Rubrici  -  Iulia Blaga  -  A fost sau a fost?  -  

Tocmai am postat un comentariu la un articol din presa locală care evita să spună pe șleau că Magazinul Dumbrava din Sibiu, care tronează ca un neg pe fața orașului, ar trebui desființat, în loc să deplângă situația comercianților de chinezării cărora li s-a mărit chiria.

Poate că trebuia să stau în banca mea, dar m-am cam săturat. Sibiul e un oraș superb și doarme dus. Probabil așa e peste tot în provincie. Oamenii pun cele mai frumoase flori în spatele perdelei, să le vadă vecinii; te ceartă dacă traversezi pe bicicletă și nu pe lângă ea când e verde la semafor; se duc la vot încă de dimineață și merg cu 40 km/h prin oraș, dar nu fac scandal când lucrurile nu merg bine și așteaptă să vină cineva de sus să le spună ce să facă (vezi și întârzierea în declararea carantinei). Ca în A fost sau n-a fost?, de Corneliu Porumboiu: lumina vine în continuare de la București. O prietenă mi-a adus aminte bancul cu ardeleanul care lasă elefantul să-i strice casa și pe urmă, uitându-se după el, zice: „Noh, să nu-l bagi în aia mă-sii?“. Asta e mentalitatea.

Dar înapoi la oile noastre! Pe 20 noiembrie a fost lansat la apă lungmetrajul lui Dan Chișu, 5 minute, care va rula la cinematografele care mai sunt deschise (din Vulcan, Oravița, Caransebeș, Pe­troșani, Toplița și Oțelu Roșu), urmând să fie lansat online la anul (după o avanpremieră online pe 19 noiembrie). Inutil să ne întrebăm care o fi pofta de cinema autohton a publicului vulcănesc, dar asta e situația. În martie, când trebuia lansat filmul, a început pandemia.

Dan Chișu are mai multă pasiune și tenacitate decât talent. (Are mai multă tenacitate decât unii regizori talentați, deci bravo lui!) A făcut primele lungmetraje în regim independent, învățând cu fiecare ceva mai mult, iar odată cu 5 minute a trecut de la a se produce singur la un producător (Domestic Film) care l-a ajutat să obțină pentru prima dată finan­țare de la Centrul Național al Cinematografiei.

Deși tema – homofobia din societatea românească – ar trebui să trezească interes, scenariul e mult prea stufos și se pierde în detalii. Un comandant homofob de jandarmi (Mihai Călin), chemat cu colegii să intervină la o pro­iecție de film gay unde niște na­ționaliști au făcut scandal, dă or­din subalternilor să legitimeze oamenii la ușă și să nu intre, deși un spectator ajunge în comă la spital. Mustrat de șeful lui care nu vrea scandal (Adrian Titieni), mai ales acum, „când poliția a ajuns pe locul doi la capitolul încredere, după biserică“, hăituit de o jurnalistă TV (Diana Cavallioti) care a mirosit că homofobia lui aproape a omorât un om, jandarmul e presat și acasă, unde fiica adolescentă (Ana Radu) îl blamează pentru decizia luată, iar soția (Elvira Deatcu) îl acuză că e posac și secretos.

Sunt prea multe planuri ca să nu devină dificil să le ții în mână, mai ales când scenariul (scris de Dan Chișu), în loc să simplifice povestea, acumulează balast sperând că mai multă in­formație și mai mult dialog ar fi în avantajul spectatorului. De fapt, filmul nici nu ajunge la jumătate când deja devine obositor.

Faptul că preia de la A fost sau n-a fost? ideea cu înainte și după o anumită oră (jandarmii au ajuns în cinci minute de la preluarea apelului, după ce l-au scos pe spectatorul în comă din sală, ori salvarea a ajuns la cinci minute după jandarmi?) nu face filmul mai inteligent sau mai plin de suspans, pentru că povestea e prea îmbâcsită și nu există nici un filtru care să decanteze adevărul. De fapt, nici nu îți dai seama cum au stat lucrurile, de fapt.

Nici jocul adesea marșat al actorilor nu dă mai mult realism personajelor, deși mie mi-a plăcut stilul Dianei Cavallioti (jurnalista ei reacționează cu un zâmbet zeflemitor când e atacată), pentru că mi-am imaginat-o ironică și la adresa scenariului atunci când nu se susținea.

Nu e vina actorilor că personajele sunt inconsistente, deși vorbesc mult. La început ai spune că toți sunt incompetenți și amorali – și jandarmii, și jurnaliștii (până și tatăl celui aflat în comă e homofob), dar încercarea de a nuanța lucrurile nu-i nuanțează nici psihologic, nici dramaturgic, ci îi face și mai confuzi. Iar finalul e pe nicăieri, ca și cum s-a terminat caseta în aparat.

Un scenariu mai simplu, cu mai puține aspirații de frescă socială și adâncime psihologică, ar fi dus, cred, la un film mai consistent. Non multa, sed multum. Cam ca în A fost sau n-a fost?, nu?

5 minute – de Dan Chișu, cu: Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu, Adrian Titieni, Elvira Deatcu, Ana Radu