La Iași tocmai s-a încheiat ediția a doua a Classix Festival, una memorabilă deși s-a întâmplat în pandemie. Sau, poate tocmai de aceea. Între Cvartetul pentru sfârșitul timpului de Olivier Messiaen, o lucrare cântată în primă audiție în Iași, la 80 de ani de la ieșirea ei în lume, și Suita a doua în Re Major op.10 de George Enescu, cu pianistul german de origine română Alexander Krichel, am rămas cu muzica lui Piazzolla: Libertango, Milonga del Angel, Ave Maria sau Oblivion au fost lucrările interpretate la Palatul Culturii de un duo venit din Cehia. Violoncelista Kristina Vocetková și acordeonistul Milan Řehák au omagiat pasional și într-o originală formulă timbrală personalitatea muzicianului care a introdus pasionalul gen argentinian în muzica cultă. Racordat la prezent și în actualul context socio-cultural, Classix, un festival care tinde să se „clasicizeze” după doar două ediții, nu putea să rateze centenarul nașterii creatorului Nuevo tango. Pe 11 martie 2021 s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Astor Piazzolla.
„În Argentina, nu este nimic mai rău decât să te atingi de tango. Poți schimba totul, cu excepția tangoului. Pentru că este o religie. Dar, din fericire, l-am schimbat.” spunea Astor Piazzolla, parafrazând un proverb argentinian. Unul dintre puținii muzicieni din lume al cărui nume este purtat de un aeroport internațional, în Mar del Plata, localitatea în care acesta se năștea pe 11 martie 1921, Piazzolla este singular și în cazul asocierii numelui său cu un gen muzical. Astor Pantaleon Piazzolla, genial interpret la bandoneon și compozitor, a făcut asta cu tango-ul argentinian, amestecându-l cu jazz, klezmer și clasică, inclusiv tehnici de contrapunct și integrarea unor noi instrumente, pentru a-l transforma într-o formă sofisticată și iconoclastă de artă, care a cucerit lumea, în ciuda protestelor tradiționaliștilor tangueros din țara natală, pentru care muzica sa e prea abstractă pentru a putea fi dansată: propriul său „Nuevo tango”.
Copilul Astor cu bandoneon
Fiu al unei familii de imigranți italieni, Astor Piazzolla s-a născut la 11 martie 1921 în provincia Buenos Aires. În 1924, părinții săi se mută la New York. La împlinirea vârstei de nouă ani, tatăl său, un frizer îndrăgostit de muzică, îi dăruiește un bandoneon, instrument tipic pentru muzica de tango. Dar adolescentul Astor e mai interesat, în acel moment, de jazzul pe care îl ascultă, cântat de Duke Ellington și Cab Callowa la Cotton Club. Studiază cu Bela Wilda, un pianist maghiar și discipol al lui Rahmaninov, care îi descoperă muzica lui Bach cu transcripții pentru bandoneon. La 12 ani Astor e un copil minune în comunitatea latino din New York, pentru care cântă în concerte improvizate tot felul de muzici populare spaniole și mexicane, muzică clasică și mai ales jazz, de care se simte foarte atras. În acel moment nu are nici măcar un singur tango în repertoriu! La New York îl va întâlni pe Carlos Gardel, marele interpret al genului tradițional argentinian, cu care va filma El día que me quieras și care, remarcându-i talentul, îi propune să-l însoțească într-un turneu în America de Sud. Tatăl său, un mare admirator al lui Gardel, refuză incredibila ofertă, pentru că fiul său este încă prea mic. Pe 24 iunie 1935 avionul lui Carlos Gardel se prăbușește în Columbia fără nici un supraviețuitor.
Nadia Boulanger și Astor Piazzolla Paris 1955
Întorcându-se la Buenos Aires, în 1938, Piazzolla se alătură faimosului ansamblu tanguero Anibal Troilo ca aranjor și solist la bandoneon. Confruntat cu ideile muzicale neortodoxe ale lui Piazzolla, Troilo îi sfătuiește să nu pună tango-ul pe note: „Oamenilor nu le va plăcea și nu vor dansa”, dar Astor Piazzolla simte deja că tango-ul nu e doar o muzică pentru picioare. În 1941, la sfatul marelui pianist Arthur Rubinstein, pe care îl întâlnește într-un turneu argentinian, va începe studiul compoziției cu Alberto Ginastera și își formează prima orchestră cu care își poate cânta creațiile influențate deja de Bartók, Stravinski și Bach. Tango-urile sale au accente percutante, armonii disonante și forme complexe, cu contrapunct și passacalii și fugi nu sunt doar pentru publicul tradițional, Astor e un ambițios și își dorește mai mult. Iar visul i se împlinește atunci când, în 1954, în urma câștigării unei burse o întâlnește la Paris pe Nadia Boulanger, considerată una dintre cele mai mari profesoare de compoziție ale vremii. Alături de ea, la fel ca mulți alți compozitori, și-a descoperit propria cale, nu prin compozițiile clasice prezentate la pian și în care profesorul percepe imediat influențele din Bach, Ravel, Hindemith sau Stravinski ci prin creațiile-i tango cântate la bandoneon. „Aceasta este muzica ta, poți arunca restul”, exclamă Boulanger după ce îl ascultă doar câteva minute. Împărțit între moștenirea argentiniană și dorința sa de a deveni un compozitor modern, Piazzolla înțelege în cele din urmă că una nu ar trebui să o excludă pe cealaltă. Așa s-a născut stilul nuevo tango.
În 1955, la întoarcerea în Argentina, va crea „Octeto Buenos Aires”, un grup legendar care cântă tango ca muzică de cameră autonomă cu infuzii de jazz. Argentina trece prin violențele loviturii militare de stat din același an autoproclamată „Revolucion Libertadora”, puriștii argentinieni ai tangou-ului sunt ultragiați de muzica sa, mereu criticată în presa de specialitate, iar compozitorul trăiește un episod terifiant când la ieșirea dintr-o sală e stropit cu benzină de cineva din public. Se va exila la New York, acolo unde are libertatea de a experimenta fuziunea jazz-tango care îl preocupă atât de mult. El compune și înregistrează o serie de lucrări și aranjamente influențate de improvizație, de noile posibilități sonore ale chitarei electrice și cu poliritmii, forme complicate și armonii îndrăznețe prin care va esențializa expansiunea tangou-ului, prin dialogul între diferitele curente muzicale ale vremii sale.
Ce este tango-ul?
„Funest, ei, morți, într-un tango trăiesc”, spunea Borges, unul dintre apropiații lui Piazzolla, cu care compozitorul a colaborat în 1965 pentru albumul El Tango. „Tangoul dă tuturor un trecut imaginar, iar ascultând tango-ul simțim cu toții cum, în chip magic, am murit în colțul străzii într-o încăierare”. (Tangoul, patru conferințe, de Jorge Luis Borges, Editura Polirom 2018)
„Tot ceea ce sunt, ceea ce simt și ceea ce vreau vine de la tango. Pentru mine, tango-ul este în esență ritm, și de asta nu vreau să mă abat de la el.” (Astor Piazzolla în A Memoir, Natalio Gorin, Amadeus Press, 2003)
https://www.youtube.com/watch?v=3eQ_AJptH1Y
Un virtuoz al bandoneonului, Piazzolla a fost înainte de toate compozitor. El a scris muzică simfonică și concertantă, între care Sinfonia Buenos Aires, un concert pentru violoncel (dedicat lui Rostropovici) concertul Aconcagua pentru bandoneon, Dublu concert pentru bandoneon și chitară, numeroase tangos sinfónicos sau celebrul „Concierto de Nácar para 9 tanguistas y orquesta”. A compus multă muzică pentru chitară clasică (Cinco Piezas, 1980), dar și „canciones” instrumentale, o formă foarte iubită de publicul din Argentina și din întreaga lume, exemplificate de „Balada para un loco” sau „Adiós Nonino”, aceasta din urmă dedicată tatălui său, înregistrată de mai multe ori cu diferite ansambluri și muzicieni. O creație proteică, muzica lui Piazzolla se pretează ușor transcripțiilor și diverselor aranjamente, unul dintre aspectele foarte importante în popularitatea pe care o are azi. A compus peste 3000 de opusuri, conform biografilor săi, dar și muzică pentru 50 de filme. Discografia sa este una impresionantă, de la primele înregistrări din 1945 până la celebrul „Summit. Reunión Cumbre” cu saxofonistul de jazz Gerry Mulligan, 1974, opera „Maria de Buenos Aires”, versiunea originală 1991 și numeroasele albume compilații care inundă în prezent piața muzicală. Creația lui Astor Piazzolla e cântată astăzi peste tot în lume, de la anonimii muzicieni ai străzilor până la starurile artei interpretative clasice, între care pianista Martha Argerich, violonistul Gidon Kremer, dirijorul Daniel Barenboim sau violoncelistul Yo-Yo Ma.
Astor Piazzolla 100, Google Doodle din 11 martie 2021
Dacă vreți să-l cunoașteți mai bine pe marele Astor ascultați-l pe discul Libertango (1974), urmăriți-l pe dvd En Vivo 1982 (BMG, 2008) într-un concert live la Teatro Colon de Buenos Aires alături de Roberto Goyeneche sau vizionați documentarul The Years of the Shark – Astor Piazzolla, EuroArts, februarie 2021. Muzica lui e despre libertate și pasiune, e libertango: aici, într-o versiune cu acordeonista Ksenija Sidorova, apărută pe disc în februarie 2021, la Alpha Classics.
https://www.youtube.com/watch?v=5PtxM6-hYqk
Ksenija Sidorova – Piazzolla Reflections 2021
Audiție plăcută!
1 Trackback