– Fragment –
•
Nu stiu daca munca in slujba legii e mai periculoasa azi decit era odinioara sau nu. Stiu ca atunci cind am inceput eu sa fac treaba asta, te trezeai ca ai o bataie pe undeva si te duceai sa-i potolesti si aia se ofereau sa se bata cu tine. Si citeodata trebuia sa le faci pe plac. Altfel nu te puteai intelege cu ei. Si nu era deloc bine nici daca pierdeai. Acuma nu prea mai vezi din astea, da’ poate vezi chestii mai urite. Odata a indreptat unu’ pistolul spre mine si s-a intimplat sa-l apuc de mina chiar cind a apasat pe tragaci si cocosul pistolului mi-a venit direct peste partea mai carnoasa de la degetul mare. Se mai vede si-acu’ semnul, uite-aici. Dar omu’ ala voia neaparat sa ma omoare. Acum citiva ani, de fapt nici nu-s foarte multi, iesisem afara intr-o noapte pe unul din drumurile alea inguste cu doua benzi si asfaltate si am dat peste o camioneta in care era doi baieti care statea in remorca. Au clipit amindoi cumsecade in bataia farurilor si-atunci eu am dat un pic in spate, da’ masina avea placute de inmatriculare de Coahuila si-atunci m-am gindit, bun, tre’ sa-i opresc pe baietii astia si s-arunc o privire. Asa c-am pornit luminile si numa’ ce-am facut asta ca si vad cum geamul din spate se lasa in jos si cineva de-acolo ii strecoara pe fereastra o pusca la unu’ din tipii care statea in remorca. Pe cuvintu’ meu ca in secunda aia am apasat pe frine cu amindoua picioarele. Am derapat cu masina pe-o parte si luminile s-au stins in derapaj, da’ ultimu’ lucru care l-am vazut la camioneta a fost cum gagiu’ duce pusca la umar. M-am aruncat pe bancheta si de-abia ce m-am intins acolo, ca am si simtit cum parbrizul cade tot peste mine in bucati mici mici cum, il sparsese aia. Inca mai tineam un picior pe frina si simteam cum masina de patrulare aluneca in santul de pe marginea drumului si-atunci m-am gindit c-o sa se dea peste cap, da’ nu s-a dat. Numa’ ca s-a umplut toata de noroi. Gagiu’ a mai lansat doua focuri spre mine si a facut tandari toate geamurile de pe o latura a masinii si intre timp am reusit sa ma opresc si eu si, cum stateam intins pe bancheta, mi-am scos pistolul si am auzit cum camioneta o ia din loc si-atunci m-am ridicat si am tras citeva focuri inspre farurile lor de pozitie, da’ erau deja departe.
Ideea-i ca tu habar n-ai pe cine opresti atunci cind chiar opresti pe cineva. O iei la drum pe autostrada. Treci pe linga o masina si nici nu-ti da prin cap ce ai putea sa descoperi. Atunci am stat asa in masina multa vreme. Motorul murise, da’ farurile mai era inca aprinse. Cabina era plina de cioburi si de noroi. Am iesit din ea si m-am curatat incet si dupa aia m-am urcat inapoi si iar am stat asa. Stateam si-mi adunam agale gindurile. Stergatoarele de parbriz imi atirnau pe bord. Am stins luminile si am stat asa acolo. Daca ai de-a face cu unu’ din asta care se repede la un ofiter de politie in exercitiul functiunii si deschide focul, inseamna ca ai dat peste niste oameni care nu stiu de gluma. N-am mai vazut niciodata camioneta aia. Si nici altcineva. Nici placutele alea n-au mai aparut nicaieri. Poate c-ar fi trebuit sa ma iau dupa ei. Sau macar sa-ncerc. Nu stiu. M-am intors in Sanderson, am tras pe dreapta la cafenea si iti dau cuvintul meu ca s-a adunat toti gramada sa vada masina aia a mea de patrulare. Era plina de gauri de gloante. Arata ca masina lu’ Bonnie si Clyde. Eu n-aveam nici o zgirietura. Nici macar de la cioburi. S-au luat de mine si din cauza asta. Si c-am parcat acolo asa. Au zis ca m-am dat in stamba. Ei, si poate ca am facut-o. Da’ crede-ma pe cuvint ca aveam nevoie sa beau cafeaua aia.
Citesc ziarele in fiecare dimineata. Cred ca in principal fiindca incerc si eu sa ma prind de ce s-ar putea sa ne vina pe cap. Nu ca m-as fi descurcat io prea bine sa impiedic vreo treaba din asta. E din ce in ce mai greu. Acu’ nu stiu cit timp’ doi tipi s-a-ntilnit p-aici si unu’ din ei era din California si alalalt din Florida. Si s-au intilnit undeva pe-acilea ori pe-aproape. Si dup-aia s-au pus sa bintuie impreuna prin tinut si sa omoare oameni. Nici nu mai tiu minte citi au omorit. Zi si tu acuma, care sint sansele sa se intimple asa o treaba? Aia doi nici nu se vazuse in viata lor. Nu se poate sa fie multi ca ei. Eu nu cred. Ma rog, n-avem de unde sa stim. Si mai zilele trecute o femeie de-acia si-a aruncat copilul intr-un compactor de gunoi. Cui i-ar trece prin cap asa ceva? Nevasta-mea nici nu mai vrea sa citeasca ziarele. Probabil ca are dreptate. In general are.
•
Bell urca pe treptele din spate ale curtii districtuale si o porni pe coridor spre biroul lui. Isi rasuci scaunul inspre el, se aseza si se uita la telefon. Da-i drumul, zise el. Aici sint.
Telefonul suna. Bell se intinse si ridica receptorul.
Seriful Bell, rosti el.
Apoi asculta. Dadu din cap aprobator.
Doamna Downie, eu cred c-o sa sara el direct jos. Ce-ar fi sa ma sunati un picut mai tirziu? Da, doamna.
Isi scoase palaria, si-o puse pe birou si statu acolo cu ochii inchisi, ciupindu-si saua nasului.
Da, doamna, spuse el. Da, doamna. Doamna Downie, eu n-am vazut prea multi motani care sa moara in copaci. Eu zic c-o sa sara el direct jos daca ii dati pace. Sunati-ma un picut mai tirziu, in regula?
Puse telefonul in furca si ramase cu privirea atintita la el.
Banii-s totul, spuse el. Daca ai destui bani, nu mai tre’ sa stai de vorba cu oamenii despre motani cocotati prin copaci.
De fapt. Ba poate ca trebuie.
Statia radio cirii. Ridica receptorul, apasa pe buton si isi urca picioarele pe birou.
Bell, zise el.
Statu si asculta. Isi cobori picioarele pe podea si se ridica de pe scaun.
Ia cheile si uita-te in remorca. E-n regula. Vin imediat.
Bell rapai cu degetele pe birou.
In regula. Stai cu farurile aprinse. Ajung acolo in cincizeci de minute. Si Torbert? Inchide portbagajul.
El si cu Wendell oprira pe marginea asfaltata a soselei din fata masinii de patrulare, parcara si coborira. Torbert aparu si el si ramase in picioare linga portiera masinii lui. Seriful dadu din cap. Facu citiva pasi de-a lungul marginii soselei si studie urmele de cauciucuri.
Pe astea ma gindesc ca le-ai vazut, zise el.
Da, domnule.
Atunci hai sa aruncam o privire pe-aici.
Torbert deschise portbagajul si ramasera toti cu privirea atintita la cadavru. Partea din fata a camasii barbatului era plina de singe, in parte deja uscat. Toata fata ii era insingerata. Bell se apleca, viri mina in portbagaj, scoase ceva din buzunarul camasii barbatului si il despaturi. Era un bon de benzina minjit cu singe de la un service auto din Junction Texas.
Asta e, zise el. Aici e capatul de linie pentru Bill Wyrick.
Nu l-am cautat sa vad daca are vreun portofel la el.
Nu-ti face griji. N-are. Chestia asta am gasit-o dintr-un noroc chior.
Bell studie gaura din fruntea barbatului.
Pare facuta cu un 45. Curata. Aproape ca un wadcutter.
Ce-i ala wadcutter?
E un glont cu virful plat. Ai cheile?
Da, domnule.
Bell trinti capacul portbagajului. Se uita in jur. Camioanele ce treceau pe autostrada incetineau pe masura ce se apropiau.
Am vorbit deja cu Lamar. I-am spus ca-n vreo trei zile isi poate lua inapoi masina de patrulare. Am sunat la Austin si miine-dimineata la prima ora or sa te caute ei. Nu am de gind sa-l pun intr-una din masinile noastre si-s al naibii de sigur ca nici elicopter nu ne trebuie. Du masina lui Lamar inapoi la Sonora imediat ce termini cu ea si da un telefon, si vin eu sau ori Wendell sa te luam de-acolo. Ai ceva bani?
Da, domnule.
Completeaza raportul ca pe orice alt raport.
Da, domnule.
Barbat alb, treizeci spre patruzeci de ani, constitutie mijlocie.
Cum se scrie Wyrick?
Nu scrii deloc. Nu stim cum il cheama pe om.
Da, domnule.
S-ar putea sa aiba o familie pe undeva.
Da, domnule. Dom’ serif?
Da?
Ce indicii avem despre faptas?
N-avem. Da-i lui Wendell cheile pina nu uiti de ele.
Sint in masina.
Pai hai sa nu mai lasam cheile in masini.
Da, domnule.
Ne vedem in doua zile.
Da, domnule.
Sper ca ticalosu’ ala e-acum in California.
Da, domnule. Inteleg ce vreti sa spuneti.
Am eu o senzatie ca nu-i.
Da, domnule. Si eu la fel.
Gata, Wendell?
Wendell se apleca in fata si scuipa.
Da, domnule, zise el. Sint gata.
Se uita la Torbert.
Daca te opreste careva cu gagiu’ ala in remorca, spune-le ca nu stii absolut nimic despre el. Zi-le ca ti l-o fi pus cineva acolo cind te-ai dus sa-ti bei cafeaua.
Torbert dadu din cap aprobator.
O sa vii impreuna cu seriful ca sa ma scapati de camera de gazare?
Daca nu putem sa te scapam, atunci o sa intram acolo cu tine.
Auziti, sa stiti ca nu trebuie sa luati asa peste picior mortul, spuse Bell.
Wendell dadu din cap.
Da, domnule, zise el. Aveti dreptate. Intr-o zi s-ar putea sa ajung si eu ca el.
Pe autostrada 90, aproape de iesirea spre Dryden, dadu peste un soim mort in drum. Vazu cum ii fluturau penele in bataia vintului. Trase pe dreapta, cobori din masina, o porni inapoi, se lasa pe vine si se uita la pasare. Ii ridica o aripa si apoi o lasa iar sa cada. Un ochi rece, galben si mort indreptat spre cupola albastra de deasupra lor.
Era un soim sorecar cu coada rosie. Il apuca de virful unei aripi, il duse pina la santul de linga sosea si il aseza pe iarba. Pindeau asfaltul, cocotati pe stilpii de inalta tensiune si cercetind autostrada in amindoua directiile pe kilometri intregi. Pindeau orice creatura marunta care se aventura s-o traverseze. Planau asupra prazii din directia opusa soarelui. Fara umbra. Pierduti in concentrarea vinatorii. Nu voia sa lase camioanele sa-l striveasca.
Ramase in picioare si se uita la intinsul desertului. Atita calm. Zumzaitul moale al vintului printre sirme. Buruieni inalte de-a lungul soselei. Pir si sacahuista. Dincolo de ele, in arroyos1, urmele dragonilor. Muntii de piatra cruda adumbriti in soarele tirziu si spre est abscisa sclipitoare a cimpiilor pustii sub un cer unde perdelele de ploaie atirna intunecate ca funinginea de-a lungul intregului cvadrant. Acel dumnezeu care a curatat pamintul din fata cu sare si cenusa traieste in tacere. Politistul se intoarse la masina de patrulare, urca in ea si o lua din loc.
Cind opri in fata biroului serifului din Sonora, primul lucru pe care-l vazu a fost panglica galbena care inconjura parcarea. O mina de oameni la curtea districtuala. Cobori din masina si traversa strada.
Ce s-a intimplat, dom’ serif?
Nu stiu, zise Bell. Abia am ajuns si eu.
Se apleca, trecu pe sub panglica si urca treptele. Cind batu usor la usa, Lamar ridica privirea.
Hai intra, Ed Tom, zise el. Intra. Aicea-i iadul pe pamint.
Iesira amindoi pe pajistea din fata curtii districtuale. Citiva barbati venira in urma lor.
Carati-va toti, le zise Lamar. Eu si cu seriful avem de vorbit.
Era tras la fata. Se uita la Bell si-apoi cobori privirea in pamint. Clatina din cap si intoarse capul intr-o parte.
Aici ma jucam de-a infige briceagul cind eram copil. Exact aici. Tinerii astia din ziua de azi nici nu cred ca mai stiu ce-i aia. Ed Tom asta-i dus cu pluta bine.
Pricep ce zici.
Ai ceva care sa ne ajute?
Nu prea.
Lamar isi abatu privirea intr-o parte. Se sterse la ochi cu dosul minecii.
Asculta-ma numai ce-ti zic. Nemernicul asta n-o sa apuce nici macar o zi in tribunal. In nici un caz daca-l prind eu asta-i sigur.
Mda, dar mai intii trebuie sa-l prindem.
Pustiul ala era insurat.
Asta n-am stiut.
Avea douastrei de ani. Un tip curatel. Drept ca o lama. Si-acum eu trebuie sa ma duc la el acasa inainte sa afle nevasta-sa de la blestematia aia de radio.
Nu te invidiez. Zau ca nu.
Cred ca o sa renunt la treaba asta, Ed Tom.
Vrei sa vin si eu cu tine acolo?
Nu. Iti multumesc. Trebuie sa ma duc.
In regula.
Numai ca am eu asa o senzatie ca am dat peste ceva ce zau ca n-am mai vazut pina acum.
Si eu am tot senzatia asta. Hai ca te sun mai pe seara.
Iti multumesc.
Se uita inspre Lamar cum traverseaza pajistea si urca treptele spre biroul lui.
Sper sa nu renunti, zise el. Eu cred ca o sa avem nevoie de tot ajutorul pe care ni-l poti da.
1 Arroyo (in spaniola in orig.) – albie uscata a unui piriu.
CARTEA
Alerta, dinamica, tensionata si redata intr-un stil care il individualizeaza pe Cormac McCarthy in spatiul literar american, actiunea romanului Nu exista tara pentru batrini porneste de la o tranzactie cu stupefiante care a mers prost. Llewelyn Moss descopera in pustiu citeva masini ciuruite de gloante, din care una incarcata cu droguri, mai multe cadavre si o geanta cu doua milioane de dolari. Nu rezista tentatiei: ia geanta cu banii, iar din acel moment devine el insusi tinta unei vinatori. Astfel intra in scena tenacele, ciudatul si aparent invincibilul ucigas profesionist Anton Chigurh, a carui etica intortocheata il face sa para psihopat. Este o carte dura, in care nenumarati oameni mor violent. Insa totul se inscrie intr-o logica a acestei lumi de granita, dominate de un rau straniu. Cormac McCarthy imagineaza o poveste cu tenta politista si cu semnificatii profunde, ce instaureaza in mintea cititorului contemporan o senzatie de neliniste indefinita.
AUTORUL
Cormac McCarthy s-a nascut in 1933, in Providence, Rhode Island. Primul roman al lui McCarthy, The Orchard Keeper, apare in 1965 la Random House. Urmeaza Outer Dark (1968), Child of God (1974), Suttree (1979) si Blood Meridian (1985), iar fiecare noua carte il impune tot mai mult in constiinta publicului. Romanul All the Pretty Horses (1992) este rasplatit cu National Book Award si National Book Critics Circle Award, dupa care McCarthy publica The Crossing (1994) si Cities of the Plain (1998). In 2005 ii apare un nou roman de succes, No Country for Old Men, urmat de The Road (2006), cu care prozatorul american cucereste Premiul Pulitzer si Premiul James Tait Black Memorial. In 2007 filmul conceput si regizat de fratii Coen dupa cartea No Country for Old Men (Nu exista tara pentru batrini) are un succes instantaneu. Pelicula obtine patru premii Oscar si alte zeci de premii nationale si internationale. Cormac McCarthy primeste in 2008 PEN/Saul Bellow Award for Achievement in American Fiction pentru intreaga creatie artistica.