ARFI mai precizeaza ca vor fi instalate doua corturi in campusurile studentesti din Tudor Vladimirescu, Copou, vor fi amplasate ecrane la Iulius Mall, Casa de Cultura a Studentilor, precum si in cartierul Tatarasi.
“CineFAN” a fost conceput sa cuprinda o serie de evenimente conexe care sa se desfasoare saptaminal la Iasi incepind cu 1 aprilie. In centrul acestora vor fi tinerii regizori romani, care vor fi prezenti in institutii de invatamint iesene pentru a discuta cu elevii in urma proiectiilor. Primul invitat a fost regizorul Catalin Saizescu, autorul filmului Milionari de week-end. Lista cuprinde 15 regizori, acestia fiind Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Catalin Mitulescu, Alexandru Solomon, Tudor Giurgiu, Radu Jude, Marian Crisan, Adrian Sitaru, Bogdan Mustata, Ion Puican, Igor Cobileanski, Paul Negoescu, Valentin Hotea, Adina Pintilie, Iulia Rugina.
“Suplimentul de cultura” a incercat sa-i contacteze pe regizorii anuntati pentru a obtine detalii in legatura cu participarea acestora. In vreme ce Corneliu Porumboiu, Tudor Giurgiu, Adina Pintilie si Iulia Rugina au confirmat invitatia si urmeaza sa stabileasca o data pentru a veni la Iasi, alti trei regizori – Radu Jude, Alexandru Solomon, Marian Crisan – sustin ca nu au fost contactati.
Pe de alta parte, Vlad Gliga, director executiv al “CineFAN”, ne-a confirmat in prima instanta faptul ca cei 15 regizori au fost inclusi in program cu acordul lor. A revenit insa in momentul in care reporterul i-a relatat raspunsurile lui Jude, Solomon si Crisan: “Programul se genereaza in timp”. A mai adaugat ca presei i-a fost oferita o lista “orientativa”. Ciprian Alexandrescu, presedintele IIFF, spune, la rindu-i, ca este vorba despre o neintelegere: “Fiti siguri ca o sa-i regasiti in programul nostru”. Precizam ca pina la inchiderea editiei Cristian Mungiu, Adrian Sitaru si Igor Cobileanski nu au putut fi contactati.
“Suplimentul de cultura” l-a mai contactat si pe regizorul iesean Alexandru Condurache, care figureaza drept director al programului “CineFAN”. Conform site-ului www.iasifilmfest.ro, Condurache ar fi urmat chiar de saptamina aceasta sa realizeze un atelier de creatie cinematografica. Acesta ne-a declarat insa ca nu se afla in echipa “CineFAN”: “Am avut o singura discutie cu Alice Panaite, director executiv al IIFF, insa nu s-a dezvoltat, nu am mai avansat in nici un fel”.