Editura Polirom vă recomandă o serie de titluri noi apărute pentru acest început de vară. Aceste recomandări se adresează tuturor și cuprind titluri românești și străine, ce acoperă o multitudine de subiecte, de ficțiune și non-ficțiune, de la carte pentru copii până la biografii romanțate, de la psihologie la istorie, pentru un început de vară cât mai plăcut pentru orice cititor.
Aurora Liiceanu, Efectul de undă
Admirator al lui John Singer Sargent, cunoscutul scriitor britanic Julian Barnes s-a dus să vadă o expoziție a artistului american la National Portrait Gallery. Portretul unui bărbat cu haină roșie i-a plăcut atât de mult, încât a vrut să afle cine a fost el și de ce a ales Sargent să-l imortalizeze. Așa s-a născut o minunată carte, care a ajuns bestseller. Pornind de la această poveste, Aurora Liiceanu arată cum în viața unora dintre noi există mici întâmplări aparent lipsite de importanță, dar care ajung să schimbe destine. Autoarea ne face cunoștință cu Samuel-Jean Pozzi, cel care l-a fascinat pe Julian Barnes, un medic eminent, un om cu o personalitate excepțională și cu un destin pe măsură, și îi pune în paralel povestea cu cea a celebrei actrițe Sarah Bernhardt. Deși aveau firi foarte diferite, cei doi au trăit o poveste de dragoste, care s-a transformat cu timpul într-o prietenie pe viață. Pe lângă ei, sunt puși sub lupă, între alții, Henry James, pictorul Sargent, grupul Bloomsbury, cu complicatele relații dintre Vanessa Bell, soțul ei, Duncan Grant și iubiții acestuia, dar și reginele rivale în frumusețe Elizabeth Arden și Helena Rubinstein.
Veronica D. Niculescu, Simfonia animalieră
Cuprinde Simfonia animalieră și Hibernalia, publicate pentru prima dată împreună.
„Veronica D. Niculescu a reușit ceva extraordinar cu Simfonia animalieră: să creeze limbaj, să facă una din proză, poezie și filosofie, să scrie, pe scurt, o micuță carte mare. O carte pe care o poți citi și reciti iar și iar, vorba lui Doinel, pe «repetă-te la nesfârșit, nu te termina niciodată».“ (Luminița Corneanu)
„Este multă poezie în această poveste vie în care singurătatea își capătă o frumusețe aparte, neliniștitoare, născută dintr-un paradoxal amestec de ludic și de sumbre, dar suave abisuri. Veronica D. Niculescu se eliberează de constrângerile genurilor și ale speciilor, recurgând la o formulă personală: un poem în proză, o «simfonie» în patru părți, care pot fi privite și ca acte ale unui spectacol de teatru, unul cu măști.“ (Dana Pîrvan)
„Aș zice despre Simfonia animalieră că este o bijuterie, dacă această expresie n-ar fi clișeistică. Este un foarte bun roman, chiar dacă este un mini-roman, un roman în miniatură, dar este totodată și un foarte bun volum de versuri. Și, da, este o bijuterie.“ (Cezar Paul-Bădescu)
Simona Antonescu, În umbra ei
„Totul începe cu o venerabilă casă cu marchiză de pe malul Dunării, din Galați, în care două fete își petrec copilăria. O casă care ascunde un mister, pentru că nu au acces decât la o parte a ei. Când una dintre ele moștenește cealaltă jumătate de casă, începe o poveste fascinantă, plină de taine și de întâmplări neașteptate, care leagă trecutul de prezent. Pe un perete din sufrageria casei se află, la început, înșirate zeci de portrete care ulterior vor fi aduse la viață în roman.
Refăcând istoria unei familii de-a lungul unui veac, din Belle Époque până în cotidianul corporatist, cu biografii feminine pline de iubiri, împlinite sau nu, de dramatism și de demnitate, Simona Antonescu reușește să își captiveze cititorul strecurându-i sentimentul că prezentul nu e numai ceea ce se întâmplă sub ochii noștri, ci și ceea ce s-a întâmplat cândva, într-o legătură de cauzalitate, iar trecutul conține în el posibilitatea prezentului.
În umbra ei este o carte marca Simona Antonescu, plină de suspans, de intrigi alambicate, ce par a se prelungi de la o generație la alta, dar și încărcată de nostalgie, ce revigorează cu mult farmec adevărul unei lumi pe care cititorul o simte vie, seducătoare, încărcată, până la ultima pagină, de mister.
Este și cartea unei reveniri la sine, a asumării sinelui prin scris. Căci, spune naratoarea, «o voce interioară pe care nu o asculți este o parte din tine pe care nu o lași să trăiască».“ (Bogdan Crețu)
Ana Maria Sandu, Hortensia Papadat Bengescu. Străina
„E.L. o tachina tocmai pentru că o credea, uneori, prea cerebrală. Asta o amuza și‑și spunea că există întotdeauna un revers al medaliei: cel mai deștept bărbat pe care îl cunoscuse în viață avea față de ea o considerație specială, iar propriul soț o ironizase decenii la rând exact pentru același motiv.
Se gândise adesea dacă în lipsa admirației se putea vorbi de iubire adevărată. Pentru ea, cu siguranță, nu. Căci simțise de atâtea ori că, dacă nu există respect real pentru partener, timpul nu așază între oameni decât o formă de dispreț, care devine o mâzgă din ce în ce mai păcătoasă odată cu trecerea timpului, când, oricum, toate se tocesc. Mai ales răbdarea. Și atunci îți e tot mai greu să respiri. Sigur, ea se simțea norocoasă că avea copiii, literatura și pe E.L. Crucea căsătoriei o ducea cum putea și, după atâta vreme, ar fi putut zice chiar că se obișnuise cu ea.
Bucureștiul îi făcea bine. Se simțea, în sfârșit, aproape de lumea de care era legată și care o interesa. Pierduse liniștea izolării, dar acolo, în camera ei de la etajul clădirii din Cotroceni, de unde se vedeau copacii până departe, o putea inventa. Un petec de cer, niște păsări, ce putea să‑și dorească mai mult să vadă în zare, zi de zi, când se trezea?
Lucra și transcria, ca întotdeauna, de câteva ori texte pe care le nota inițial ca în transă, ca apoi să revină și să facă însemnări și adăugiri, până simțea că e cât mai aproape de ce avea clar și auzise în cap înainte de a pune pe hârtie.“
Andrei Dósa, Multă forță și un dram de gingășie
„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.“ (Adrian Lăcătuș)
Andrei Crăciun, Prietenul visătorilor și al învinșilor
Aceasta este povestea unui tânăr care pleacă acum, în mileniul al III-lea, pe urmele unui scriitor născut la Brăila în 1884. Numele scriitorului este Panait Istrati și el a cutreierat pământul în lung și în lat, cu inima plină și buzunarele goale, trecând prin Cairo, Napoli, Paris, Damasc, Beirut, Geneva sau Moscova, îndrăgostindu-se, lucrând ca băiat de prăvălie, zugrav, mecanic, gazetar sau docher, ajungând la sanatoriul de tuberculoși, tăindu-și beregata în încercarea neizbutită de a se sinucide, împrietenindu-se printre alții cu Nikos Kazantzakis și Romain Rolland. Tânărul din prezent umblă neîncetat în trena lui Panaitaki și îi povestește celui de atunci toate câte mai sunt pe lume, salbă de istorii adevărate și fantastice, încântătoare și revoltătoare deopotrivă.
Călin Torsan, Prieten cu umbra
Vârsta recomandată 10+
Într-o seară, Nimo întârzie în oraș nepermis de mult. Tocmai a ratat ultimul autobuz care-l putea duce acasă, în cartierul bucureștean Drumul Taberei. În întuneric, un scrâșnet teribil despică liniștea din Piața Universității. O statuie pârâie din toate încheieturile și… iat-o cum prinde viață și-i sare în ajutor băiatului. Călare pe Breazu, calul lui Mihai Viteazul, Nimo pornește spre casă, în vreme ce bunicul său – statuia lui, mai bine zis – își mângâie mustața liniștit. Așa începe aventura lui Nimo. Una care-l va purta, alături de prietenul său Imran, într-o călătorie spre Macedonia de Nord, loc plin de secrete, unde va descoperi povestea mamei sale.
„Azi-mâine voi împlini 51 de ani. Asta mă face să râd, fiind mai apropiat de numărul invers de ani, 15, vârsta începuturilor de drum. Oricum, am înțeles deja că în fiecare adult rămâne ascuns copilul gata de joacă. Ceea ce nu e deloc rău, căci numai așa pot fi întreținute visurile sau imaginația. Priviți desenele celor mici și ascultați-le bazaconiile! Veți înțelege atunci că ochii lor reflectă lumea cu totul surprinzător. Artistic, aș zice. Asta m-a făcut să născocesc câteva povești pentru ei, convins că urechile lor vor ști să le-asculte cum trebuie. Cât despre Prieten cu umbra, am scris-o în cel mai ciudat an al vieții mele. Cu masca pe față, dar cu gândurile zburând printre nori.“ (Călin)
Salman Rushdie, Quichotte
Traducere din limba engleză și note de Dana Crăciun
Roman nominalizat la Booker Prize 2019
În America zilelor noastre, un spațiu divizat de conflicte sociale și rasiale, Ismail Smile se îndrăgostește de vedeta TV Salma R. Vârstnicul domn Smile, un Don Quijote tragicomic al lumii contemporane, este originar din India, lucrează ca agent de vânzări la firma de produse farmaceutice a vărului său, iar iubirea lui fără speranță îl face să pornească într-o călătorie inițiatică, să dea viață prin mijloace cvasimagice unui fiu imaginar, noul Sancho, și să intre într-o sarabandă de aventuri care îl vor duce în cele din urmă spre sfârșitul lumii. În paralel, misteriosul Autor al noilor aventuri quijotești, ajuns la aceeași vârstă cu eroul său, încearcă să-și pună ordine în viață și să-și repare – la fel ca domnul Smile – marile greșeli ale trecutului. Astfel se trezește în miezul unei intrigi încâlcite, în care sunt implicate serviciile secrete ale Statelor Unite și care seamănă foarte mult cu romanele sale de spionaj. O lume se sfârșește – sau nu –, o iubire se împlinește – sau nu –, un fiu e recuperat de părintele său – sau nu… Imaginația lui Salman Rushdie se dezlănțuie, construiește universuri și le demolează, parodiază și emoționează, iar noul său roman este un autentic tur de forță, în care jocul între realitate și ficțiune se împletește cu o critică socială acerbă.
„Însă a răspuns bucuros la întrebările Surorii și a fost încurajat de interesul ei pentru ce-i spunea. I-a povestit cum voia să se răfuiască cu cultura de doi bani a vremurilor lui, care distrugea și îndobitocea, la fel cum Cervantes se războise cu cultura de doi bani din epoca sa. I-a spus că încerca să scrie în același timp și despre iubirea imposibilă și obsesivă, despre relațiile dintre tați și fii, despre certurile dintre frați și, da, despre lucruri de neiertat, despre imigranți indieni, despre rasismul la adresa lor, despre escrocii din rândul lor, apoi despre spioni cibernetici, despre chestii științifico-fantastice, despre întrepătrunderea realităților ficționale și «reale», despre moartea autorului și sfârșitul lumii. I-a mai zis că voia să includă și elemente de parodie, satiră și pastișă.“ (Salman Rushdie)
„Poate că în asta consta condiția umană: să trăiești în interiorul unor ficțiuni create de neadevăruri sau de ascunderea adevărurilor. Poate că viața omului era cu adevărat ficțională în sensul ăsta – că aceia care o trăiau nu înțelegeau că nu e reală.“ (Salman Rushdie)
„Romanul lui Rushdie nu înseamnă doar o repovestire a lui Don Quijote, ci și multe alte lucruri. Este o satiră la adresa știrilor false, a post-adevărului, a momentului cultural Trump, în care însuși conceptul de realitate se destramă. Este un roman SF, un roman de spionaj, un roman al călătoriei, o mostră de realism magic. Este o parabolă despre schimbările climatice și o poveste cu imigranți într-o perioadă de accese antiimigrație. E o poveste de iubire ce se transformă într-o dramă de familie… Personajele, istorisirile și lumile se ciocnesc și se sfărâmă spectaculos, iar Rushdie ține totul sub control într-o manieră captivantă.“ („The Independent“)
„Un roman încântător, lipsit de sentimentalism și încărcat de sentimente… o reamintire a lucrurilor care mențin un oarecare echilibru în viețile oamenilor – un mod de a simți și un mod de a povesti. Iubirea și limbajul.“ („The New York Times Book Review“)
„O carte sclipitoare… cum nu se poate mai potrivită pentru acest moment de debandadă transcontinentală.“ („Financial Times“)
Daniel Mendelsohn, Cei dispăruți. În căutarea a șase dintre cei șase milioane
Bestseller „New York Times“
National Book Critics Circle Award
National Jewish Book Award
Traducere de Petru Iamandi
Fotografii de Matt Mendelsohn
Volumul de memorialistică al lui Daniel Mendelsohn începe cu povestea unui băiat crescut într-o familie marcată de dispariția a șase dintre rudele sale în timpul Holocaustului – un subiect tabu care l-a fascinat de mic. Mulți ani mai târziu, intrigat de descoperirea câtorva scrisori disperate primite de bunicul său în 1939 și tulburat de ceea ce pare a fi o trădare teribilă, Daniel Mendelsohn pornește în căutarea ultimilor martori ai destinelor rudelor sale. O misiune care îl poartă prin mai multe țări de pe patru continente, punându-l în situația de a se confrunta cu discrepanțele sfâșietoare dintre realitățile pe care le trăim și poveștile pe care le spunem. Iar în cele din urmă se reîntoarce în micul târg ucrainean în care a început povestea familiei sale și unde îl așteaptă dezlegarea unui mister vechi de zeci de ani. Pendulând între trecut și prezent, împletind o odisee în jurul lumii, amintiri din copilărie ale unei generații dispărute acum de evrei imigranți și reflecții provocatoare asupra unor texte biblice și a istoriei evreiești, Cei dispăruți transformă povestea unei familii într-o meditație asupra fragilității trecutului. Profund personal, plin de suspans și minunat scris, acest tur de forță literar aruncă o lumină asupra a tot ce se pierde și se regăsește în trecerea timpului.
„O narațiune remarcabilă – riguroasă în căutarea adevărului, deopotrivă tandră și exigentă. Este profund emoționantă, adesea dureroasă, uneori amuzantă… Mendelsohn reușește să schițeze un tablou extrem de uman în care fiecare martor are un chip, iar fiecare chip are o poveste și un destin.“ (Elie Wiesel)
„Un excelent volum de memorii… O povestire detectivistică în esență, Cei dispăruți reușește mult mai mult decât să prezinte destinul unora dintre rudele lui Mendelsohn: readuce la viață lupta unei întregi generații.“ („People“)
Barry Strauss, Zece cezari. Împărații romani de la Augustus la Constantin cel Mare
Traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto și Dan Bălănescu
„Paginile ce urmează spun povestea a zece dintre conducătorii romani. Au fost cei mai capabili și mai de succes împărați ai Romei sau, în cazul lui Nero, unul dintre cei mai libertini – dar chiar și el a fost un mare constructor. Succesul a fost diferit, după circumstanțe și talent, dar toți cei zece împărați au vrut să-și exercite controlul politic pe teritoriul lor, să-și propage puterea militară în afara lui, să stăpânească un popor prosper, să dezvolte Roma și să se bucure de o relație binevoitoare cu divinitatea sa. Și fiecare și-a dorit să moară în patul lui, lăsând puterea moștenitorului ales de el.“ (Barry Strauss)
Într-o carte captivantă și densă, Barry Strauss ne oferă o istorie condensată și meticulos documentată a Romei și a imperiului ei prin intermediul a zece împărați și al epocilor în care aceștia au trăit: de la Augustus, întemeietorul imperiului, până la reformatorul Constantin, cel care l-a creștinat și i-a mutat capitala la Constantinopol. După căderea republicii, Roma a cunoscut suișuri și coborâșuri, a câștigat în splendoare și teritoriu, a avut mereu parte de războaie, de comploturi și crime, de mari transformări sociale, culturale, etnice și religioase, pentru ca, în final, să fie măcinată de propriile slăbiciuni. Fantomatica Ravenna, cu ultimele licăriri ale gloriei apuse a Romei, și țărmurile Bosforului, cu semețul Bizanț în plină ascensiune, în care Iustinian și Teodora au fost ultimii împărați vorbitori de latină, încheie itinerariul cronologic al unui imperiu care și-a lăsat o amprentă decisivă asupra destinelor a numeroase popoare de pe trei continente, printre care și cel român.
„Această superbă carte care concentrează patru secole de istorie romană reprezintă o capodoperă de concizie și îl confirmă pe Barry Strauss ca fiind cel mai important autor academic de azi al unor lucrări de istorie antică accesibile publicului larg.“ („The Wall Street Journal“)
„Să sintetizezi circa 360 de ani de istorie în tot atâtea pagini este o performanță în sine… Punctul forte al unei asemenea abordări este că ne oferă o perspectivă cu totul diferită. Mult prea adesea, cărțile despre Roma, asemenea pelerinilor literari, revin la locurile devenite familiare, insistă asupra indecenței unor Nero, asupra puterii armatelor și a birocrației eficiente. Dar, așa cum ne arată Strauss, Roma a fost cu mult mai complexă și mai interesantă… O carte încântătoare!“ („The New York Times Book Review“)