Formula cea mai expresiva in caracterizarea sunetului orchestrei olandeze ii apartine dirijorului Bernard Haitink, care vorbea despre “o transparenta ca a lui Vermeer”. O asemenea transparenta a fost de altfel cultivata de dirijorul care a condus-o timp de peste doua decenii si care, in 1988, avea sa predea orchestra unui coleg mai tinar, italianului Riccardo Chailly. Acesta avea sa modifice partial, sunetul rotund, echilibrat si transparent, sunet legendar al Concertgebouw-ului, dindu-i un soi de exuberanta mediteraneana, bazata, spun criticii, pe o precizie ritmica metrica. Chailly a adus cu el si o viziune noua estetica, lasind in urma – a parasit orchestra in 2004 – inregistrari cu un sunet superb aproape matasos, dar carora le lipsesc interiorizarea si dramatismul cultivate de predecesorii sai.
Pentru orchestra, anii 1980-1990 au fost ani de solidificare a relatiei cu Bernard Haitink, anii unor celebre matinee de Craciun, de pe urma carora ramine o integrala remarcabila a simfoniilor lui Mahler, ani de turnee internationale de rasunet, de largire a repertoriului si de publicare a unei ample discografii. Acelasi deceniu ilustrat de ultimul volum al antologiei Orchestrei Concertgebouw a incheiat ani de colaborare fructuoasa cu patru populari si notabili dirijori invitati. Ultimul concert al lui Kiril Kondrasin a avut loc in 1981, Eugen Jochum s-a stins din viata in 1987, urmat un an mai tirziu de Antal Dorati, iar in 1990 de Leonard Bernstein.
Pe discurile antologiei, mai pot fi ascultati principalii sefi de pupitre care, ca la toate orchestrele mari ale lumii, au asigurat partea solistica a multor concerte. Intre ei figureaza concertmaestrul Theo Olof, clarinetistul George Peterson, oboistul Werner Herbers si cornistul Jacob Slagter. In ordinea mentiunii lor, ei interpreteaza Concertul funebru pentru vioara si coarde de Karl Amadeus Hartmann, Concertul pentru clarinet si orchestra de Paul Hindemith, Thema, op. 21 de Peter Schat si Concertul pentru corn si orchestra No. 4 de Mozart.
La capitolul solisti, antologia include inregistrari de mare frumusete cu Martha Argerich, in 1983, in al doilea concert de pian de Beethoven, sub bagheta lui Neeme Jarvi si cu Alfred Brendel, in 1985, in Concertul No. 24 in do minor, KV 491 de Mozart, cu Bernard Haitink la pupitru. Alti solisti, vocali de data aceasta, intre care se distinge vocea frumoasa de alto Carolyn Watkinson, apar in Missa in do major de Beethoven si in fantezia lirica a lui Ravel, L’enfant et les sortileges.
Piesele de greutate ale Antologiei Concertgebouw, cele care fac frumusetea acestei colectii, sint insa marile simfonii sub bagheta unor dirijori celebri. Carlo Maria Giulini este prezent in deschidere cu Simfonia a 4-a de Brahms (inregistrare de la Festivalul Olandei, din 1979), Kiril Kondrasin conduce Simfonia a 5-a de Carl Nielsen si cea de-a doua de Rachmaninov (1980), Eugen Jochum, in specialitatea sa, cea de-a sasea simfonie de Bruckner (1980), Antal Dorati, Patetica lui Ceaikovski si Poemul extazului de Scriabin, Leonard Bernstein, Simfonia a 5-a de Schubert si cea dintii de Mahler, Wolfgang Sawallisch, Simfonia a 6-a, Fantezii simfonice a lui Bohuslav Martinu.
Alaturi, bineinteles, de Bernard Haitink si Edo de Waart, dirijorii consacrati ai Concertgebouw, antologia ofera piese de interes diferit atit sub aspectul compozitorilor, cit si al artei dirijorale, cu o pleiada de alti sefi de orchestra ai epocii: Lucas Vis, Kurt Sanderling, Hans Vonk, Sir Colin Davis, Friedrich Cerha, Gerd Albrecht, Christoph von Dohnanyi, Riccardo Chailly, Nikolaus Harnoncourt, Erich Leinsdorf, Ivan Fischer, Charles Dutoit.
In ansamblu, o colectie de interes, in multe privinte cu interpretari absolut remarcabile.