Bobby Paunescu e un personaj derutant. Apartine uneia dintre cele mai controversate familii din Romania (cunoscuta mai ales sub numele de Clanul Paunescu), este un barbat bogat, logodit cu o femeie frumoasa pentru care, s-a spus, a si facut filmul: sa-i ofere rolul principal pe care nimeni nu i l-a mai dat pina acum. A petrecut multi ani in Italia, unde tatal sau se ocupa de comert exterior inainte de 1989. A revenit in Romania si s-a ocupat de afaceri, dar, in loc sa stea prin Bamboo, a ales sa sprijine cinematografia locala investind intr-o casa de productie si intr-unul dintre cei mai talentati regizori romani.
Asa ca e derutant sa vezi ca Francesca este opusul sumei ideilor pe care le-ai putea avea despre Bobby Paunescu, dar nu poti sa nu remarci, dincolo de simtul cinematografic al regizorului, abilitatea omului de afaceri care a simtit momentul ideal pentru debut. „Nu e vorba de plictiseala“, spune Bobby Paunescu, cind criticul Tudor Caranfil il compara cu milionarul american Howard Hughes (pasionat in egala masura de avioane si de filme) si il provoaca aruncind nada plictiselii. „Nu e vorba de plictiseala pentru ca ceea ce fac eu imi ocupa tot timpul“, spune el, amintindu-si momentul 2007 cind presedintele Romaniei a venit „alb la fata“ intr-un studio TV (nu spui care…), gata sa intre in direct. Era chiar seara in care Nicolae Romulus Mailat o violase si ucisese pe Giovanna Reggiani. Acela a fost declicul – o criza politica, dar si o fronda personala pentru cel care considerase Italia a doua sa casa.
Bobby Paunescu nu tine sa faca cinema cu orice pret. „In cazul in care voi mai avea o poveste care sa ma motiveze, probabil ca voi mai face un film sau mai multe, dar nu voi regiza numai de dragul de a face film.“ Pentru cineva care spune ca a facut facultatea de film „la Cristi Puiu acasa“ si pentru care teoria a fost un curs intensiv la School of Cinematic Arts din Los Angeles (terminat cu un scurtmetraj, singurul film inainte de Francesca), este vorba despre un debut cel putin onorabil. Francesca e un film despre crize de identitate (personale si colective) si despre personaje care-si cauta punctul de sprijin in alta tara. La varianta cu plecatul din tara mai multi membri ai echipei subscriu. Monica Barladeanu, interpreta rolului principal, a fost si ea plecata o vreme din Romania. Doru Boguta e din Republica Moldova, dar s-a stabilit la Bucuresti. Directorul de imagine Andrei Butica a gasit similitudini intre viata lui si cea a personajelor, in timp ce Doru Ana chiar a incercat sa fuga din tara la 14 ani, gest soldat cu o bataie la Militie.
Relatiile gen Woody Allen-Mia Farrow ma incurca
Pentru Monica Barladeanu, primul rol principal intr-un lungmetraj a fost si un prilej de a se cunoaste mai bine. „M-a interesat foarte tare sa o joc pe Francesca pentru ca ramine un personaj discutabil, care nu e alb, nu e imaculat, care are o inertie in relatiile pe care le mentine, care e inocenta, dar si responsabila, care greseste fiind uneori si agresiva. Toate aceste nuante care fac din personaj un om m-au stimulat si m-au facut sa-l inteleg mai bine, si sa ma inteleg si pe mine mai bine. (…) La inceput am crezut ca te numesti actor atunci cind reusesti sa plingi. De fapt, esti actor cind simti onest. Atunci lacrimile nu sint decit o consecinta. Nu poti sa le falsifici.“
Dupa ce Cristi Puiu a citit scenariul scris de Bobby Paunescu si a remarcat simtul acestuia pentru dialog, s-a vazut – recunoaste azi – in fata unui proiect care il depasea. „Pe mine m-a incurcat. Bobby vroia sa faca filmul repede. Dar ce m-a incitat a fost un amanunt extra-cinematografic. Pe mine relatiile gen Woody Allen-Mia Farrow sau John Cassavetes-Gena Rowlands ma incurca. Ma asteptam ca relatia lui Bobby cu Monica sa explodeze pentru ca filmarile au fost un cosmar. Bobby a intuit asta si, pe perioada filmarilor, n-au mai locuit impreuna. Daca Monica rata rolul, rata si filmul lui Bobby. Daca Bobby rata filmul, cariera Monicai ar fi avut de suferit. Dar filmul a iesit bine pentru un debut. E cit se poate de onorabil (sint citeva secvente care sint cel putin pe gustul meu). Iar Bobby si Monica inca sint impreuna.“
Dupa ce a deschis sectiunea „Orizzonti“ la Festivalul de la Venetia, Francesca se afla intr-un traseu festivalier pe care echipa filmului il impleteste cu lansarea locala. Intors de la Festivalul din Rejkavijk, Bobby Paunescu participa alaturi de echipa la lansarea filmului in Iasi, Cluj, Timisoara, Craiova, Constanta, Arad, Oradea, Botosani, Sibiu si Brasov. In acest interval, regizorul si Monica Birladeanu vor da o fuga si in Coreea de Sud pentru a participa la Festivalul de la Pusan. Tot in octombrie filmul intra si in cinematografele din Italia, in negocieri fiind distribuirea lui in Belgia, Olanda, Anglia, SUA si Spania.