Actualitate  -  Ramona Iacobuțe  -  

Anul 2020 este unul dificil pentru noi toți: angajați, angajatori, operatori economici sau culturali, organizatori de evenimente, părinți și copii, artiști și spectatori. Nimic nu mai este așa cum știam. Sala de clasă, sala de spectacol, biroul, toate s-au mutat la noi în sufragerie, iar noile tehnologii ne-au demonstrat încă o dată că nu mai putem să trăim fără ele în secolul XXI, că ne pot salva în situații care la o primă vedere nu au rezolvare.

În acest an de pandemie de COVID-19, sectorul cultural este printre cele mai afectate. Multe teatre și-au mutat spectacolele online, iar actorii și regizorii au încercat să își mențină spectatorii aproape, fiind foarte activi pe rețelele de socializare. Nu este suficient, interacțiunea fizică este până la urmă esențială în artele spectacolului, dar adaptabilitatea duce la continuitate.

Adaptabilitate și continuitate sunt și cuvintele cheie ale ediției din acest an a Festivalului In­ter­național de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI) de la Iași, organizat de treisprezece ani de către Teatrul „Luceafărul“. Chiar și în „avarie pandemică“, mottoul acestei ediții, organizatorii au oferit publicului fidel diversitate: spectacole online, teatru radiofonic, spectacole lectură, online sau fizic, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare impuse de o epidemie, dezbateri despre viitorul teatrului, tipărirea unui nou volum care are în prim-plan teatrul, chiar și o premieră în sala de spectacol, Frumoasa din pădurea adormită. Pentru actorii care au jucat anul acesta live în festival, vizierele au fost noile piese de rezistență ale costumațiilor scenice. Selec­țione­rul FITPTI, criticul de teatru Ol­tița Cîntec, și-a asumat riscul de a nu renunța, cum au făcut, din nefericire, mulți organizatori de evenimente și a reușit chiar să aducă la Iași o trupă din Germania, în anul în care o călătorie cu avionul a devenit aproape o ciudățenie.

Ca mulți spectatori fideli ai festivalului, anul acesta m-am bucurat și eu mai mult de evenimentele online din cadrul FITPTI. Tocmai de aceea, deși obișnuiam să fac o cronică a festivalului în fiecare an, în 2020 am ales să privesc totul prin prisma curatorului evenimentului. Așadar, am activat jurnalistul din mine și acesta a lăsat criticul de teatru să se odihnească pe o canapea, în timp ce el îi adresa câteva întrebări Oltiței Cîntec, cu acea curiozitate pe care o au mulți în condițiile date. Dintre highlight-urile din acest an din festival nu pot să nu men­țio­nez: prezența fizică a unei trupe venite tocmai din Germania pentru a juca în fața ieșenilor, Compania PasParTout, lectura performativă a cărții Silvestru și marele dictator de Lucian Dan Teodorovici, recent apărută la Polirom, apariția cărții Un virus pe scena lumii. Teatru și pandemie 2.0, premiera spectacolului Frumoasa din pădurea adormită, o poveste pentru toate vârstele, spusă într-o manieră modernă, dezbaterea online Teatru și pandemie 2.0, teatru în cas(c)ă (teatru radiofonic în parteneriat cu Radio România Teatrul Național Radiofonic).

Totul va fi bine dacă nu renunți

Doamnă Oltița Cîntec, părțile negative ale organizării unui festival în plină pandemie le știm deja. Așa că v-aș întreba mai degrabă ce ați luat pozitiv din această ediție aflată sub semnul avariei pandemice?

Pozitivă e continuitatea. E important ca evenimentele să meargă mai departe, în formule adaptate la contextul actual. Așa arătăm publicului că nu ne abandonăm menirea, că nu capitulăm în fața dificultăților. Evenimentul nostru e organizat pentru public, în primul rând, de fiecare dată mă așez în papucii lui și mă întreb ce mi-ar plăcea să văd, ce mi-ar face bine. Cel mai simplu e să renunți, dar pentru mine e obligatoriu să încerci, să oferi fanilor FITPTI momente de încântare. În prezent, cuvântul de ordine e adaptare. Ține de creativitate să găsești soluții, să imaginezi variante potrivite, să amorsezi energii. Am lucrat în paralel pentru mai multe scenarii alternative, activam ceea ce se potrivea momentului. A fost o dinamică infernală, dar uite că am trecut foarte bine peste această ediție a XIII-a. Nu sunt superstițioasă, e pură coin­cidență că s-a suprapus pe pandemie, dar voiam să dăm fila asta, să mergem mai departe. Pozitivă a fost solidaritatea partenerilor noștri institu­ționali și personali, da!, care s-au implicat cu și mai mult suflet. Mi-au fost de mare ajutor. Cu unii dintre partenerii oficiali am imaginat deja posibi­lități pentru ediția 2021. Pozitive au fost și reacțiile de răspuns ale publicului, interesul lui. Mi-au depășit așteptările, sincer.

Am avut îndoieli, temeri, dar mi-au dat siguranță variantele alternative pe care le-am conceput

Cum de nu ați ales, ca mulți alți organizatori de festival, să puneți pe pauză festivalul anul acesta?

Pentru că sunt încăpăținată, pardon, tenace! Toată lumea mă întreabă cum de am avut curajul. Mie mi se pare firesc ceea ce am făcut. Eram hotărâtă să aibă loc încă din luna martie. Când programul „pe vechi“ era gata pe trei sferturi, mai ales pentru invitații străini. Personal, cred în perspectiva/ abordarea constructivă, nu în smulsul părului din cap ori interminabile lamentări. Orice si­tuație are măcar o rezolvare, dacă nu chiar mai multe. Trebuie doar să le găsești. Nu vreau să bravez, sunt critic de teatru, însă sunt și eu om. Am avut îndoieli, temeri, dar mi-au dat siguranță variantele alternative pe care le-am conceput. Ele nu vin scoase dintr-un joben, presupun analiză, gândire, capacitate de anticipare, cam acesta e parcursul imaginativ.

Suspendarea activității cu publicul pentru teatre și filarmonici, opere nu va diminua numărul de contaminări

Este important, într-adevăr, să găsim soluții alternative în astfel de momente. Credeți că autoritățile au exagerat cu măsurile care vizează cultura și evenimentele culturale? Ce ați fi făcut diferit, dacă s-ar fi putut?

Autoritățile locale au aplicat le­gea, care spune că după depășirea indicelui de 1,5 la mia de locuitori se suspendă activitățile în ordinea în care s-au făcut relaxările. Deocamdată la Iași, București, Vâlcea și Galați s-au restricționat activitățile cu publicul. Numai că, din păcate, suspendarea activită­ții cu publicul pentru teatre și filarmonici, opere nu va diminua numărul de contaminări.

Problema e că multă lume nu respectă regulile în piețele agro­alimentare, în mijloacele de transport în comun și ceea ce nu pricep e de ce nu se aplică legea, adică să fie consecințe. Sunt deja opt luni de pandemie, deci reflexele ar trebui să fie formate. E nevoie de mai multă rigoare în implementarea regulilor și ar trebui să reacțio­năm fiecare dintre noi, politicos, dar ferm. Nu e ușor, nu e plăcut, dar e obligatoriu, întrucât e vorba de sănătatea noastră a tuturor. Nu poți să nu observi că unele domenii sunt tratate preferențial, că se mai închid ochii.

Mă îngrijorează pentru viitor o societate în care cultura nu este la nivel de egalitate cu cultele, de pildă, constatăm standardele diferite. Nu e firesc, nu e bine. Suntem în secolul XXI, timpuriu, dar XXI. În privința teatrelor, se puteau nuanța măsurile și să fie voie să jucăm în aer liber, încă vreo săptămână sau două, cât ar mai îngădui vremea. Sau cu o capacitate a sălii diminuată de la 50 la sută la, nu știu, 30 la sută, de pildă. Cultura formează, teatrul modelează, nu poate fi tratat ca opțiune secundară.

Cum ați făcut în acest an selecția spectacolelor, difuzate online în mare parte?

Ca de fiecare dată, pe baza valorii lor estetice, în primul rând. Apoi, pentru fiecare categorie de vârstă, de la cei foarte mici până la tineri adulți, maturi și seniori. M-am îngrijit să avem măcar câte o formulă din cele dezvoltate de artiști în pandemie (live streaming, pay-per-view, streaming). Online-ul a spart barierele limitative numeric ale incintelor teatrale, FITPTI a fost văzut din Austria, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, Georgia, Islanda, Franța, Rusia, ceea ce nu e deloc puțin lucru. Iar numărul de vizualizări și impactul au fost foar­te mari, neașteptat de mari după saturația general de online.

Continuitate și adaptabilitate: live streaming și pay-per-view

Știu că este o trupă din Germania, Compania PasParTout, care a ales să riște și a venit la festival, jucând în aer liber. Cum a primit publicul aceste repre­zentații și care sunt impresiile artiștilor din trupă?

Oh, au fost savuroși! Voiau să vi­nă, erau dornici să joace. Știau că la întoarcere acasă intră în carantină, zău, cine ar fi riscat? Spectacolul lor e de tip walking act, stra­dal, dar am strămutat repre­zentațiile din aer liber în foaier tocmai pentru a avea control asupra numărului de spectatori, în condiții de maximă securitate. Publicul a intrat în jocul lor, i-a aplaudat, a strigat bravo. Sunt demni de toată admirația! Ei au fost surprinși în primul rând de faptul că facem festivalul. Le-a plăcut clădirea Teatrului „Luceafărul“, orașul, oamenii. Au plecat în carantina de acasă mulțumiți că și-au împlinit misiunea de artiști.

Ca în fiecare an, ați scos și o carte în festival. Anul acesta este vorba despre Un virus pe scena lumii. Teatru și pandemie 2.0. Ce v-ați propus cu acest volum și ce transmiteți posibililor săi cititori?

Am vrut să fie un selfie al artei scenice încercate de o nouă pandemie. Cele două istorii, cea teatrală și cea sanitară, s-au intersectat frecvent de-a lungul vremii, pandemiile au trecut, teatrul a rezistat. În sumarul cărții sunt studii, articole, interviuri scrie de critici de teatru, de teatrologi și practicieni. Structura e inten­ționat compozită, secvențială, la fel ca noile conținuturi pe care le producem acum pentru mediul online. E vital să documentăm prin scris situația actuală. Ea va trece, mai repede sau mai târziu, noi vom uita multe detalii, așa că arhivarea e binevenită. E prima lucrare de genul acesta de la noi, e realizată la cald, e mai mult decât necesară. Au contribuit la ea Maria Ristani (Grecia), Mirella Patureau (Franța), Irina Wolf (Austria), Iulia Popovici, Daniela Șilindean, Cristina Rusiecki, Silvia Dumitrache, Oana Stoica, Oana Cristea Grigorescu, Radu Nica, Luana Pleșea, Mihaela Michailov, le mulțumesc, au făcut-o pro bono, și subsemnata.

Cum ați descrie pe scurt ediția din 2020 a FITPTI? Care credeți că au fost highlight-urile?

O ediție de care sunt mulțumită, a ieșit așa cum mi-am dorit, cum am gândit-o și cum m-am străduit să fie. Mulțumiri partenerilor, echipei de la „Luceafărul“, care e profesionistă, dedicată, reverență publicului, am reușit împreună. Highlight-urile? Contorizările online arată un top trei de felul aces­ta: N-ai tu treabă (Teatrul Act, regia Al Dabija, text Cătălin Ște­fănescu, cu Marcel Iureș în rolul principal), Cenușăreasa (regia Sil­viu Purcărete, Teatrul Țăndă­rică București), Frați (Teatrul Na­țional din Timișoara, regia Florin Piersic jr.). Toate evenimentele online au avut trafic bun, feedbackul e excelent.

Și dezbaterea Teatru și pandemie 2.0, din ultima seară a FITPTI, care se adresa mai mult specialiștilor, a avut audiență bu­nă, sporită și de varianta ei înregistrată. E un prețios material video, cu multe idei lansate de Ra­du Nica, Andreea și Andrei Grosu, Călin Ciobotari și de mine, ca moderator, care poate fi utilizat de studenți, de pildă.

Satisfacții au fost foooaaarte multe, nu ne ajunge spațiul editorial să le înșir. Enumăr câteva: că am ajuns cu bine la final; că formatul nu a avut de suferit în ciuda înrăutățirii (din păcate) a situației sanitare; că am putut oferi iubitorilor de teatru clipe de încântare. Nimic nu se compară cu ultima.

Galerie foto