Autoritățile UE ar putea include în negocierile viitoare cu Marea Britanie și chestiunea bunurilor culturale „furate“, cu referire la colecția de sculpturi și piese arheologice strânse de lordul Elgin și aflată acum la British Museum, după cum se arată într-o ciornă a unui document al Uniunii care a ajuns pe mâna presei. Articolul referitor la recuperarea acestor piese a fost introdus în schița documentului UE la cererea Greciei, cu susținerea Ciprului și a Italiei. Dar o sursă diplomatică citată de cotidianul „Le Figaro“ susține că articolul nu are nici o legătură cu discuțiile referitoare la frizele Partenonului, expuse la British Museum. El s-ar referi numai la bunurile culturale furate aflate pe teritoriul britanic și care ar trebui să fie restituite automat. Asta nu înseamnă însă că Grecia nu va încerca să profite de Brexit pentru a recupera un tezaur național.
Între Grecia și Marea Britanie există de mulți ani o dispută cu privire la recuperarea frizelor de la Partenon, mai ales după ce la Atena s-a deschis în 2009 un muzeu ultramodern, pregătit să le primească. Aceste „marmure“, o întreagă colecție de sculpturi și piese arheologice, au fost strânse (sau, mai bine zis, recuperate) de lordul Thomas Elgin, ambasadorul englez în Imperiul Otoman la începutul secolului al XIX-lea. Elgin și-a vândut apoi, în 1816, în pierdere, colecția către British Museum, unde pot fi admirate și astăzi.