La alegerile locale de anul ăsta a stârnit mult amuzament alegerea primarului din Deveselu, localitate cu un nume de data asta predestinat.
Cu o majoritate confortabilă, câștigătorul a fost primarul în funcție, preferatul deveselilor (sau deveselenilor), despre care locuitorii nu au avut decât cuvinte de laudă – și, presupun, pe bună dreptate. Noul/ vechiul edil de Deveselu avea, pare-se, un singur defect: a murit cu două săptămâni înainte de alegeri, ceea ce a împiedicat oarecum învestirea lui în funcție. Deși parcă e un pic nedrept să ignori vocea poporului.
E clar că oamenii l-au iubit tare mult pe fostul și actualul lor regretat primar. Iar de judecat au judecat așa cum e obiceiul în România, unde docomentul bate viața. La noi au fost declarați decedați oficial oameni care încă mai trăiau și care s-au dat de ceasul morții (scuzați expresia) ca să dovedească în instanță că încă mai respiră, muncesc și înjură instituțiile statului și documentele lor. Căci, de vreme ce exista un act de deces, omul e mort bine mersi, scrie negru pe alb, nu? Insistența lui de a dovedi că e viu nu face altceva decât să încurce ordinea în hârtiile oficiale. În aceeași fel, dacă primarul decedat de la Deveselu apărea pe liste, negru pe alb, înseamnă că e candidat cu drepturi egale și gata, ce contează că e mort dacă pe hârtie e viu? Bun, sătenii știau foarte bine că e mort, dar și noi știm foarte bine cât de lepre sunt unii cunoscuți de-ai noștri și tot ne purtăm cu ei ca și cum n-ar fi. Ba îi mai și votăm uneori („răul mai mic“) – și, până la urmă, ce-i mai păgubos: să votezi un mort sau un ticălos?
Mă gândesc chiar că s-ar putea ca soluția Deveselu să nu fie rea. Râde lumea de sătenii care au ales un mort, dar hai să gândim un pic mai departe. Se întâmplă și lucruri mai neobișnuite. În Talkteena, un orășel de nici o mie de locuitori din Alaska, localnicii au ales ca primar (neoficial, dar serios) o pisică pe nume Stubbs, care a murit în funcție la venerabila vârstă de douăzeci de ani. În 2016 americanii din Cormorant, o localitate din Minnesota, l-a votat pentru a treia oară drept primar (tot onorific, dar respectabil) pe ciobănescul Duke. Noi de ce n-am păstra în funcție un decedat onorabil, ales cu o largă majoritate de consăteni? Doar pentru că între timp a murit? Omul a candidat legal, și-a jucat șansa; ar fi păcat ca un accident biografic să-l împiedice să-și exercite funcția câștigată democratic. Să ținem seama că localnicii au sărbătorit victoria răposatului la cimitir, la mormântul acestui învingător in absentia. Dacă asta nu mai e voință populară, atunci nu știu care mai e.
Nici n-ar fi rău să ai un primar absent fizic, dar prezent spiritual. În primul rând un primar decedat nu va fi acuzat niciodată că ia șpagă – pentru că nu ia și nici măcar nu poate fi bănuit de așa ceva. Ne dorim conducători cinstiți, incoruptibili? – iată soluția. Nimeni nu e mai incoruptibil decât cel pe care orice ispită îl lasă rece. Apoi un primar trecut în neființă nu mai poate să semneze orice prostie așa, „ca primaru’“, cum se zice, pentru că nu mai poate să semneze nicidecum. Or semna alții, dar onoarea și conștiința lui rămân nepătate. Până și peste secole deveselenii se vor putea mândri cu un asemenea model moral.
Putem lua în calcul și economia la bugetul local, unde un salariu de primar atârnă de obicei greu. Un primar onorabil și onorific, care nu cere nici un ban, nici măcar pentru orele suplimentare (căci e de presupus că va veghea spiritual asupra concetățenilor nu opt ore pe zi, ci douăzeci și patru), care nu mai are nevoie nici de birou, nici de secretară, nici de mașină și șofer de serviciu, ei, un asemenea primar e o comoară. Merită păstrat. Iar modelul, la câte avantaje oferă, s-ar putea extinde și la alte localități, ba chiar și în parlamentul național. Visez la un parlament plin de senatori și deputați decedați, pe care oamenii să-i regrete cu voce tare în timp ce își văd de treburile lor cotidiene.
Altfel sacrificiul bietului primar de Deveselu va fi zadarnic, va rămâne doar o anecdotă pe care o vor povesti celor de acasă militarii americani de la baza NATO locală, ca să demonstreze că au ajuns într-adevăr în țara lui Dracula.
1 Trackback