Cu bratele sale, alcatuite din sectiuni foarte bine definite, intinse si mai hotarit spre zone distincte, de teatru clasic sau nonconformist, de dans, de muzica, de expozitii, de lecturi sau de spectacole de strada, FITS 2011 a fost o editie construita spre a satisface diversitatea de gusturi. Un festival pentru fiecare: prin alegeri din programul stufos, fiecare si-a putut croi propriul festival. Un fel de bufet suedez care a durat zece zile!
Privind spre editiile viitoare
Editia de majorat se incheie lasind usa deschisa pentru urmatoarele: “Exista proiecte antamate pina in 2017”, a anuntat Constantin Chiriac. Cu multi dintre artistii veniti acum la Sibiu s-au purtat discutii si s-au pus la cale colaborari viitoare.
Silviu Purcarete, prezent in FITS 2011 cu patru spectacole, pe ale caror bilete a fost batalie (Faust, Lulu, D’ale Carnavalului, Meramorfoze), a anuntat ca lucreaza la Calatoriile lui Gulliver, care va fi gata pentru festivalul viitor. “In ultimii ani am fost preocupat, in alegerea textelor, de explorarea unor universuri literare extrem de cunoscute si in care in general se intra in zona cliseelor. Opere literare foarte cunoscute si pe care nu le citeste nimeni niciodata”, a spus Silviu Purcarete la finalul festivalului. “Nu va fi vorba de o dramatizare”, a explicat regizorul, “va fi un spectacol inspirat de aceasta opera a lui Swift. “ Muzica va fi compusa de Shaun Davey, scenografia va fi realizata de Dragos Buhagiar. Proiectul prinde viata in colaborare cu festivalul de la Edinburgh.
La final de FITS, Constantin Chiriac, alaturi de Jonathan Mills, directorul festivalului din Edinburgh, a lansat o batalie in care doreste sa antreneze cit mai multi oameni din zona culturala, scopul fiind modificarea atitudinii Parlamentului European fata de proiectele culturale, care acum pot fi confinantate prin programe europene cu cel mult 50%, fata de minim 75% cele din industrie sau turism. “Sibiul este un exemplu despre cum printr-un dat cultural o comunitate poate fi refacuta din toate punctele de vedere. E important sa ne asociem si sa facem presiuni ca in programul nou al Europei cultura sa devina o prioritate”, a spus Constantin Chiriac, sustinut in demersul sau de Jonathan Mills. Declaratia nu se va pierde in vint, ca acelea ale politicienilor. Lui Constantin Chiriac ii place sa glumeasca raspunzind la intrebarea “Cum poate fi salvata Romania? “ cu “Uzi harta, o iei de Sibiu si o tragi in sus”. Iar cind o iei de Sibiu, atentie sa o apuci de festivalul de teatru.
Aceasta a fost atmosfera de final de festival. Sa vedem insa ce s-a mai intimplat in ultimele zile prin salile de spectacol.
Dans, degustari rafinate
Excelenta in acest an sectiunea de spectacole de dans. Pornita ca o sectiune de teatru-dans, a capatat contururi si mai clare in acest festival care nu mai este de mult doar de teatru, ci “de artele spectacolului”. Sala de la Casa Sindicatelor, cea mai incapatoare a Sibiului (pe cind o renovare serioasa, incepind cu scaunele, terminind cu denumirea?), a fost plina in citeva seri consecutive, la reprezentatiile sustinute de companiile Les Ballets Jazz de Montreal, Pal Frenak sau Inbal Pinto.
Pe repede inainte (Inbal Pinto & Avshalom Pollak Dance Company) a inclus o selectie a celor mai reusite momente ale companiei, urmata de un vis pus in scena de sase dansatori, unul dintre cele mai apreciate momente de dans din festival. Dansatorii isi croiau drum suspendat din scaune facute sa alunece, sa danseze ca niste trupuri, sa duca visul mai departe inca un pas si inca un pas, o dansatoare parea ca patineaza abia atingind suprafata scenei. A fost spectacolul despre care s-a vorbit cu mare incintare a doua zi si care a facut ca si in serile urmatoare sa fie foarte cautate spectacolele de dans, toate alese in asa fel incit sa se potriveasca intr-un festival de teatru.
Apoi, o seara incandescenta a oferit Compania Pal Frenak (Ungaria/Franta), cu spectacolul InTimp, coregrafia Pal Frenak. Cititi titlul in engleza, InTimE, cititi intim. Grozav de intim. O scena acoperita de trandafiri rosii. O canapea de piele. O poveste cu cinci dansatori. Luati cite unul, cite doi, cite trei. O poveste despre singuratate, disperare, iubire, cautare si gasire/regasire, salbaticie, violenta/tandrete. Un gen nou si original de dans, cu miscari rupte din carne, care nu poarta in ele nici un cliseu din zona miscarii. Trupa calatoreste mult in Europa, in tari cu conceptii si asteptari diferite. Desi peste tot publicul este entuziast, se vad diferentele. Nu stii niciodata cum se va reactiona la un spectacol in care artistii renunta total la haine si ramin imbracati doar in lumini si umbre; la Sibiu s-a aplaudat frenetic. Sa te dezbraci pe scena “e mai usor cind totul are sens”, spunea a doua zi Marie-Julie Debeaulieu, una dintre dansatoare. Artistii vor reveni la Sibiu, dar si la Timisoara.
Un spectacol de dans japonez foarte interesant a fost Ecoul tacerii, cu Yukio Suzuki Company, coregraf Yukio Suzuki si tot el in rol principal. O intensitate fantastica a miscarilor si-a nemiscarii, a muzicii si a linistii. Contraste, asimetrii, originalitate. Socant pentru unii spectatori, care au plecat “orbiti de muzica”, Yukio Suzuki a ramas in sala cu aceia – multi – care aveau sa-i si multumeasca infocat prin aplauze pentru un spectacol cu totul special.
Yukio Suzuki a explicat a doua zi: au pornit de la muzica lui Toru Takemitsu, de la conceptia lui ca un sunet conteaza foarte mult pentru muzica. Nu exista melodii, ci un sunet, apoi inca un sunet. Dansul este la fel. “Deja exista atitea genuri de dans in lume – clasic, balet, hip-hop… Daca ne apucam de balet, exista deja o metoda, un nivel. Eu am vrut sa incep de la zero, nu de la un nivel. Am vrut sa realizez dansul meu, Yukio Suzuki, de la zero. Prin urmare, n-am miscat imediat, nemiscat are o insemnatate. De acolo am gasit un sens. Dansul meu de acolo porneste.”
Claire Cunningham, din Marea Britanie, a uluit si ea publicul in ultima zi de festival, cu spectacolul Dincolo de limite. O artista care a ajuns in dans in mod intimplator. Cinta, voia sa fie doar auzita, nu si vazuta. Iar acum face arta din propriu-i trup expus sub reflectoare, trup ajutat de cirjele pe care le foloseste de zeci de ani si cu care lucreaza acum asa cum lucreaza un jongler cu obiectele lui. O dovada a unei schimbari a identitatii din pura dragoste de arta.
Cu casa inchisa
Numeroase spectacole de teatru s-au jucat cu casa inchisa, biletele fiind vindute cu mult timp inainte. Majoritatea, romanesti. Printre acestea, Metoda, in regia lui Theodor Cristian Popescu, cu Teatrul Nottara. Regizorul, prezent in festival si cu Opinia publica, de la Teatrul National “Radu Stanca” din Sibiu, a spus: “Sper sa va surprind cu viitoarele mele cinci spectacole planificate. Sper sa nu ma recunoasteti in nici unul”. Felii, de Lia Bugnar, a facut senzatie printre spectatorii din toata lumea, numele Ofeliei Popii, premiata pentru cele sapte roluri din spectacol cu un premiu UNITER, fiind pe buzele tuturor. Spectacolele lui Silviu Purcarete au fost ca intotdeauna primele la care s-au epuizat biletele. Furtuna, in regia lui Victor Ioan Frunza, cu numai patru actori interpretind toate personajele, s-a jucat de doua ori, mereu cu sala arhiplina.
Tot de doua ori s-a jucat Portretul lui Dorian Gray, cu Burgtheater Wien, si tot cu casa inchisa. Un spectacol cu un singur actor care interpreteaza toate rolurile, dindu-si singur replica din saisprezece monitoare.
De mare succes, dintre spectacolele straine, s-au mai bucurat Balerinii timpului, in regia Emmei Dante, un spectacol nou care se joaca la Teatrul National din Bruxelles si la Odeon in Paris, iar la Sibiu s-a jucat intr-o sala mica, sala Studio de la Sindicate. In patruzeci de minute, doi batrini isi leapada mastile, hainele, intineresc, se indreapta, se netezesc, se avinta, se iubesc, isi retraiesc tineretea. Dans, expresivitate, poveste.
La Iubita iesita din fumul betigaselor parfumate, in regia lui Masahiro Yasuda, lista de asteptare pentru bilete, pentru cazul in care se mai ivea vreun loc liber, era atit de lunga incit organizatorii festivalului au incercat sa redirectioneze lumea prin sms-uri spre alte spectacole, precum cele de dans. Nici la PolanskiPolanski, dupa un text de Saviana Stanescu, cu Nomad Theatrical Company, nu se mai gasea nici un bilet cu multe zile inainte de inceperea festivalului.
La final de festival, Anonimii celebri din Canada au inveselit si copiii, si bunicii, cu doua reprezentatii de circ modern.
Tuturor acestora li s-au adaugat spectacolele de strada pentru toata lumea, fie sirul de reprezentatii din fiecare dupa-amiaza de pe pietonala din centrul orasului, fie spectacolele ample de seara, cu acrobatii la inaltime si muzica. S-au intilnit sibienii si turistii cu gheise, cu girafe, cu jongleri si pirati, s-a ascultat muzica si s-a dansat, in vreme ce in Libraria Humanitas se desfasurau spectacolele-lectura, iar cluburile de noapte gazduiau reprezentatii tainice, uneori cu cuvinte dez-interzise.
Duminica seara, la apusul soarelui, se aprindeau luminile in parcarea teatrului din Sibiu, pe scena pentru Metamorfozele lui Silviu Purcarete. Iar cind aveau sa se stinga, odata cu ultimele aplauze, si festivalul avea sa fie incheiat. Pe anul viitor!
Dan Perjovschi, inceput si punct
Festivalul incepea, cu doua zile inainte sa-nceapa, cu Dan Perjovschi desenind pe zidul exterior al pietei teatrului. Duminica, in ultima zi de festival, dupa lansarea cartii 20/22. Douazeci de ani de texte, de Dan Perjovschi, a avut loc si vernisajul, in prezenta Livianei Dan si a lui Constantin Chiriac. “Pe partea cealalta” se numeste proiectul, aluzie la iesirea in strada, fiindca anul trecut artistul desenase peretii interiori. La vernisaj, sub un senin de zile mari, Dan Perjovschi a vorbit stind pe un soclu improvizat, o buturuga, si ne-a mai desenat un mesaj pe zidul teatrului: “Acesta nu este un monument istoric”. Acolo ne-am intilnit, acolo ne-am luat la revedere de la festival. Prieteneste, nemonumental.
Galerie foto
