Casa, se spune, este acolo unde ți-e sufletul. Sufletul meu au fost întotdeauna cărțile. A fost o vreme în care citeam orice, aproape fără discernământ, fără să-mi pese că, poate, nu toate lecturile îmi erau de folos.
Asta până în 1999, când am ajuns la Polirom ca redactor de carte. După mulți ani și multe alte lecturi mi-am dat seama că am fost atunci la fel de uluită și emoționată cum trebuie să fi fost Daniel Sempere când a dat peste Umbra vântului în Cimitirul Cărților Uitate. Doar că Polirom era exact opusul – o editură tânără, care scotea cărți cu succes la public și cu o atmosferă efervescentă.
Timp de douăzeci de ani Polirom mi-a fost casă – uneori și la propriu, căci la începuturi s-a întâmplat să stau, împreună cu colegii din departamentele de tehnoredactare și de grafică, în editură peste noapte ca să definitivăm unele cărți. Iar în această casă am găsit și o familie, oameni de care m-am apropiat imediat și împreună cu care am trăit evenimente din cealaltă viață, paralelă: i-am văzut căsătorindu-se, le-am văzut copiii crescând, învățând să citească și apoi recomandând cărțile din colecția Junior pe YouTube.
Am văzut cum s-au născut mari colecții – Historia, Biblioteca medievală, Tradiția creștină – și mari serii de autor – N. Steinhardt, Gabriela Adameșteanu, Norman Manea, Marta Petreu… (Amintesc numai autori români pentru că, dacă m-aș avânta să vorbesc și despre literatura universală, mă tem că nu aș ști unde să mă opresc.) Am lucrat cu scriitori la care mă uitam așa cum se uită lumea la cei care se urcă pe scenă la decernarea premiilor Oscar sau Grammy. De unii dintre ei m-am legat pe viață, sunt sigură că, oriunde vom fi peste ani, mă voi mira de noile idei ale Adrianei Babeți și de fantasticele lecturi și corelații ale Aurorei Liiceanu.
De-a lungul timpului au plecat oameni, au venit alții în loc, echipa s-a mărit… Editura a rămas casa mea. Și a rămas exigentă și dinamică, ținând pasul cu interesele publicului și cu tehnologia. Inițial au fost cărțile. Mai apoi au apărut CD-urile audio care însoțeau manualele de limbi străine, iar după aceea e-bookurile. Și, indiferent care va fi suportul cărților viitorului, știu că titlurile Polirom vor fi în top.
Iar eu voi fi mereu acasă.
Un comentariu
Nicaieri nu e ca unde de simti acasa 🙂