Point si de la capat. N-om fi noi europeni cu mare traditie, precum generoasa Italie, dar tocmai lipsa noastra de experienta (dublata de-o amicitie supusa pe care sefii unui partid autohton au aratat-o atita vreme fata de Franco Frattini si ai lui) ne-a facut pina acum sa inghitim in tacere o umilinta nationala la care unii politicieni italieni ne supun de mult timp. Sintem cumva in situatia liceanului batut si batjocorit un semestru intreg de-o gasca de colegi mai mari, care abia la inceputul celui de-al doilea semestru indrazneste sa spuna: „De ce dati, ba, de ce dati?“. Si-atita-i trebuie! „Cum, ai curajul sa vorbesti!? Deci tu esti cel care provoci! Inseamna ca nu te-am batut degeaba. Las’ ca vezi tu de-acum!“
N-om fi noi europeni cu mare traditie, am zis, dar parca nici fraza lui Lorenzo Bodega nu suna deloc europeneste. Pentru ca in ea nu se mai vede deloc aversiunea fata de infractorii romani din Italia, ci se citeste clar aversiunea fata de tot ce e romanesc. Fata chiar de Cristian Diaconescu, care devine unul „dintr-aia“, conform senatorului din Cizma. Adica cine esti matale, musiu, sa-mi vii cu discursuri? Ia treci la sapat santuri, precum conationalii dumitale, ca la asta poate te pricepi. Politica europeana las-o pe seama noastra, ca sintem singurii capabili.
Problema cu politicienii de acest gen e ca nu sint capabili sa-si faca nici macar in propria tara o politica decenta. Ba chiar nu sint capabili sa-si faca deloc o politica. Mergind pe un populism care atrage voturi prin instrumentul urii, asemenea politicieni devin periculosi pentru propriul electorat. Care, prin segmente ale lui, va actiona instinctiv si visceral, pina la a provoca dezordine, haos si intr-un final dezastre. Or, nu stiu ce politician cu mintea limpede umbla in cautarea unor dezastre care, ulterior, se pot intoarce impotriva lui.
O intimplare personala, cu rol anecdotic, pe o strada din Bologna, in urma cu ceva vreme: un domn in virsta, foarte decent si amabil, a intrat in vorba cu turistul care eram, in fata unui supermarket. Am aflat, pe parcursul discutiei, cit de infloritoare era Italia odinioara. Apoi au aparut „negrii“ si a fost o problema. Si, ca si cum n-ar fi fost de-ajuns, au aparut ulterior romanii, ceea ce a insemnat marea catastrofa a Italiei. La sfirsit m-a intrebat daca si noi, in Germania, simtim la fel. I-am spus ca la noi, in Romania, incepem sa ne prindem ca pentru catastrofe sintem, inainte de toate, noi insine vinovati. A ris larg, zicindu-mi ca nu-l pacalesc asa usor. Am insistat ca-s roman. Au urmat hohotele. Apoi s-a indepartat, mi-a facut cu ochiul, la fel de bine-dispus. N-a cazut adica in capcana, evident ca eram german!
Pare un efect minor. Dar e esential: politicienii italieni, asa stupefiati cum se declara, sustinuti de o presa ridicola, au reusit sa induca in mintea oamenilor ideea ca romanii sint, in ansamblu, o natie de hoti, criminali, violatori si jegosi. Se pare ca eu nu ma conformam in intregime portretului-robot, prin urmare mintea interlocutorului meu a refuzat sa ma accepte ca roman.
Si-acum, haideti sa vorbim despre europenism! Haideti sa vorbim despre valori! Haideti sa vorbim despre dreptate, despre toleranta, despre spirit! Haideti sa vorbim, da, dar daca vrem s-o facem convingator, n-ar fi o idee tocmai rea sa invatam putina germana. Si n-ar fi o idee deloc rea daca, in germana noastra, am strecura citeva injuraturi la adresa poamelor de romani. E singurul mod in care domnul Lorenzo Bodega s-ar aseza la masa de dialog cu noi. Iar daca avem putin noroc, cine stie?, s-ar putea chiar ca senatorul italian sa ne zimbeasca si sa ne faca din ochi europeneste.