francez, adică de către generalul de Gaulle, lucru complet implauzibil pentru mine“, spune Alison Finch. „De Gaulle, și el scriitor, avea un mare respect pentru intelectualii francezi, chiar și cei cu opinii politice opuse lui.“