– Fragment –
Groaznicul Lucru Care S-a Intimplat In Frumoasa Noapte Instelata
A fost odata in orasul Kahani din tara Alifbay un baiat pe care-l chema Luka si care avea doua animale: un urs pe care-l chema Cutu si un catel pe care-l chema Ursu, asa ca ori de cite ori striga “Cutu!” , ursul venea leganindu-se amabil pe picioarele din spate, iar cind striga “Ursu!” , catelul fugea inspre el dind din coada. Cutu, ursul maroniu, era din cind in cind morocanos si ursuz, dar era un dansator desavirsit, ce se putea ridica in doua picioare si executa plin de finete si gratie valsul, polca, rumba, wah-watusi si twistul, precum si dansuri autohtone – bhangra tunatoare, ghoomar-ul invirtit (pentru care isi punea o fusta infoiata cu paiete), dansurile razboinice cunoscute sub numele de spaw si thang-ta, precum si dansul paunului din sud. Catelul Ursu era un labrador ciocolatiu, un ciine prietenos si blind, chiar daca usor agitat si neastimparat uneori; de dansat, nu putea dansa pentru nimic in lume, fiind, cum se spune, impiedecat, dar ca sa compenseze pentru aceasta lipsa, avea darul unui timbru perfect, asa ca putea cinta ca nimeni altul, schelalaind melodiile celor mai populare cintece ale zilei fara sa falseze macar o data. In scurt timp, cutu Ursu si ursul Cutu devenira mai mult decit animalele lui Luka. Se transformara in aliatii sai cei mai de nadejde si protectorii cei mai credinciosi, aparindu-l cu atita inversunare, incit nimeni n-ar fi indraznit sa-l agreseze cind se aflau ei prin preajma, nici chiar Sobolandru, nesuferitul lui coleg de clasa, a carui purtare era de obicei de necontrolat.
Iata cum ajunsese Luka sa aiba astfel de tovarasi neobisnuiti. Intr-o buna zi, pe cind avea doisprezece ani, in oras poposi circul – si nu un circ oarecare, ci chiar Marile Cercuri de Foc, sau MaCeF, cel mai faimos circ din Alifbay, “prezentind Faimosul si Incredibilul Foc Iluzoriu”. Asa ca la inceput Luka a fost teribil de dezamagit cind tatal sau, povestitorul Rasid Khalifa, ii spuse ca nu vor merge la circ.
— Animalele sint tratate cu cruzime, ii explica Rasid. MaCeF isi va fi avut momentele sale de glorie, dar mai nou a iesit din gratiile publicului.
Leoaica avea carii, ii spuse Rasid lui Luka, iar tigroaica era oarba si elefantii infometati si restul animalelor din menajeria circului erau pur si simplu nefericite. Maestru de Manej al Marilor Cercuri de Foc era inspaimintatorul si imensul Capitan Aag, cunoscut si sub numele de Marele Maestru Flacara. Animalelor le era atit de teama de pocnetul biciului lui, incit tigroaica oarba si elefantii scheletici continuau sa sara prin cercuri si sa faca pe mortii si sa construiasca piramide de pahiderme, numai sa nu-l infurie, caci Capitanul Aag era iute la minie si scump la veselie. Chiar si cind isi vira capul cu trabucul aprins intre buze in gura cascata a leoaicei, acesteia ii era prea frica sa-l muste ca nu cumva sa se hotarasca s-o omoare chiar din interiorul propriei sale burti.
Rasid il aducea pe Luka de la scoala, imbracat, ca de obicei, cu o camasa inflorata si viu colorata (asta era rosu aprins) si avind pe cap panamaua mult-iubita si ponosita, si il asculta pe Luka povestindu-i ce i se intimplase peste zi. Luka uitase numele extremitatii Americii de Sud si o poreclise “Hawai” in extemporalul de la geografie. Isi amintise insa numele primului presedinte al tarii si il scrisese corect in extemporalul de la istorie. Fusese pocnit peste cap de crosa de hochei a lui Sobolandru. Pe de alta parte, marcase doua goluri si invinsese echipa adversa. De asemenea, se prinsese in cele din urma care e smecheria cu pocnitul din degete, asa ca acestea plesneau acum satisfacator. Existau, deci, plusuri si minusuri. In ansamblu, nu fusese o zi proasta; dar era pe punctul de a deveni o zi foarte importanta, deoarece era ziua in care vazura caravana circului inaintind spre locul de linga malul vajnicei Silsila unde aveau sa-si ridice Marea Cupola. Silsila era riul lat, lenes si urit, cu ape noroioase, care curgea prin oras nu departe de casa lor. Cind vazu pasarile cacadu pleostite in colivii si dromaderii pufaind pe drum, inima plina de generozitate a lui Luka a fost cuprinsa de mila. Dar cea mai trista dintre toate i se paru a fi cusca din care un ciine amarit si un urs posomorit se uitau nefericiti de jur imprejur. Procesiunea era incheiata de Capitanul Aag cu ochii sai negri si duri de pirat si cu barba neimblinzita de salbatic. Luka se infurie brusc (si era genul de baiat care se minia greu si ridea usor). Cind Marele Maestru Flacara ajunse chiar in dreptul sau, Luka striga cit l-au tinut puterile:
— Fie ca toate animalele sa inceteze sa-ti mai asculte poruncile si cercurile de foc sa-ti mistuie nenorocitul de cort.
Intimplarea a facut ca momentul in care Luka striga plin de minie sa fie una din acele rare ocazii cind, datorita vreunui accident cu totul inexplicabil, toate zgomotele universului inceteaza in acelasi timp – claxoanele masinilor tac, scuterele inceteaza sa mai trimbiteze, pasarile nu mai ciripesc in copaci si toate lumea se opreste din vorbit deodata –, iar in tacerea aceea magica, vocea lui Luka rasuna la fel de clar ca o impuscatura si cuvintele se amplificara pina ce umplura vazduhul, ba chiar isi gasira poate drumul pina la salasul invizibil al Ursitoarelor care, zic unii, conduc lumea. Capitanul Aag tresari ca si cind l-ar fi plesnit cineva peste fata, iar apoi il fixa pe Luka cu o privire plina de o ura atit de puternica, incit aproape ca il darima pe baiat de pe picioare. Dupa aceea lumea isi reincepu vacarmul obisnuit, parada circului o porni mai departe, iar Luka si Rasid se dusera acasa la masa. Dar vorbele lui Luka au ramas in continuare in vazduh, infaptuindu-si misiunea secreta.
La stirile de la televizor din seara aceea se anunta ca, intr-o turnura cu totul neasteptata, animalele circului MaCeF refuzasera unanim sa dea reprezentatia. In cortul aglomerat si spre uluirea deopotriva a clovnilor mascati si a spectatorilor in haine obisnuite, acestea se rasculasera impotriva stapinului lor intr-un act de sfidare nemaiauzit pina atunci. Marele Maestru Flacara se aflase in cercul din mijloc al celor trei Mari Cercuri de Foc ragind porunci si pocnind din bici, dar cind vazuse ca toate animalele o pornesc calm si incet spre el, sincronizat, ca o armata, incoltindu-l din toate directiile pina ce formara un cerc animal al furiei, nervii ii cedasera si cazuse in genunchi plingind si smiorcaindu-se si implorind sa-i fie crutata viata. Publicul incepu sa huiduiasca si sa arunce cu fructe si perne, apoi cu obiecte mai tari, pietre, de exemplu, si nuci si carti de telefon. Aag se intoarse si o lua la goana. Animalele se dadura la o parte si il lasara sa treaca, iar el fugi hohotind ca un copil.
Acesta a fost primul lucru uluitor. Al doilea s-a intimplat mai tirziu in noaptea aceea. In jur de miezul noptii se stirni un zgomot ca si cind ar fi fosnit si frematat un miliard de frunze uscate, sau poate chiar un miliard de miliarde, un zgomot care se raspindi de la Marea Cupola de linga malurile Silsilei pina in dormitorul lui Luka, pe care il trezi. Cind se uita pe fereastra, vazu ca marele cort ardea, cuprins de flacari stralucitoare pe cimpia de linga marginea riului. Marile Cercuri de Foc ardeau; si nu era o iluzie.
Blestemul lui Luka se adeverise.
Al treilea lucru uluitor s-a intimplat a doua zi dimineata. Un ciine cu un medalion la zgarda pe care scria Ursu si un urs cu un medalion la zgarda pe care scria Cutu se infiintara la usa lui Luka – mai tirziu Luka avea sa se intrebe cum anume il gasisera cei doi – si ursul Cutu incepu sa danseze si sa se rasuceasca plin de insufletire in timp ce catelul Ursu schelalai o melodie bine ritmata. Luka si tatal sau, Rasid Khalifa, si mama sa, Soraya, si fratele sau mai mare, Harun, s-au adunat cu totii in usa ca sa priveasca, iar vecina lor, doamna Oneeta, le-a strigat de la balcon:
— Aveti grija! Cind se pun animalele pe cintat si dansat, e clar ca sint niste vrajitorii la mijloc!
Dar Soraya Khalifa rise.
— Animalele isi sarbatoresc libertatea, zise ea.
Rasid deveni serios si ii spuse sotiei sale despre blestemul lui Luka.
— Eu unul cred, isi dadu el cu parerea, ca daca s-au facut ceva vrajitorii, tinarul nostru Luka le-a facut, iar aceste fapturi simpatice au venit sa-i multumeasca.
Celelalte animale de la circ scapasera in salbaticie si nu le-a mai vazut nimeni niciodata, dar era clar ca ursul si ciinele n-aveau de gind sa mai plece nicaieri. Isi adusesera chiar si de mincare. Ursul avea o galeata cu peste si ciinele purta o hainuta cu un buzunar plin de oase.
— In fond, de ce nu? exclama Rasid Khalifa vesel. Reprezentatiilor mele le-ar prinde bine un pic de ajutor. Ce poate capta atentia spectatorilor mai bine decit un numar de cintec si dans cu un ciine si un urs.
Asa a ramas, iar mai tirziu in ziua aceea fratele lui Luka, Harun, avu ultimul cuvint.
— Am fost sigur ca se va intimpla in curind, zise el. Ai ajuns la virsta la care cei din familia noastra trec granita in lumea magica. Ti-a venit si tie rindul sa ai o aventura – da, in sfirsit! – si e clar ca ai stirnit ceva acum. Dar ai grija. Blestemul e o putere periculoasa. Eu n-am fost niciodata capabil de ceva atit de… cum sa spun… intunecat.
O aventura numai a mea, se minuna Luka si fratele lui mai mare zimbi, deoarece stia foarte bine ca Luka avea o Invidie Secreta, care, de fapt, Nu Era Deloc Secreta. Cind fusese de virsta lui Luka, Harun calatorise pe cea de-a doua luna a pamintului, se imprietenise cu pesti care vorbeau in rime si cu un gradinar facut din radacini de lotus si contribuise la infringerea lui Khattam-Sud, mirsavul Sef al Cultului, care incerca sa distruga insasi Marea de Povesti. Prin comparatie, cele mai mari aventuri de pina atunci ale lui Luka avusesera loc in timpul Marilor Razboaie de pe Terenul de Joaca de la scoala, in care isi condusese gasca – Echipa Pinguinilor Intergalactici – spre o victorie faimoasa asupra Armatei Inaltimii Sale Imperiale condusa de nesuferitul sau adversar, Adi Sobolandrul, poreclit si Fund Rosu, hotarind deznodamintul zilei printr-un atac aerian indraznet cu avioane de hirtie incarcate cu praf de scarpinat. Ii picase foarte bine sa-l vada pe Sobolandru sarind in bazinul de pe terenul de joaca in incercarea de a-si calma mincarimea care i se intinsese pe tot corpul; cu toate acestea, Luka stia ca pe linga realizarile lui Harun, el nu facuse mare lucru. In ceea ce-l priveste, Harun era constient cit de tare-si dorea Luka o aventura adevarata, de preferinta una care sa includa fiinte improbabile, calatorii pe alte planete (sau macar sateliti) si PPCDE-uri, sau Procese Prea Complicat De Explicat. Pina acum insa, incercase tot timpul sa ii astimpere avintul lui Luka.
— Fii atent ce-ti doresti, ii spuse el lui Luka, iar acesta ii raspunse:
— Daca chiar vrei sa stii, asta e de departe cel mai enervant lucru pe care l-ai spus vreodata.
In general insa, cei doi frati, Harun si Luka, rareori se certau si, de fapt, se intelegeau neobisnuit de bine. Diferenta de optsprezece ani dintre ei anihilase majoritatea problemelor care apar uneori intre frati, toate acele iritari marunte care il fac pe fratele mai mare sa-l dea din greseala pe cel mic cu capul de pereti sau sa-i puna o perna peste fata adormita, sau care il conving pe fratele mai mic ca n-ar fi o idee rea sa-i umple celui mare pantofii cu gem dulce si lipicios de mango sau sa i se adreseze noii prietene a acestuia cu numele altei prietene si sa se prefaca apoi ca a fost doar o scapare nefericita. Asa ca intre cei doi nu se intimpla nimic din toate astea. In schimb, Harun il invatase pe fratele sau mai mic tot felul de lucruri folositoare, cum ar fi kickboxing si regulile de la crichet si care muzica e cool si care nu; iar Luka il adora pur si simplu pe fratele sau mai mare si i se parea ca seamana cu un urs – aducea, de fapt, putin cu ursul Cutu – sau, poate, cu un munte barbos cu un rinjet larg in virf.
*
Luka uimise de la inceput pe toata lumea prin simplul fapt ca se nascuse, deoarece fratele sau, Harun, avea deja optsprezece ani cind, la patruzeci si unu de ani, mama sa, Soraya, a dat nastere unui al doilea baiat sanatos si frumos. Sotul ei, Rasid, a ramas fara cuvinte, asa ca a gasit, ca de obicei, prea multe. In salonul de spital al Sorayei, il lua pe fiul sau nou-nascut si-l cuibari cu gingasie in brate si il presara cu o sumedenie de intrebari nerezonabile.
— Cine-ar fi crezut? De unde ai aparut, uriasule? Cum ai ajuns aici? Ce ai de spus? Cum te cheama? Ce vei fi cind vei creste mare? Ce anume doresti?
Avu o intrebare si pentru Soraya.
— La virsta noastra, se minuna el, dind din capul din ce in ce mai chel. Ce sa insemne o minune ca asta?
Rasid avea cincizeci de ani cind a aparut Luka, dar in acel moment vorbea ca un tata tinar, ageamiu, buimacit de noua responsabilitate, ba chiar putin inspaimintat.
Soraya lua copilul inapoi si il calma pe tata.
— Il cheama Luka, zise ea, iar semnificatia acestei minuni este ca se pare ca am adus pe lume o fiinta care poate sa dea inapoi chiar Timpul, sa-l faca sa curga in directie opusa si sa ne faca tineri din nou.
Soraya stia foarte bine ce spune. Pe masura ce Luka crestea, parintii sai pareau sa intinereasca. De exemplu, cind micul Luka a stat in fund pentru prima data, parintii lui n-au mai fost in stare sa stea locului. Cind a inceput sa mearga de-a busilea, ei au zburdat incoace si incolo ca niste iepuri zglobii. In momentul in care a pornit sa umble, au topait de bucurie. Iar cind a vorbit pentru prima data, ei bine, ai fi zis ca tot legendarul Noian de Cuvinte tisneste din gura lui Rasid si ca acesta n-avea sa se mai opreasca niciodata din debitat despre marea realizare a fiului sau.
Apropo, Noianul de Cuvinte se pravaleste din Marea de Povesti in Lacul Intelepciunii, ale carui ape sint luminate de Zorii Cei Dintii si din care curge Riul Timpului. Lacul Intelepciunii, dupa cum se stie foarte bine, se afla la poalele Muntelui Cunoasterii, pe piscul caruia arde Focul Vietii. Aceste informatii importante referitoare la geografia – si, in fond, insasi existenta – Lumii Magice au fost secrete mii de ani, strajuite de niste misterioase creaturi ursuze, invaluite in mantii, care isi spun Aalimi, sau Invatatii. Insa taina iesise de-acum la iveala. Fusese pusa la dispozitia marelui public de catre Rasid Khalifa prin numeroasele sale basme renumite. Asa ca in Kahani toata lumea stia ca exista o Lume Magica in paralel cu lumea noastra ne-Magica, iar dinspre acea Realitate ne vin magia alba, magia neagra, visele, cosmarurile, povestile, minciunile, balaurii, zinele, duhurile cu barba albastra, pasarile mecanice cititoare de ginduri, comorile ingropate, muzica, fictiunea, speranta, teama, darul vietii fara de moarte, ingerul mortii, ingerul iubirii, intreruperile, glumele, ideile bune, ideile proaste, sfirsiturile fericite – in fond, tot ce este cit de cit interesant. Aalimii, care isi imaginau despre Cunoastere ca le apartine si ca este prea pretioasa pentru a fi impartasita celorlalti, il urau probabil pe Rasid Khalifa pentru ca ii prinsese cu mita-n sac.
Dar n-a venit inca vremea sa vorbim – desi va trebui s-o facem in cele din urma – despre Pisici. Mai intii, e necesar sa vorbim despre groaznicul lucru care s-a intimplat in frumoasa noapte instelata.
CARTEA
Luka si Focul Vietii este o continuare a basmului Harun si Marea de Povesti si a fost scris, la rindu-i, tot pentru unul din fiii sai. Atunci cind renumitul povestitor Rasid Khalifa, “Sahul de Blah”, cade intr-un somn malefic, prada unui blestem, fiul sau cel mic, Luka, porneste cu indirjire intr-o expeditie in Lumea Magica, pentru a fura Focul Vietii, singurul care il poate readuce la viata pe iubitul sau parinte. El este insotit in calatoria lui de un ciine si un urs de circ, cutu Ursu si ursul Cutu, de un misterios si adesea inspaimintator dublu al tatalui sau, Tatanonimul, iar pe parcursul cautarii sale, in care ploua cu peripetii fascinante, apar numeroase alte personaje magice si mitologice, de la fermecatoarea Insultana de Zel pina la titanul Prometeu, un alt Hot al Focului. Scrisa cu acelasi talent si aceeasi verva care l-au consacrat pe Rushdie, Luka si Focul Vietii este o carte cuceritoare, un basm modern si o lectura pasionanta.
AUTORUL
Salman Rushdie s-a nascut la Bombay (azi Mumbai) in 1947. La virsta de treisprezece ani pleaca in Anglia, unde va studia istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. Dupa absolvire se muta la Karachi, in Pakistan. Are o scurta si nefericita experienta in televiziune, dupa care se intoarce in Anglia, unde isi construieste o cariera de scriitor profesionist.
Debuteaza in 1975 cu Grimus (Polirom, 2008), dar romanul care l-a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981; Polirom, 2005, 2007), distins cu Booker Prize in 1981 si The Booker of Bookers in 1993. Au urmat volumele Rusinea (1983; Polirom, 2001, 2008), Versetele satanice (1988; Polirom, 2007), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini in 1989, Harun si Marea de Povesti (1990; Polirom, 2003, 2008), Ultimul suspin al Maurului (1995; Polirom, 2002, 2010), Pamintul de sub talpile ei (1999; Polirom, 2003, 2008), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005; Polirom, 2006), Seducatoarea din Florenta (2008; Polirom, 2009). Cea mai recenta carte a sa este Luka si Focul Vietii, aparuta in 2010. Pe linga operele de fictiune, a mai publicat culegerea de povestiri Orient, Occident (1994; Polirom, 2005, 2009) si volumele de publicistica Patrii imaginare (1992; Polirom, 2008) si Dincolo de limite (2002; Polirom, 2006). In 2007 lui Salman Rushdie i-a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, iar in 2008 a devenit membru in American Academy of Arts and Letters.