Combinarea prezentei live a actorilor cu proiectiile video si efectele de lumini era revolutionara in 1958, cind Svoboda si-a prezentat instalatiile multimedia. Tehnologiile moderne, materialele cu proprietati speciale, care absorb ori reflecta lumina, de pilda, trucuri ingenioase bazate pe legi ale fizicii erau introduse in scena de acest creator venit in teatru din arhitectura, interesat mereu de inovatie, de “inceputul continuu” cum considera ca trebuie sa fie orice nou spectacol. Pionieratul sau a marcat arta teatrala si multi creatori, istoria genului catalogindu-l drept unul din parintii scenografiei moderne. Pe afisul de la Laterna Magika, Svoboda figureaza in continuare. Sint spectacole imaginate de scenograf, devenite intre timp de patrimoniu, care se joaca si acum in semn de pretuire fata de maestru. “Laterna Magika” sau “Nova Scena” este parte a lui Narodni divadlo/ Teatrul National Praga. Lipit de cladirea veche se afla sediul modern, perfect integrat architectural, al “Laternei”, un contur de nava spatiala din sticla cenusie, mata, culoarea aducind cu aceea a edificiului vecin, cu care trebuie sa se asorteze urbanistic. Casanova, Graffiti, Circul magic perpetueaza viziunile lui Svoboda.
Impresioneaza sincretismul acestor creatii, balansul ideal in combinarea muzicii, dansului si proiectiilor video realizate cu tehnologii avansate, un univers spectacular in care actorul, de fapt performerul, termenul fiind mai adecvat unei compozitii de acest tip, este un element din multe altele. Verbalitatea, dialogul, actiunea directa, componente definitorii pentru teatrul de tip clasic, sint, in spectacolele lui Svoboda, detronate de o vizualitate coplesitoare. Nu e o vizualitate estetizanta, ci una dublata de mesaj, lirism, comic, si de o narativitate nonverbala, plina de sensuri, care flateaza retina, dar da de lucru intelectului si emotionalitatii. Vizionindu-le, intelegi ca scenografiile lui Svoboda nu sint deloc decorative, in sensul amenajarii prin mobilare a unui spatiu. Perimetrul intunecat al scenei este feliat si multiplicat de Svoboda prin partea video, filmica, proiectata pe suprafete si in moduri din cele mai neobisnuite. Totul e integrat, nu suprapus, nu aglomerat, mixajul real-virtual imbogatind semantica teatrala. Conceptul plastic repudiaza scenografia inteleasa ca ilustrare a actiunii ori ca amenajare, mobilare a unui spatiu, impunind ideea de modelare a acestuia, de animare a lui.
Black light, aproape un gen national in Cehia
Black light e o tehnica de animatie care i se datoreaza practic tot lui Svoboda, creativitatii sale. Ea exploateaza de fapt un neajuns, incapacitatea ochiului uman de a distinge negrul pe negru. Astfel, actori imbracati cernit, intr-un spatiu complet obscur pot manipula obiecte care par ca se misca singure. Daca adaugi si culoare, muzica si o coregrafie adecvata, obtii un spectacol uimitor, in care imagistica e personaj principal. Black light-ul a fost dezvoltat pe diverse directii de artistii cehi, devenind aproape un gen national. Teatre specializate ofera, turistilor in special, reprezentatii cu putine cuvinte ori deloc, care favorizeaza comunicarea nonverbala, spun povesti inteligibile dincolo de limbile nationale. Dinamismul, frumusetea lor vizuala, umorul le fac un entertainment care se adauga altor atractii turistice aducatoare de profit. Chiar “Laterna Magika” a omagiat unul dintre regizorii legati de acest stil de a face teatru, Jiri Srnec, fondatorul si principalul animator al lui Black Light Theatre, regizor sarbatorit la implinirea virstei de 80 de ani. Spectacolul sau Legendele magice ale Pragai tenteaza sa imortalizeze spiritul metropolei prin haloul mitic, misterios: intilnirile tainice ale lui Rudolf al II-lea cu rabinul Low, construirea ceasului astronomic din orasul vechi, locuitorii casei lui Faust etc. “Teatrul negru” a devenit o eticheta a artei scenice din orasul de pe Viltava, servit deopotriva amatorilor de spiritualitate autentica si celor ce cauta cultura usor digerabila. Spectacolele comerciale propun versiuni Black Light de tot soiul: musicalul Cats ori adaptari gen Aspecte ale lui Alice, in care personajul lui Lewis Caroll, maturizat, este recontextualizat prin plasare in Praga, pe fundal rasarind monumentele istorice emblematice in acordurile muzicii lui Smetana si Dvorak. Realizatorii o recomanda ca o “experienta teatrala perfecta”, dar enuntul nu e decit pura publicitate! Dincolo de asemenea excentricitati insa, tehnica merita toata atentia, pentru ca e ofertanta. Ea a fost importata si la noi, ca moda, in urma cu vreo zece ani, in variante adesea nepotrivite. Modelul ceh asociaza Black Light-ul teatrului nonverbal, de muzica si coregrafie, cu o narativitate secventiala, in care culoarul vizual e preferat in tentativa de cucerire a auditoriului.