Vian, 100 de ani
Franța se pregătește să serbeze, pe 10 martie 2020, o sută de ani de la nașterea lui Boris Vian, iar programul se anunță deja extrem de încărcat: concerte, colocvii, expoziții etc. „Moartea nu este tragică. Peste o sută de ani, niciunul dintre noi nu se va mai gândi la moarte“, scria autorul Spumei zilelor care astăzi se află pe locul al zecelea în topul scriitorilor preferați de francezi. Pe lângă nenumărate spectacole și conferințe, anul Vian aduce și o mulțime de apariții editoriale, printre care cartea Boris Vian 100 ans de Nicole Bertolt și Alexia Guggemos, lansarea a mai multor adaptări audio-vizuale, lansarea unui timbru special de către Poșta franceză. Vian a murit la 39 de ani, în 1959.
Sexul lui Bond. James Bond.
Așteptând premiera noului film din serie, producătorii aventurilor cinematografice ale agentului inventat de Ian Fleming au simțit nevoia de a face precizări cu privire la viitorul acestuia. „Indiferent de rasa lui, Bond va rămâne un bărbat“, a explicat producătoarea Barbara Broccoli. Afirmația este făcută într-un moment în care Hollywoodul este cuprins de isteria feminizării filmelor și personajelor sale. „Sunt convinsă că trebuie să creăm noi personaje feminine puternice“, spune Barbara Broccoli. „Dar nu sunt interesată să văd un personaj masculin interpretat de o femeie, femeile sunt prea interesante pentru așa ceva.“ În acest timp, producătorii au refuzat proiectul unui serial TV pentru adolescenți cu un James Bond aflat încă la liceu.
Un scriitor preferat
Romancierul Guillaume Musso rămâne autorul preferat de francezi pentru al nouălea an consecutiv după ce, în 2019, s-au vândut 1,4 milioane de exemplare din cărțile lui. Pe locurile imediat următoare se clasează în anul care a trecut romancierul Michel Bussi (946.008 de cărți vândute), scriitoarea Virginie Grimaldi (755.819), Marc Levy (744.544), Aurélie Valognes (683.338), Raphaëlle Giordano (631.609), Agnès Martin-Lugand (592.279) și Franck Thilliez (585.072). Romanul Serotonină l-a clasat pe 9 pe Michel Houellebecq, cu 560.000 de cărți vândute, în vreme ce Valérie Perrin a ocupat locul 10. În acest timp, la sectorul bandă desenată, Astérix rămâne campionul absolut, ultimul album din serie, La fille de Vercingétorix, vânzându-se în 1,537 de milioane de exemplare.
Oddity Street
O stradă din cel de al XIII-lea arondisment al Parisului va primi numele lui David Bowie, a anunțat municipalitatea locală, la aproape doi ani de la dispariția marelui muzician britanic. Pentru Jérôme Coumet, primarul arondismentului, care se declară și un mare fan Bowie, gestul este o maniera de a omagia un muzician ce avea „o legătură organică cu Franța“.
Desant TV
Studiourile Amazon au dat undă verde realizării unei serii TV cu Jack Reacher, eroul seriei de romane scrise de Lee Child, care a inspirat deja două filme de cinema în care rolul titular a fost jucat de Tom Cruise. Seria va adapta deocamdată primul roman din serie, The Killing Floor. Nu se știe încă cine îl va juca pe Jack Reacher. În acest timp, Games Workshop lucrează la un nou serial TV inspirat din populara serie de jocuri video Warhammer. Postul The CW a comandat o nouă serie numită Superman & Lois, cu Tyler Hoechlin și Elizabeth Tulloch în rolurile principale, și, de asemenea, un nou serial Walker Texas Ranger, în care rolul principal nu va mai fi jucat de Chuck Norris, ci de Jared Padalecki (Supernatural). Canalul Starz va realiza și el The Continental, un serial inspirat de John Wick, dar nu înainte de realizarea unui al patrulea film din serie. Și o veste neplăcută: un al treilea sezon al exce- lentului serial Mindhunter a fost amânat pe o perioadă nedefinită, fiindcă realizatorul seriei, regizorul David Fincher, este ocupat acum cu noul lui film pentru cinema, Mank.