După articolul în care am pus cap la cap o retrospectivă a celor mai bune cărți apărute în 2019 (din perspectiva mea, firește), am rămas cu câteva regrete. Memoria mi-a jucat feste și de data asta, oricât am încercat să nu se (mai) întâmple. Așa că m-am gândit să mă revanșez măcar într-un caz și să scriu acum despre un proiect inedit de anul trecut, unul fără precedent (din câte cunosc eu), care m-a entuziasmat cu nerușinare: colecția Creangă 2.0, o serie de cinci volume care continuă poveștile clasice ale autorului din Humulești, semnate de cinci scriitori români contemporani – Lavinia Braniște, Veronica D. Niculescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Alexandru Vakulovski și Matei Vișniec – și ilustrate de Adrian Serghie. Proiectul este al Muzeului Național al Literaturii Române din Iași (unde și puteți găsi cărțile cu pricina) și a fost lansat în octombrie 2019, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT). Cred cu tărie că acest proiect merită toată atenția dumneavoastră (și un loc în biblioteci).
Punguța cu doi bani 2.0, de Lavinia Braniște
În varianta 2.0, Lavinia Braniște răstoarnă, cu umor și multă ironie, paradigma poveștii originale a lui Creangă, adăugându-i elemente contemporane și reinterpretând subtil morala acesteia.
Astfel, găina omorâtă în bătaie de babă la finalul istoriei lui Creangă este „resuscitată“, recompletând duoul. Situația celor două gospodării este (aproape) aceeași ca în bine-cunoscutul sfârșit: moșul, bogat – din pricina frumuseții (!) cocoșului, care atrăgea în curtea acestuia o suită impresionantă de animale –, baba, săracă – căci, nu-i așa?, ea primește doar ouă de la găina sa. Ei, bine, într-o pagină, universul i se năruie cocoșului nostru care, „ciomăgit bine de tot“ de un cioban, își pierde atât „calitatea fantastică“, cât și locul în gospodărie. Rămas pe drumuri, e salvat de găina vecină. Cocoșului însă nu-i priește viața tihnită. Sub pretextul unui vis, o trimite pe găină într-o călătorie până la izvorul cu apă fermecată. Zis și făcut. Călătoria inițiatică a găinii e lungă și plină de peripeții, dar se întoarce glorioasă, cu pene magice la purtător și-o prietenă de nădejde.
Foarte interesant modul în care se încheie toată isprava, dar vă las pe dumneavoastră să descoperiți (detaliile și) finalul. Mai spun doar că, apropo de ironii ancorate în realitatea de astăzi, mi-au plăcut remarcile legate de urmăritul știrilor și al horoscopurilor, de creșterea și scăderea pensiilor, de interpretările clasice (și sexiste) ale poveștilor de demult.
Harap Alb 2.0, de Veronica D. Niculescu
Volumul imaginat de Veronica D. Niculescu poate sta în continuarea poveștii originale, căci se apropie foarte tare de basm (și de formulele sale bine-cunoscute). Iar elementele noi introduse sunt nu numai în logica narativă a noii povești, ci și pe potriva celei precedente. Să nu se înțeleagă că nu se pot zări mărcile narative ale stilului propriu al scriitoarei. Mi-a plăcut cum a remodelat (aproape) poetic perspectivele, cum s-a jucat cu mitologia folclorului, cum a actualizat vocabularul, proverbele și zicătorile.
Grosso modo, vedem cum arată lumea lui Harap Alb după căsătoria cu fata Împăratului Roș și care este unicul lor motiv de tristețe: absența unui copil care să le împlinească viețile. La baza acestei probleme se află un blestem aruncat de cele „trei vrăjitoare cumplite“: Spaima, Dușmănia și Nefericirea, cele cărora fata împăratului le cruțase viețile. De aici pornește noua aventură a lui Harap Alb – care, ajutat de calul său, de Sfânta Duminică și de vechii săi prieteni Gerilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă, Flămânzilă și Ochilă, stârpește și acum răul și, totodată, blestemul cu pricina. După un drum îndelungat, el revine în regatul său și are parte de o surpriză de proporții. Ah, iar sfârșitul e absolut savuros.
Prostia omenească 2.0, de Bogdan-Alexandru Stănescu
Citind Prostia omenească 2.0, rămâi cu (cel puțin) o certitudine: autorul este un fin și intim cunoscător al scrierilor lui Creangă. Se vede din cum modelează limbajul (atenție la regionalismele folosite), într-un sincron perfect cu cel al scriitorului din Humulești, din frazele sale, din structura narativă, dar și din umorul și sarcasmul pe care-l presară la fiecare pas. Cred că adulții vor aprecia cel mai mult aducerea în contemporan a poveștii acesteia.
Pe foarte scurt, protagonistul lui Creangă revine din călătoria prin lume în care realizase că oamenii sunt „care mai de care mai prostălăi decât muierea lui și decât soacră-sa“ și se împacă cu situația aceasta vreme de zece ani. Când realizează că fiul său s-a făcut „un ștrengar voinic ca ta-su și prost ca mă-sa“, decide să plece iar pe unde o vedea cu ochii. În urma unei întâlniri cu Vasile, un drac izgonit din iad tot din cauza prostiei și a ajutorului oferit unor călugări la fel de puțin mobilați mental, bărbatul se alege cu niște cizme magice, care îl pot transporta acolo unde își dorește. Așa ajunge la oraș și de aici încolo realitatea e familiară; unghiul perspectivei, însă, s-ar putea să vă facă să vă simțiți puțin incomod, căci oamenii de la oraș par întruchiparea prostiei absolute. Vă rămâne să aflați pe cont propriu de ce și cum se încheie și această călătorie.
Ivan Turbincă 2.0, de Alexandru Vakulovski
Cea mai cool carte din acest proiect este, fără îndoială, cea semnată de Alexandru Vakulovski, care continuă sprințar povestea lui Ivan Turbincă. Dacă în prima parte tonul lui Creangă este păstrat, iar universul construit de el valorificat, în cea de-a doua, atmosfera se schimbă complet, iar elementele contemporane sunt strecurate ușor, ușor, până acaparează totul.
Vakulovski aduce în prim-plan (fără a fi vreo clipă moralizator) și o bucată din istoria moldovenilor, de la torturi și colectivizare la emigrare. Iar aluziile politice sunt subtile. Tare fain mi s-a părut că a folosit din belșug și o serie de referințe din cultura pop americană, precum și iconuri, iar așezarea unor personaje fictive din această lume la aceeași masă cu credințele românești tradiționale am considerat-o foarte bună – dau un mic spoiler: Turbincă îi va cunoaște și va merge în misiune cu, wait for it, frații Winchester (Sam și Dean) din serialul TV american Supernatural. Altfel, e dificil să trasez măcar câteva coordonate ale variantei 2.0 ale lui Ivan Turbincă, căci povestea mustește de aventuri.
Capra cu trei iezi 2.0, de Matei Vișniec
„Nici nu apucară să se stingă bine tăciunii din groapa în care muri ars de viu lupul, cumătrul caprei, că aceasta din urmă începu să aibă unele remușcări“ – așa începe urmarea Caprei cu trei iezi. Și sub semnul acestei remușcări stă întreaga poveste, căci viețile celor două personaje care au supraviețuit, capra și iedul său, se schimbă radical din momentul în care lupul moare: capra e măcinată de îndoieli, lucru care se reflectă atât în înfățișarea ei, cât și în preocupările pe care le are, iar iedul suferă de un soi de sindrom posttraumatic.
De unde la Creangă capra pare hotărâtă și neînduplecată, la Vișniec capătă mai multe valențe umane, acțiunea ei de răzbunare are nuanțe, iar nesiguranțele își fac loc încet, încet în mintea acesteia. Moralitatea și psihologia personajului sunt două dintre principalele mize ale textului. Și e frumos rezultatul, se citește cu sufletul la gură, cu oroare și dileme proaspete, cu admirație pentru întorsăturile de situație și noile provocări și personaje create (dintre care cea mai relevantă pentru logica poveștii este nevasta lupului), cu plăcere estetică.