Dupa ce am ajuns la Iasi si am stat citeva zile sa invat practic sa il folosesc, am inceput sa fac primele teste. Cu un asemenea aparat nu te poti indeparta mai mult de 150-200 de metri de masina. Orice sedinta de fotografiere necesita multe pregatiri. Dupa ce identific subiectul in functie de conceptul artistic, fac citeva fotografii digitale pentru a gasi cea mai buna incadrare. Apoi, in zilele urmatoare incarc aparatul dezmembrat in masina si pornesc la lucru. Montarea si demontarea dureaza minim 20 de minute fiecare, deci va inchipuiti ca voi realiza o fotografie de studiu care lasa putin loc spontaneitatii si conjuncturalului.
Odata stabilita pozitia de fotografiere, trebuie realizata focalizarea pe geamul mat avind pe cap istorica patura neagra. Pentru controlul precis eu folosesc o lupa si, de regula, inchid diafragma obiectivului la 45 sau 64. Pentru ca planurile obiectivului si ale casetei cu film sint mobile, pot controla aspectele geometrice ale imaginii, precum si profunzimea in care imaginea este clara. Exista niste reguli precise gasite de Schleimpfung, un ofiter austriac din timpul primului razboi mondial, care te ajuta sa ai o imagine clara in planuri cit mai departate de cel in care ai focalizat. Atunci cind expui manual, reglind timpul de expunere si deschiderea diafragmei obiectivului, e bine sa iei in calcul si pierderea de lumina datorita „efectului de tunel” in care intensitatea luminii scade pe masura ce ne indepartam de sursa. La fotografia pe format mare, compensarea expunerii, adica marirea timpului sau a deschiderii diafragmei, trebuie facuta mai ales cind fotografiem subiecte apropiate si in care burduful aparatului este extins mult.
Odata developate, filmele obtinute seamana cu niste radiografii, imagini in negativ care, analizate cu lupa, iti ofera posibilitatea sa observi lucruri „invizibile” cu ochiul liber. Poti sa citesti numarul de la o masina aflata la citeva sute de metri de tine, poti identifica un personaj aflat la mare departare si, mai ales, poti avea o zona de claritate de la citiva metri in fata ta pina la infinit. Imaginea foto astfel obtinuta eu o numesc „ultrarealista” si corespunde viziunii si filosofiei mele vizuale, bazata pe obiectivitate si evitarea metaforelor si jocurilor formale. Pentru mine e foarte important sa nu existe o contradictie intre forma si continut. Tehnica si procesul fotografic sint parte din proiectele mele artistice, modeleaza gindirea si perceptia realitatii. Fotografiile poarta cu ele o informatie pe mai multe straturi, pe cel superficial este banalitatea aparenta, pentru ca apoi, pe masura ce sapi cu privirea si gindirea, sa descoperi detalii care incep sa lege un sens.
Serii de fotografii legate de munca
Procesul muncii sub toate aspectele sale ma intereseaza in mod special, poate si pentru faptul ca ocupatia mea principala este munca fizica si intelectuala. In proiectul meu mai nou, intitulat M3 – munca, memorie, miscare, am inceput sa produc serii de fotografii legate de munca. Nimic nu este trucat, oamenii sint prezentati in ambianta locului in care muncesc. Fotografiile nu seamana nici cu cele de propaganda comunista, nici cu cele rare din ziarele de acum.
Oamenii au fetele si atitudinea corpurilor obisnuite, firesti si nu seamana deloc cu „mastile” consumiste si „corpurile marfa” promovate ca modele prin canalele media dominante. Am descoperit ca demnitatea muncii este un invariant prezent in aproape toate imaginile realizate pina acum. Relatiile umane construite in procesul muncii, uneltele si utilajele devin subiectele imaginilor mele care, marite la dimensiuni de peste un metru, seamana cu niste picturi in care, pe masura ce te apropii, descoperi tot mai multe detalii. De fapt, incerc sa pun privitorul in postura unui cercetator curios, care are amintiri si care este atras de dinamismul muncii. In imagini, multe lucruri se misca de la A catre B, in altele retelele sint subiectul dominant.
Tehnica imi modeleaza gindirea artistica si incerc sa imi mentin o curiozitate constanta pentru a invata lucruri noi. Tehnica a fost vehiculul care a facut posibil progresul artelor vizuale in ultimul secol, prin introducerea dimensiunii temporale in artele imaginii. Nu intimplator, cinematograful a fost forma culturala dominanta a secolului XX, asta a sesizat-o si Walter Benjamin, modificindu-ne sensibilitatea. Cind fac reglajele la butoanele „elefantului” meu 8×10, nu fac altceva decit sa imi adaptez lentila critica a gindirii la realitatea obiectiva din jurul meu…