Polirom – 25 de ani  -  Andrei Crăciun  -  

De fapt nu am făcut niciodată ierarhii, nici între edituri, nici între autori, nici între cărți. Am crezut mereu că poți găsi ceva bun ori­unde, cum de asemenea și ceva mai puțin bun poți găsi. Cu toate acestea, la Editura Polirom am întâlnit mult, mult mai des cărțile cele bune. Mai mult: cărțile cu care am crescut, cărțile cu care m-am maturizat, cărțile care m-au format. Contează.

Începutul. Cicero și Michnik

Cred că prima dată am avut în casă de la Editura Polirom o carte de Cicero. O primisem de la o profesoară de latină, cândva înspre sfârșitul ultimului deceniu al secolului XX.

Lângă acel Cicero a apărut repede, poate că tot de la acea profesoară de latină, și un Adam Michnik, care mi-a făcut mult bine în viață.

Dintotdeauna mi-am dorit să scriu cărți și cred că mereu am vrut să public la Editura Polirom.

Erau aici autori pe care îi pre­țuiam, ba chiar și autori pe care îi iubeam pur și simplu. Erau autori pe care îi invidiam cu toată invidia albă de care nimeni nu e ocolit.

Locuiesc într-o bibliotecă

De când suntem obligați să rămânem în casele noastre îmi dau seama că am ajuns să locuiesc într-o bibliotecă, iar acum mă uit în jur și văd cât de multe cărți din biblioteca mea sunt cărți de la Editura Polirom.

Oriunde întorc privirea găsesc o carte de la Polirom care m-a făcut fericit. La dreapta îi am pe: David Grossman, Makine, DeLillo, Fitzgerald, Urson, McEwan, Stefans­son, Bergman, Andric, Șala­mov, Yoko Tawada, Modiano, Bukowski, Houellebecq, Buzzati, Aglaja Veteranyi.

La stânga: Cortázar, Vasili Grossman, Murakami, Dostoievski, Nick Cave, Philip Roth, Kerouac, Cervantes, Harper Lee, Orwell, Camus, Rushdie, Steinbeck, Kazuo Ishiguro și Italo Calvino.

Și nici nu am ajuns la raftul românilor, care începe cu Brunea-Fox și duce până la Adrian Georgescu și Sorin Stoica și Alexandru Vakulovski și Alex Tocilescu și Nora Iuga și Cella Serghi.

Bucuria și viața cea nouă

Am publicat trei cărți la Editura Polirom, două poeme-roman și o biografie romanțată și toate sunt importante pentru mine.

Mă gândesc emoționat la faptul că și cărțile mele stau acum în alte biblioteci. În alte biblioteci în care locuiesc alți oameni și că pentru acei oameni ele înseamnă ceva.

Nu știu ce poate mai mult să facă o editură decât să aducă atâta bucurie și atâta viață nouă într-o casă de om.

O editură are puterea unui medic bun, are puterea unui bun psihoterapeut, are puterea unui profesor, are puterea unui duhovnic, are puterea unui camarad, a unui confident, a unei iubiri din tinerețe, precum și pe aceea a unei iubiri târzii.

Am publicat și la alte edituri, am îndrăgit și îndrăgesc și alte edituri care fac posibile miracolele, nu am fost niciodată omul unui singur loc, dar asta poate că nu înseamnă mare lucru. Poate doar că am destul loc în inimă pentru toate câte sunt sub soare. E prea târziu să-mi mai schimb credința.

Toate acele aeroporturi unde am lăsat cărți

Pe vremea când călătoream prin lume, și, slavă zeilor, am umblat tot pământul, purtam întotdea­una cărți în bagaje. Mereu am dus cu mine mai multe cărți decât haine sau alte obiecte. De multe ori, poate că de cele mai multe ori, cărțile din bagajul meu erau de la Editura Polirom și nu sunt puține aeroporturile unde le-am uitat, unde le-am rătăcit, de unde mi-au fost furate, de-a dreptul.

Ba uneori, nu tocmai rar, am lăsat intenționat câte o carte pe masa unei cafenele. Cartea pe care mi-ar fi plăcut și mie să o găsesc întâmplător pe o masă de cafenea dintr-un aeroport.

Ceea ce ne unește

Legătura mea cu Editura Polirom e aceea dintre un cititor și una dintre porțile acelea care, deschizându-se, intri într-o altă lume, magică, mai bună.

Îi sunt profund îndatorat acestei edituri pentru toate căr­țile care m-au făcut fericit: pentru că la Polirom l-am citit pe Filip Florian, pentru că aici l-am citit pe Saramago, pentru că aici și-a publicat Radu Cosașu cele mai recente cărți.

Îi sunt profund îndatorat pentru toți acești autori, pentru toate cărțile lor, pentru toate personajele din cărțile lor, pentru toate scenele pe care nu le-am mai putut uita, pentru toate frazele pe care le port cu mine pretutindeni, pentru cuvintele din care sunt făcute.

O exagerare necesară

Exagerez? Bineînțeles că exagerez. Așa se și cuvine să faci atunci când un prieten bun împlinește douăzeci și cinci de ani, iar eu consider Editura Polirom un prieten bun, pe care te poți baza, atunci când ești trist sau înspăimântat sau bucuros sau singur. Și cine nu este adeseori trist, înspăimântat, bucuros sau singur?

Desigur, m-aș fi putut întâlni cu scriitorii mei și în alte locuri, le-aș fi putut întâlni cărțile la alte edituri, i-aș fi putut citi în alte limbi ale pământului.

Dar nu asta contează: contează cum a fost de fapt. Și așa a fost: cărțile acestea au fost publicate la Editura Polirom și eu le-am citit de la Editura Polirom.

Și fiindcă mi-au plăcut acestea am cumpărat altele și altele și altele și altele și altele, tot de la Editura Polirom, și acelea mi-au pl­ă­cut și așa am ajuns să locuiesc într-o casă care e mai degrabă o bibliotecă. O bibliotecă, vă spuneam, în care cărțile de la Editura Polirom dau ceea ce se poate numi coloana vertebrală. Fără ele aș fi fost infinit mai sărac.

Îi datorez, vedeți bine, multe acestui prieten care astăzi îm­plinește douăzeci și cinci de ani, e încă tânăr, are toată viața înainte și un trecut atât de frumos spre care se poate întoarce cu mândrie sau măcar fără rușine.

La mulți ani, prietene!

FOTO: © Daniel Vrăbioiu