Chestiunea numerosilor binefacatori muzicali, mecena, care au sprijinit material si moral muzicienii, au animat saloane oferind cadru de auditie unor lucrari noi, au organizat manifestari publice pentru preferatii lor, a fost tratata cel mai adesea in monografii consacrate compozitorilor si interpretilor. Chimenes isi propune sa scrie o istorie din perspectiva opusa, sa faca o tipologie a mecenatului si a saloanelor muzicale, intr-o epoca in care statul nu a sustinut metodic si intensiv muzicienii asa cum se va intimpla dupa cel de-al doilea razboi mondial. Saloanele, observa autoarea, servesc de „barometru” artistilor pentru a-si masura succesul presupus ca-l vor obtine pe scenele publice. Saloanele sint „un veritabil laborator”, iar cercul restrins al asistentei este folosit drept cobai, inainte de infruntarea cu marele public. Gabriel Faure il introduce astfel pe elevul sau Maurice Ravel in salonul lui Marguerite de Saint-Marceaux, tot asa cum printesa Bibescu ii cere lui Saint-Saens sprijinul pentru a-l face cunoscut pe George Enescu.
In tipologia saloanelor, Chimenes face intotdeauna o distinctie intre „saloanele muzicale” si cele „in care se face muzica”, cele dintii avind ca animatori, de regula, personalitati dominante ale vietii sociale, cu pregatire muzicala, asa cum este cazul printesei Elena Bibescu. De regula, dar nu in mod obligatoriu, fiindca Myriam Chimenes trece in revista si saloanele marii si micii burghezii, cele ale unor artisti sau rezidenti ai Parisului.
George Enescu apare adesea amintit, fiind, probabil, compozitorul si instrumentistul strain cel mai invitat in perioada studiata de Chimenes. O indica o serie aproape fara sfirsit de memorii si jurnale, cronici de ziare si programe de concert in diverse saloane pastrate la Biblioteca nationala franceza si pe care cercetatoarea le trece in revista cu minutiozitate. Iar numeroase surse sint inedite, capabile sa deschida probabil istoricilor romani piste noi de lucru in biografia enesciana. Intre ele se inscriu amintirile lasate de Genevieve Sienkiewicz, pentru care „Atunci cind o acompaniam pe Ninon Vallin in melodiile lui de Falla sau cind cintam, cu Enescu si acu violoncelistul Josephth Salman, triourile de Schumann, publicului ii placea, neindoielnic, dar cita diferenta de marea placere pe care o traiam eu insumi!”.
In categoria jurnalelor inedite intra si cel al lui Marguerite de Saint-Marceaux, acoperind perioada 1894-1927, sursa documentara importanta scrie Myriam Chimenes pentru Enescu. La 6 mai 1904 o intrare in jurnal descrie ambianta unei serate muzicale: „Enescu interpreteaza ca un maestru Sonata alui Henry Fevrierth, sonoritate admirabila, sentiment profund, atac imprecis care adauga farmec interpretarii sale. Numerosi muzicieni, public vibrant pe care il plonjez in obscuritate pentru a-l face sa inteleaga si sa simta. Serata foarte muzicala”. Enescu pare sa fie unul dintre obisnuitii salonului, si nu numai in calitate de interpret, dar si de compozitor. In aceeasi epoca, in mai 1903, prezenta sa este semnalata si in salonul printesei Edmond de Polignac, la un „dineu elegant” la care contribuie interpretind Sonata No. 1 pentru vioara si pian de Faure, acompaniat de compozitor. Si tot Faure, de data aceasta primul Cvartet cu pian si in salonul lui Emilie Girette, care tine si ea un jurnal, este cintat de Enescu, impreuna cu Edouard Risler.
Semnalarilor lui C.D. Zeletin despre prezenta lui Enescu in saloanele printesei Elena Bibescu si Rachelei Ralu Brancoveanu, Myriam Chimenes le adauga altele, suplimentare, din februarie 1902, cind Enescu cinta lucrari de Theodore Dubois acompaniat de compozitor si de Schumann si Sarasate impreuna cu Alfredo Casella, respectiv iunie 1912, cind Enescu si Salmon fac parte dintr-un ansamblu restrins ce o acompaniaza pe principesa Rachel in doua concerte de Mozart.
Nu voi semnala aici toate prezentele in saloanele pariziene ale lui Enescu, dar o observatie este sugerata de notatiile lui Myriam Chimenes: instrumentistul si compozitorul este prezent in toate saloanele, pe linga cele ale aristocratiei in cele ale marii burghezii, ale artistilor locului sau ale unor rezidenti de marca, straini, ai Parisului. Lista este lunga si include nume ca Jean-Charles Nogues, Madame Baratin, Willy Blumenthal, Arsene Henry, fost ministru plenipotentiar la Bucuresti, Eugenie Vergin-Colonne, Angele Dugle, Henriette Fuchs, Louis Diemer, Jules Fevrier, Gustav Lyon, Albert Aublet, Ernesta de Hierschel, Adolphe Brisson, contesa Pillet-Will, marchiza de Ludre-Frolois, familia Michel Ephrussi etc.
In legatura cu seratele ultimei familii, bancheri evrei originari din Odesa, Myriam Chimenes semnaleaza si o corespondenta ramasa, cred, inedita, intre altele o scrisoare pe care Enescu o adreseaza profesorului sau Andre Gedalge, la 2 aprilie 1922, cu ocazia unei auditii a primului sau cvartet: „Cvartetul Chailley cinta cvartetul meu, probabil pentru ultima oara in stagiune, la doamna Ephrussi 48 rue La Perouse, simbata viitoare la 4.30. Vor fi de fata circa 15 persoane. Veniti daca puteti. Mi-ar face mare placere sa-l ascultati si sa-mi faceti observatii”.
* Myriam Chimenes, Mecenes et musiciens. Du salon au concert a Paris sous la III e Republique. Paris, Fayard, 2004. 776 p.